10 motive foarte ciudate pentru care apare acneea

1

Corpul tau pare sa fie contra ta si sa dea nastere unui val de acnee atunci cand ti-e lumea mai draga? Fie ca este vorba despre o eruptie pe ten sau ai acnee pe corp, e foarte posibil sa fie de vina unul dintre aceste motive!

In loc sa te intrebi continuu „de ce imi ies cosuri pe fata?”, gandeste-te ca de obicei exista un motiv pentru care lucrurile se intampla asa cum se intampla. Verifica aceste motive neobisnuite, dar realiste, pentru care ai putea sa vezi cateva cosuri in plus in momente aleatorii din viata ta.

1. Esti stresata

Stresul este un lucru teribil pentru tine in general. Te ingrasa, provoaca riduri premature si, de asemenea, te face sa te simti groaznic. Cand vine vorba de pielea ta, stresul provoaca sebum in exces, care, la randul sau, poate provoca eruptii.

Arunca o privire la modul in care s-au desfasurat ultimele doua saptamani. Ar putea fi stresul de vina pentru eruptiile tot mai intense?

Aceasta bautura indragita poate cauza acnee – avertismentul dermatologilor

2. S-ar putea sa iti vina menstruatia

Acesta este un motiv clasic pentru eruptii de acnee si probabil ca ai depistat deja legatura dintre mensturatie si cosurile de pe fata. Motivul? Fluctuatiile hormonale de la menstruatie tind sa provoace cresterea productiei de ulei si inflamarea pielii.

3. Carente alimentare

Iti amintesti cand erai la ora de biologie si profesorii mentionau ca ar trebui sa ai o dieta echilibrata? Era adevarat. Mai multe deficiente de vitamine au fost asociate cu eruptiile acneice, inclusiv vitamina A, vitamina E, vitamina B12 si zinc. Multe alimente, inclusiv stridiile, salatele verzi si fructele iti pot oferi vitaminele de care ai nevoie.

4. Produsele de machiaj sunt comedogenice

Machiajul nu-ti afecteaza pielea atata vreme cat este de calitate. Dar daca folosesti produse comedogenice, care contin ulei sau silicon, e posibil sa-ti blochezi pori si astfel sa ai parte de mai multe eruptii acneice. Asigura-te ca renunti la produsele pe care le asociezi cu mai multe eruptii aparute si ca te demachiezi corect in fiecare seara inainte de culcare.

Scarlett Johansson a dezvaluit ca acneea adulta i-a afectat sanatatea mintala si stima de sine. Cum a scapat de ea

5. Sosul tau picant preferat

Alimentele picante, atunci cand sunt ingerate, pot da peste cap echilibrul pH-ului pielii tale. Acest lucru lucru inflameaza pielea si duce la aparitia acneei.

6. Iti atingi in mod constant fata

Este atat de tentant sa iti atingi fata din cand in cand, dar este bine pentru tenul tau? Nu. Contactul piele pe piele este o modalitate foarte usoara de a transfera bacteriile pe fata ta. Daca ai o piele foarte sensibila, acele bacterii vor bloca porii si vor irita pielea.

7. Soarele iti deterioreaza pielea

Poate nu te gandeai la legatura dintre soare si cosuri, dar ea exista! Asa ca foloseste intotdeauna SPF. Da, chiar si iarna! Radiatiile UV cauzeaza daune permanente pielii tale. Acestea usuca pielea si provoaca iritatii. Ambele lucruri pot duce la aparitia sau inrautatirea acneei.

8. Un nou detergent de rufe

Daca ai schimbat detergentul de rufe sau balsamul, cel nou e posibil sa nu fie prietenos cu pielea ta. Prea mult detergent, mai ales daca este foarte parfumat, poate duce la eruptii pe tot corpul tau. Daca acneea este un lucru nou in viata ta, poate ca este timpul sa inlocuiesti detergentul.

9. Rutina ta de ingrijire a pielii este mult prea dura

Drumul spre iad este pavat cu intentii bune si, in multe cazuri, acest lucru este valabil si atunci cand vine vorba de rutina ta de ingrijire a pielii. Exfoliantele aspre pentru acnee si substantele chimice dure pot provoca cosuri si iritatii.

In mod surprinzator, in cele mai multe cazuri, acneea adulta este cauzata de exagerarea cu produsele de ingrijire a pielii, mai ales cand vine vorba de curatarea excesiva. Regleaza putin rutina de ingrijire a pielii si vezi daca acest lucru rezolva lucrurile. Ia o pauza de la ingredientele active si concentreaza-te doar pe curatare blanda si hidratare.

7 motive pentru care nu scapi de acnee, potrivit dermatologilor

10. Viciile iti strica pielea

In cele din urma, este important sa realizezi ca pielea ta va reflecta ceea ce pui in corpul tau. O multime de oameni tind sa observe aparitia acneei dupa ce beau, fumeaza sau consuma tot felul de alimente nocive. Daca mai aveai nevoie de un imbold pentru a scapa de obiceiurile tale nocive, imagineaza-ti cum va arata fata ta dupa ce vei renunta la ceea ce iti dauneaza.

Foto: depositphotos.com