Trucuri Feng Shui care te ajuta sa atragi iubirea in viata ta

1
De Daniela Mitran
17 iun. 2020

O viata implinita este o viata in care iubirea ne inconjoara si in care linistea interioara este tot ceea ce conteaza. Alergam de cele mai multe ori dupa lucruri care nu sunt cu adevarat importante si uitam sa ne bucuram de prezent.

Daca iti doresti sa ai o viata implinita, iti recomand sa pui in aplicare cateva trucuri Feng Shui pentru dragoste! Acestea te vor ajuta sa atragi tot ceea ce este mai frumos in viata ta, te vor ajuta sa te eliberezi de stres, sa te impaci cu tine insati si sa te apreciezi mai mult.

Te vor ajuta sa iti intelegi feminitatea, sa descoperi cate lucruri frumoase poti sa faci si, cel mai important, te vor ajuta sa descoperi ca iubirea face deja parte din viata ta.

Trucuri Feng Shui pentru dragoste si viata implinita

Indrazneste sa visezi, sa fii mai buna cu tina, sa iti oferi iubire si sa privesti viata asa cum este ea. Nu mai trebuie sa iti fie teama, totul poate fi asa cum iti doresti. Ai puterea sa atragi tot ceea ce iti aduce implinire sufleteasca si tot ceea ce iti face inima sa zambeasca.

Ai puterea sa traiesti o viata implinita.

Iata ce poti sa faci:

Creeaza-ti un loc al tau

Daca iti doresti sa ai parte de iubire, este important sa ai intimitate. Locul in care te simti cel mai bine, in care te poti relaxa si in care poti fi tu insati este cel mai important. In Feng Shui se considera ca acest loc deja exista in casa ta, insa trebuie sa il descoperi. De regula, acest loc poate fi in coltul cel mai indepartat din casa, in partea dreapta, din punctul in care intri in casa. Poate fi si in partea sudica a locuintei tale, in functie de amplasarea intrarii principale. Fiecare locuinta are un „colt al dragostei”, iar odata gasit, acesta te va ajuta sa te redescoperi si sa iti recapeti energia si puterea. Poate fi un colt in dormitor sau poate fi in camera de zi. Important este sa te simti bine, iar acesta sa fie locul in care stii ca te poti relaxa complet.

Amenajeaza-ti locul dupa pofta inimii

Daca iti doresti sa ai un colt al tau, in care sa te simti bine si sa te eliberezi de stres, este esential sa inlaturi orice energie negativa. Ai nevoie sa lasi energia ta sa circule cat mai libera. Asadar, este indicat sa faci curatenie. Priveste cu atentie in incapere si inlatura tot ceea ce te poate afecta emotional sau spiritual. Renunta la obiecte din trecut, la amintiri sau la lucruri care iti creeaza anxietate si durere. Daca iti doresti un spatiu cat mai curat energetic, renunta la lucrurile care au legatura cu fostul partener sau chiar cu fostul job. Nu uita sa decorezi coltul cu lumanari parfumate si uleiuri esentiale.

Poti sa decorezi locul si cu flori in ghiveci sau in vaza, proaspat taiate. Este important ca totul sa inspire viata, armonie si dragoste. Lumina naturala este si ea importanta, motiv pentru care trebuie sa alegi un colt in care aceasta poate sa patrunda. Este recomandat sa folosesti si obiecte decorative care simbolizeaza dragostea, pietre de jad sau alte decoratiuni specifice Feng Shui-ului.

Odata ce ai creat „coltul iubirii”, poti sa te asezi si sa te bucuri de energia lui. Daca esti pasionata de scris, poti chiar sa scrii cateva randuri pentru viitorul tau partener. Marturiseste-i cat de fericita esti ca a venit in viata ta si lasa-te invaluita de energiile calde ale acestui gand. Lasa-ti imaginatia sa zboare si nu-ti fie teama sa iti creezi o lume doar a ta. Invita dragostea in viata ta, iar ea nu va intarzia sa apara.

Creeaza loc pentru o noua dragoste

Poate ca totul in viata ta iti ofera senzatia de aglomerat. Poate ca inima ta este ranita in momentul acesta si poate ca iti este dificil sa observi iubirea din viata ta. Nu este momentul sa te ingrijorezi si nici sa lasi loc gandurilor negative. Este momentul sa creezi loc pentru o noua dragoste, sa iti deschizi bratele si sa fii pregatita sa primesti tot ceea ce este mai frumos. Priveste in incapere si renunta la tot ceea ce te tine blocata in trecut. Renunta la lucrurile fostului tau partener, nu lasa ca fotografiile vechi sa iti intristeze sufletul si nu uita ca scopul tau este altul. Nu uita ca esti puternica. Meriti ca iubirea sa isi faca loc in viata ta si stii acest lucru!

Creeaza loc pentru o noua dragoste, elibereaza rafturile pe care le tii ocupate inutil si renunta la tot ceea ce te-ar putea impiedica sa primesti pe cineva in universul tau. Creeaza un loc cat mai cald, cat mai primitor, astfel incat dragostea sa isi doreasca sa vina in casa ta.

Poarta culorile dragostei

Aproape nimic nu simbolizeaza dragostea mai mult decat culoarea roz, mai ales in Feng Shui. Daca iti doresti sa atragi dragostea in viata ta, poarta culorile sale. Adopta tinute in culori vii, deschise, care te vor ajuta sa ai un look romantic si feminin. Pune accent pe senzualitate in fiecare zi din viata ta si nu uita ca tot ceea ce faci este important. Daca nu iti plac piesele vestimentare in culori romantice, poti sa optezi pentru obiecte decorative de culoare roz – perne, lumanari, flori sau chiar tablouri.

Poti opta si pentru alte culori deschise, cum ar fi roz corai sau rosu. Este esential sa pui accent pe toate acele culori care exprima dragoste si pasiune.

Foto: Unsplash.com