7 trucuri simple care te vor ajuta sa ai o viata mai usoara

1
De Irina Constantin
23 iun. 2021

Ce bine ar fi daca ar exista si in viata reala coduri secrete, la fel ca in jocuri, nu-i asa?

Ei, bine, aceste „coduri” (sau life hacks) chiar exista. Este vorba despre cateva trucuri pentru o viata mai usoara, care functioneaza de fiecare data.

Bineinteles, viata este complexa si fiecare dintre noi functioneaza diferit, insa aceste elemente comune te vor ajuta sa treci mai usor prin momentele grele si sa te bucuri mai mult de clipele placute. In plus, te vor ajuta sa te descurci mai bine in orice situatie te-ai afla!

Iata 7 trucuri pentru o viata mai usoara, pe care le poti folosi oricand!

1. Pune intrebari

Nu intelegi ceva din ce ti se explica? Pune intrebari. Nu numai ca vei parea cu adevarat interesata, dar vei putea rezolva mai repede si mai usor situatia.

Ai vrea sa stii mai multe despre o persoana, dar nu stii cum sa o abordezi? Pune intrebari generale, prin care sa deschizi subiecte de conversatie. Vei crea impresia de persoana prietenoasa si deschisa, iar acest lucru te va ajuta sa legi relatii mult mai usor.

Dupa cum poti vedea, intrebarile nu sunt stupide, asa cum poate ai fost determinata sa crezi. Din contra, ele te pot ajuta in foarte multe contexte!

De ce ai nevoie intr-o relatie serioasa, in functie de zodia ta

2. Fii draguta fata de persoanele pe care le intalnesti

O atitudine blanda, calda si prietenoasa te va duce foarte departe in viata. Nu numai ca iti va fi mai usor sa te imprietenesti cu cei din jurul tau, dar vei obtine avantaje in tot felul de situatii. De exemplu, daca vei fi draguta fata de oamenii care lucreaza in client service, vei avea mult mai multe sanse sa iti rezolvi problema sau sa ai parte de servicii excelente. De fiecare data!

3. Spune „ai dreptate” in loc de „stiu”

Este un truc discret si simplu, dar care te va ajuta sa iti prezinti inteligenta fara sa pari aroganta. In plus, ii va oferi interlocutorului o stare buna si o confirmare, in loc sa-l faca sa se simta inferior. Castigul este de ambele parti!

4. Refuza fara sa oferi zeci de scuze si de explicatii

De multe ori, simtim nevoia sa ne justificam excesiv atunci cand trebuie sa refuzam ceva. De cele mai multe ori, interlocutorul nu vrea decat sa auda raspunsul tau final. Scuzele si explicatiile lungi nu folosesc, de fapt, nimanui, asa ca poti renunta la ele (mai ales atunci cand te chinui sa le inventezi!).

5. Raspunsul corect pentru orice compliment este „multumesc”

Nu stim cine ne-a invatat sa refuzam complimente sau sa le minimizam, insa este o practica neinspirata, care nu aduce beneficii nimanui. Dimpotriva, atunci cand contracaram un compliment, putem face persoana respectiva sa se simta prost, in timp ce stima noastra de sine scade.

Asadar, daca cineva te admira astazi, primeste laudele si spune doar „multumesc”. Atat tu, cat si interlocutorul, va veti simti mult mai bine decat in situatia de mai sus!

Ce mananca un consilier in nutritie pentru a avea energie intreaga zi

6. Recunoaste de fiecare data cand gresesti

Cand comitem o greseala, in viata personala sau la birou, avem tendinta de a o ascunde sau acoperi cat mai bine, pentru a evita feedbackul negativ si dezamagirea celor din jur. In realitate, o persoana care isi asuma greselile si vorbeste deschis despre ele va fi intotdeauna mult mai apreciata si mai respectata de ceilalti. Fara exceptii!

7. Mimarea increderii in sine chiar functioneaza

Expresia fake it til you make it nu se aplica in toate cazurile, insa cand vine vorba despre stima de sine, este o mantra excelenta. O multime de studii au demonstrat ca persoanele care se prefac ca au incredere in ele si pasesc astfel intr-o incapere chiar vor avea, pe parcurs, acea incredere pe care o mimeaza. Asadar, incearca si tu!

Foto: Unsplash.com.