36 de intrebari pe care sa i le pui iubitului tau daca vrei sa va intariti relatia

intrebari pe care sa i le pui iubitului
1
De Cristina Tudor
19 nov. 2018

Ti-am pregatit o lista de intrebari pe care sa i le pui iubitului tau atunci cand va petreceti o seara linistita impreuna. Te vor ajuta sa-l cunosti mai bine si va vor intari relatia.

Subiecte de discutat cu iubitul tau

E greu sa convingi un barbat sa se deschida in fata ta, stii prea bine asta, dar daca-i pui intrebarile potrivite si ai rabdare pana ce trece de disconfortul initial si de tendinta de a-ti raspunde monosilabic, vei afla multe lucruri intime, esentiale despre el si despre relatia voastra.

Acest set de intrebari pentru el va va ajuta sa va apropiati mai mult emotional. In plus, vei afla daca sunt unele lucruri care va ameninta legatura si de care poate nu stiai.

Asigura-te ca aveti o seara relaxanta in fata voastra, ca nimeni nu va poate deranja si ca puteti petrece cateva ore bune discutand deschis si impartasind adevaruri. O sa fii surprinsa cat de mult va pot apropia aceste jocuri cu intrebari.

Inca ceva inainte de a incepe: nu vorbim de intrebari indecente sau de chestionare banale, ci de intrebari de suflet, de dragoste, care sa va puna pe ganduri si sa va apropie.

Intrebari pentru iubit

Pune intrebarile cu blandete si nu insista daca vezi ca nu primesti imediat raspunsul la unele dintre ele. Poti reveni asupra lor cand se mai relaxeaza si incepe sa se deschida. Nu e indicat sa fortezi acest proces de cunoastere, ci sa-i permiti sa se desfasoare natural si usor.

Intrebari in cuplu. Te vor ajuta sa-l cunosti mai bine si sa va apropiati emotional.

1. La ce te-ai gandit cand m-ai vazut prima data si ne-am cunoscut?

2. Ce iti amintesti cel mai mult din prima seara cand ne-am cunoscut?

3. Ce aspect al relatiei noastre te face cel mai fericit?

4. Cat credeai ca va dura relatia noastra cand am inceput sa fim impreuna?

5. Daca ar trebui sa descrii relatia noastra printr-un singur cuvant, care ar fi acela?

6. Care este cea mai mare frica a ta in legatura cu relatia noastra?

7. Crezi ca exista o persoana cu care esti „menit” sa fii?

8. Unde crezi ca suntem diferiti? Unde ne asemanam?

9. Ce te-a facut sa te indragostesti de mine?

10. Ce te sperie cand vine vorba de iubire?

11. Care e amintirea ta preferata cu noi?

12. Ce ai vrea sa facem impreuna si nu am facut niciodata?

13. Daca s-ar intampla ceva si as fi nevoita sa ma mut in alta tara, ai vrea sa incercam o relatie la distanta sau ai prefera sa ne despartim?

14. Unde iti place cel mai mult sa mergem impreuna?

15. Ce ti-e frica sa ma intrebi, dar ai vrea mult sa cunosti raspunsul?

16. Ce crezi ca-i lipseste relatiei noastre?

17. Care e calitatea mea care-ti place cel mai mult?

18. Care e trasatura mea pe care eu o consider defect dar tu o apreciezi la mine?

19. Daca relatia noastra s-ar incheia, de ce ti-ar fi dor cel mai mult?

20. Ce secret nu mi-ai spus, dar ti-ai dori sa o faci?

21. Crezi ca sunt persoana potrivita pentru tine? De ce?

22. Daca as zice ca putem sa ne vedem si cu alti oameni, ai fi de acord cu asta?

23. Care crezi ca e calitatea ta pe care eu o consider cea mai atragatoare?

24. Care e modul tau preferat de a-mi arata ca ma iubesti?

25. Care e modul tau preferat de a primi afectiune?

26. Ce crezi ca face ca relatia noastra sa fie unica fata de restul?

27. Daca ai putea sa schimbi un lucru la relatia noastra, care ar fi acela?

28. Daca am putea sa plecam acum undeva impreuna, unde ai vrea sa mergem?

29. Cum crezi ca ne-am schimbat amandoi de cand suntem impreuna?

30. Ce lucru pe care-l fac eu te face sa te simti mai bine si ai vrea sa-l fac mai des?

31. Ce lucru nu ai schimba niciodata pentru nimeni, nici macar pentru mine?

32. De ce crezi ca ne potrivim asa de bine?

33. Ce speri ca ne rezerva viitorul?

34. Ce inseamna iubirea pentru tine?

35. Ce insemn eu pentru tine?

36. Ce inseamna aceasta relatie pentru tine?

Foto: Instagram – Dirty Boots and Messy Hair