5 obiceiuri care te impiedica sa ai ten perfect, potrivit unui estetician

1
De Denisa Toma
14 iun. 2021

Pare complicat sa stii exact ce reguli de frumusete sunt corecte si care sunt gresite. Astazi afli ca este perfect sigur sa iti cureti tenul cu ulei, iar peste cateva zile toata lumea spune ca este un obicei nociv.

Prin urmare, ce te ajuta sa-ti mentii pielea tanara si frumoasa si ce nu?

Specialistii sunt de parere ca exista cateva obiceiuri la care trebuie sa renunti daca vrei sa previi imbatranirea prematura si ai un ten luminos si sanatos. Iata care sunt:

Nu porti crema cu SPF in fiecare zi

Merita sa repetam la infinit cat este de importanta aplicarea zilnica a produselor cu factor de protectie solara. Fie ca este insorit sau ploua, protejarea pielii de razele UV nocive este extrem de importanta daca vrei sa previi imbatranirea prematura a pielii.

„Degradarea celulara provocata de razele UV este cauza majora a imbatranirii premature si cu toate acestea, majoritatea clientilor noi imi spun ca folosesc SPF numai vara sau se bazeaza pe o crema colorata cu SPF 15”, declara pentru whowhatwear.co.uk esteticiana Pamela Marshall.

SPF-ul din produsele tale de machiaj nu este suficient pentru a-ti proteja pielea. „Razele UVA, care sunt prezente in fiecare zi, pot penetra norii, ferestrele si straturile pielii tale, provocand degradarea colagenului si elastinei. Folosirea zilnica a unui produs cu protectie UV de spectru larg este la fel de obligatorie precum respiratia”, avertizeaza Marshall.

Folosesti servetele demachiante

Pe langa faptul ca sunt nocive pentru mediu, fiind realizate din fibre sintetice care nu se degradeaza, servetelele demachiante pot agrava problemele pielii.

5 cele mai bune masti antirid coreene

„Cele mai multe tipuri de servetele demachiante contin substante chimice asemanatoare unor detergenti, care afecteaza pH-ul si echilibrul natural al pielii. Aceste ingrediente pot sa provoace iritatii si sa lase pielea uscata, deshidratata si sensibila”, declara Lisa Harris, una dintre esteticienele vedetelor.

Nu doar chimicalele agresive din servetelele demachiante duc la imbatranirea pielii. „Servetelele nu curata bine pielea si in schimb imprastie bacteriile pe fata, ceea ce provoaca ulterior mai multe probleme. Curatarea repetata a tenului cu servetele demachiante poate sa subtieze si sa imbatraneasca pielea”, spune Harris.

„Sfatul meu este sa folosesti o lotiune de calitate pentru spalarea fetei care va indeparta acumularea de impuritati de la suprafata pielii, lasand pielea curata, fara sa adauge reziduuri chimice pe piele”, declara cosmeticiana.

Aplici prea multa pudra

Nu doar obiceiurile de ingrijire iti pot face pielea sa arate mai imbatranita. Modul in care folosesti machiajul are la randul sau o influenta importanta. Secretul pentru a mentine tenul cu un aspect tanar si sanatos este sa simplifici machiajul.

5 produse cu protectie solara care vor camufla porii si petele pigmentare

„Daca aplici prea multa pudra, pielea va arata uscata si lipsita de stralucire, iar in acelasi timp vei amplifica aspectul ridurilor si liniilor fine”, spune specialista. Opteaza pentru un fond de ten cu textura lejera si aplica pudra numai unde este necesar.

Nu folosesti cu regularitate crema hidratanta

Crema hidratanta nu ar trebui sa fie genul de produs la care apelezi numai atunci cand simti ca pielea ta este foarte uscata. Potrivit specialistilor, hidratarea corecta se afla in topul listei de prioritati daca vrei ca pielea ta sa aiba un aspect tanar.

„Toate tipurile de ten au nevoie de hidratare. Daca nu iti hidratezi pielea, va parea aspra, ridata si lipsita de stralucire. Mai mult, din cauza deshidratarii, ridurile vor parea mai adanci”, explica Harris.

Foloseste in fiecare zi creme si serumuri hidratante pentru a mentine nivelul optim de apa in straturile exterioare ale pielii. Astfel tenul tau va avea un aspect suplu, proaspat si tanar.

Cel mai important element pentru o piele frumoasa, potrivit unui medic dermatolog

Iti exfoliezi excesiv tenul

Exfolierea excesiva a pielii folosind scruburi provoaca iritatii si inrosirea tenului. Si exfoliantii chimici, asa cum sunt acizii, pot sa degradeze iremediabil pielea daca sunt folositi prea des.

„Utilizarea zilnica a exfoliantilor agresivi distruge bariera naturala de protectie a tenului formata din lipide ce au rolul de a hidrata in mod natural straturile superioare ale epidermei. Poate sa duca la subtierea pielii si la aparitia cicatricilor sau a vaselor capilare vizibile”, avertizeaza esteticiana. Secretul pentru a nu exagera cu exfolierea este sa te asiguri ca folosesti formula potrivita si aplici o singura data pe saptamana.

„Lotiunile pe baza de enzime delicate pentru spalarea tenului dizolva celulele moarte si ofera pielii un aspect sanatos si tanar. Este suficient sa exfoliezi o singura data pe saptamana”, recomanda Harris.

Foto: Instagram/@cassieamato