Capcana in care poti sa cazi atunci cand iti romantizezi prea mult viata, asa cum vezi in trend-urile de pe TikTok

1
De Alice Papuc
12 sept. 2023

Astazi iti povestesc de ce consider ca nu este in regula sa iti “romantizezi” viata si de ce simt ca poti ajunge sa te pierzi pe tine in acest fel.

Fraza “You have to start romanticising your life” iti este cunoscuta? Sau poate o preferi pe cea de “Main character energy”? Descopera care este problema cu aceasta abordare si de ce poti sa cazi intr-o capcana atunci cand iti romantizezi prea mult viata, asa cum vezi in trendurile de pe TikTok!

Un concept care a escaladat rapid

Putem spune ca aceasta abordare a fost popularizata in timpul pandemiei, atunci cand oamenii erau indemnati sa se bucure mai mult de lucrurile simple si sa aprecieze ceea ce au. Desi conceptul este unul nobil, acesta a escaladat rapid, devenind un trend de pe TikTok in care toti oamenii incepeau sa arate doar cadre perfect estetice, momente regizate si decoruri wow. Si celebrul golden hour, sa nu uitam de acesta, caci este esential pentru fotografii “demne” de postat pe Instagram. Astfel, esenta a fost pierduta, deoarece aceste materiale redau doar anumite estetici, fara ca audienta sa fie cu adevarat implicata sau incurajata sa actioneze intr-un anumit fel.

Un mod de viata nerealist

Momentele “personajelor principale” sunt create fix pentru deliciul publicului. Dar cat de des sunt acestea cu adevarat aplicabile in viata de zi cu zi? Si cat de des este realist continutul pe care il vezi pe TikTok? Cate incercari si cate cadre se afla in spatele unui filmulet perfect si “estetic?” Chiar prin definitia sa, conceptul de romantizare reprezinta o “descrierea a unei situatii intr-o maniera idealizata sau nerealista”, astfel incat aceasta sa para “mai atragatoare decat in realitate”. Acestea fiind spuse, intr-o generatie care a crescut dependenta de tehnologie si care a fost mereu expusa unei anumite “estetici”, retelele sociale au devenit cel mai bun mijloc pentru a arata acele momente “wow” din viata ta. Si, bineinteles, pentru a fi idealizate si romantizate. Mai exact, pentru a-i convinge pe cei din jur ca lucrurile sunt mult mai frumoase decat sunt in realitate.

10 alimente care pot contribui la reducerea colesterolului si care te ajuta sa fii mai sanatoasa

Ajungi sa nu traiesti in prezent

Cea mai mare problema este ca ajungi sa nu traiesti in prezent. Iti doresti doar sa le arati celor din jur cat de bine te distrezi, in loc sa te bucuri cu adevarat de moment. Mai mult decat atat, esti cu gandul din ce in ce mai mult la viitor. Experimentezi acea teama ca „esti in urma” si ca nu ai tot ceea ce iti doresti. Este important sa realizezi ca aceste lucruri sunt nerealiste. Nimeni nu are o casa in care totul arata impecabil zilnic. Si nimeni nu este lipsit de momente triste sau de situatii mai tensionate.

Ciclurile de 7 ani: cum evolueaza mintea, trupul si spiritul tau la fiecare 7 ani

Trebuie sa inveti sa gestionezi ceea ce simti

Nu poti sa fugi la nesfarsit de ceea ce simti si sa te refugiezi in frappe-uri, prajituri si programari la manichiura. Fie ca este vorba despre un sentiment de moment, fie despre o problema mai importanta, este timpul sa inveti sa iti gestionezi sentimentele. Permite-ti sa simti durerea si sa te confrunti cu acel disconfort. Vei ramane surprinsa sa observi ca lucrurile se rezolva mult mai repede in acest fel. Pentru ca ti-ai permis sa simti durerea, in loc sa fugi de ea sau sa o inlocuiesti cu o placere temporara. De asemenea, vei obtine mai multa claritate si noi metode de abordare a problemei.

Foto: Freepik.com