5 obiceiuri care combat acneea adulta

1
De Teodora Tirca
15 oct. 2018

Daca ai incercat toate metodele posibile de a scapa de acnee, de la tratament medicamentos, pana la produse de skincare, da-le o sansa acestor schimbari de lifestyle.

Acneea adulta e una dintre cele mai frecvente afectiuni de piele cu care ne confruntam – una foarte frustranta, avand in vedere ca speram sa fi scapat de ea dupa varsta de 25 de ani. In realitate, exista cazuri de acnee si dupa 40 de ani, ultimul lucru de care ai nevoie atunci cand vrei sa te concentrezi mai degraba pe produsele anti-imbatranire, care trateaza ridurile si petele pigmentare.

N-am avut cine stie ce probleme cu acneea in liceu, insa ma lupt cu ea acum, la varsta adulta. Si chiar daca nu e vorba despre o forma severa, tot imi strica cheful de viata. Plus ca nu-ti faci griji doar pentru eruptia in sine, ci si pentru cicatricea pe care o va lasa in urma, si care poate ramane pe piele luni de zile.

In ultima vreme, insa, aspectul pielii mele s-a imbunatatit considerabil, si cred ca aceste schimbari pe care le-am facut in ultima jumatate de an au avut o contributie semnificativa.

Redu consumul de lactate

Pe mine m-a ajutat enorm sa elimin lactatele din dieta (desi inca mi-e greu sa traiesc fara branza), mai ales ca am aflat intre timp ca am intoleranta la lactoza. Aceste produse contin reziduuri de hormoni de origine animala si pot cauza dereglari hormonale care se manifesta prin acnee.

Sigur, nu trebuie sa le elimini complet daca nu ai o intoleranta clara (merita sa-ti faci testul), dar incearca sa nu le consumi decat de doua ori pe saptamana. Vezi daca observi imbunatatiri dupa cateva luni.

Clateste apa micelara dupa demachiere

Stiu ca pe etichetele multor produse de curatare si demachiere, asa cum este apa micelara, scrie ca nu necesita clatire, insa am observat ca porii mei se incarca foarte mult si pielea o ia razna cand merg la culcare fara sa-mi spal fata dupa ce am demachiat-o. Chiar si cele mai blande ape micelare contin niste chimicale care pot incuraja inmultirea bacteriilor si aparitia eruptiilor.

Foloseste un toner exfoliant

Una dintre cauzele principale ale acneei este acumularea celulelor moarte care nu le permit porilor sa respire. Pe vremuri credeam ca tonerul este un produs inutil, insa de ceva vreme am inceput sa-l apreciez si am obtinut rezultate bune. Nu ma refer totusi la acele tonere cu alcool si pline de chimicale daunatoare, ci la un toner cu ingrediente active ce exfoliaza pielea treptat, asa cum sunt acidul glicolic sau acidul salicilic. Foloseste-l si tu in fiecare dimineata si seara, inainte de aplicarea serumului.

Nu sari peste micul dejun

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat despre dezechilibrul hormonal e ca acesta este influentat de hormonul stresului, numit cortizol. In perioadele de stres, cortizolul se secreta in cantitati mai mari, ceea ce cauzeaza acnee. Acest hormon este secretat in cantitati mai mari si dimineata, pentru ca el este cel care declanseaza trezirea.

Dupa o noapte in care organele s-au odihnit, sunt pregatite pentru a primi nutrientii de care au nevoie pentru a functiona corect, de aceea e important sa nu sari peste prima masa din zi. Pentru ca nivelul de cortizol sa inceapa sa scada, trebuie sa iei micul dejun cat mai aproape de ora trezirii. Asta inseamna sa renunti sa bei cafea pe stomacul gol, mai ales ca aceasta iti va taia pofta de mancare si va creste nivelul cortizolului.

Stabileste un program strict de somn

Sistemul nostru endocrin este influentat de stilul de viata mai mult decat vrem sa acceptam. Programul de somn si de masa haotic il dau peste cap, cauzand dezechilibre hormonale. Eu obinuiam sa stau pe Netflix pana la 2 dimineata, fara sa banuiesc ca acesta era unul dintre motivele pentru care pielea mea a inceput sa sufere. In momentul in care am trecut la un program de somn decent, am observat imediat schimbari pozitive: mai putine eruptii, mai multa fermitate si elasticitate. Mergi la culcare si trezeste-te la aceeasi ora, si asigura-te ca dormi 7-8 ore pe noapte.

Foto: Instagram – Sara Sampaio