5 replici prin care sa impui limite ferme atunci cand te simti obligata sa dai un raspuns imediat

Avatar1
De Irina Constantin
2 feb. 2021

O prietena te-a intrebat daca o poti ajuta cu ceva urgent, o colega de birou te-a rugat sa raspunzi la un e-mail, iar partenerul ti-a lansat o invitatie in oras, la un eveniment care ar trebui sa aiba loc peste cateva ore.

Ce au in comun aceste trei situatii? Toate iti pot cauza anxietate, daca nu stii cum sa impui limite sanatoase. Daca tocmai ti-ai spus ca nu stapanesti deloc arta stabilirii de limite, nu te ingrijora, caci suntem foarte multe in aceeasi situatie.

Sa impui limite clare poate fi extrem de dificil, mai ales atunci cand vine vorba de persoane foarte apropiate: parinti, prieteni, parteneri, colegi sau rude.

Adesea, iti este teama ca nu cumva mesajul tau sa fie interpretat gresit. Te gandesti ca persoana fata de care incerci sa stabilesti o limita te va judeca intens, va crede ca nu esti politicoasa sau ca nu iti pasa.

Totusi, limitele sunt extrem de importante pentru bunastarea ta, asa ca este momentul sa inveti sa jonglezi cu ele. Iata cum!

Cum sa impui limite atunci cand te simti obligata sa raspunzi rapid?

„Am nevoie de mai mult timp de gandire.”

Uneori, cand o intrebare te ia prin surprindere, ai tendinta de a te panica si de a oferi un raspuns dezirabil. Acest lucru se intampla fara sa internalizezi propunerea, fara sa verifici daca esti disponibila fizic, emotional si psihic. Astfel, poti ajunge in situatii in care ai acceptat o invitatie sau o propunere fara ca tu sa iti doresti acel lucru cu adevarat.

De aceea, inainte de a raspunde, cere intotdeauna putin timp de gandire. Persoana cealalta nu se va supara, ci dimpotriva, va fi bucuroasa ca acorzi timp si atentie propunerii sale.

„Permite-mi, te rog, sa-mi verific programul mai intai!”

De multe ori, acceptam lucruri din inertie, dorindu-ne sa nu refuzam sau sa suparam pe cineva. Apoi, ne dam seama ca aveam total altceva in program, iar acum este prea tarziu sa ne razgandim. Astfel, sfarsim prin a ne anula sau decala planurile.

Pentru a evita situatiile de acest tip, lasa intotdeauna spatiu pentru verificarea programului. Nu vei parea prea ocupata, ci din contra, persoana care ti-a lansat invitatia te va respecta mai mult si va intelege ca disponibilitatea ta este limitata.

„Momentan, sunt prinsa in ceva. Putem continua discutia mai tarziu?”

In unele cazuri, discutiile spontane te prind in cele mai nepotrivite momente. Fie ai foarte multa treaba la birou, fie trebuie sa intri intr-o sedinta, fie esti pe drum spre o intalnire importanta.

Asadar, cand cineva apare brusc si iti cere ajutorul sau te roaga sa fii undeva, intr-o anumita zi, la o anumita ora, ai tedinta sa spui „da”, doar pentru a iesi cat mai repede din situatia respectiva.

Solutia este simpla: explica faptul ca esti destul de ocupata si promite sa continui conversatia atunci cand te eliberezi de taskuri.

„Nu iti pot oferi un raspuns chiar acum. Este ok daca revin diseara?”

La fel ca in cazul de mai sus, atunci cand nu esti sigura ce raspuns sa oferi, cere mai mult timp.

Pentru a impune limite sanatoase si pentru tine, si pentru cealalta persoana, stabiliti de comun acord o ora sau un moment in care sa reluati discutia. Poate fi peste cateva ore, a doua zi sau oricand altcandva este convenabil pentru ambele parti.

„Nu sunt sigura ca voi fi disponibila chiar atunci.”

Partenerul de discutie nu este intotdeauna cel mai echilibrat si cel mai permisiv. Uneori, solicitarile pot suna, mai degraba, ca niste… porunci. „Ne vedem maine, la pranz, da?” sau „Nu-i asa ca vii cu mine la cumparaturi?” sunt exemple perfecte.

In asemenea situatii, poti avea impresia ca nici macar nu ai dreptul la un refuz. Din acest motiv, este important sa iti exprimi cu fermitate limitele si sa lasi interlocutorul sa inteleaga ca nu esti libera chiar oricand. Arata-i ca pui pret pe timpul tau, iar el iti va urma exemplul!

Foto: Unsplash.com