7 conturi de Instagram care te vor binedispune in 2021: Urmareste-le pentru energie pozitiva!

1
De Irina Constantin
31 ian. 2021

Dupa un an cel putin ciudat, ai nevoie de mai multe vibratii pozitive pe feed-ul tau.

Sigur, este important sa urmaresti conturi serioase, care vorbesc despre problemele mondiale actuale. Este minunat sa te informezi, sa inveti, sa dai mai departe ce afli. In acelasi timp, din cand in cand, trebuie sa mai iei si cate o pauza.

Atunci cand ai chef de un scrollat binemeritat pe social media, ar fi bine sa ai la dispozitie conturi de Instagram care sa te inspire, care sa iti aduca un zambet sau chiar hohote de ras.

Top 7 conturi de Instagram pe care sa le urmaresti pentru mai multa energie pozitiva in viata ta

1. @onereason.uk

Daca iti este tot mai greu sa gasesti motive de fericire dupa un an pandemic, acest cont iti va aduce aminte de lucrurile simple. One Reason posteaza exact ceea ce intelegi deja din denumire: cate un motiv pentru care merita sa fii fericit in fiecare zi, de la oameni reali.

Fie ca este vorba despre o cafea cu mult caramel, o imbratisare sau un animal de companie, motivele sunt numeroase si de-a dreptul molipsitoare!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de OneReason (@onereason.uk)

2. @pastagrannies

Ce poate fi mai frumos decat o batranica simpatica din Italia care face paste de la zero, spre deliciul tuturor? Acest cont prezinta sute de gospodine cu povesti interesante, retete de paste din toate regiunile Italiei si nu numai.

Vei primi atat inspiratie pentru bucatarie, cat si o doza imensa de energie pozitiva!

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Pasta Grannies (@pastagrannies)

3. @thecolourtribe

Natasha Webb locuieste intr-o casuta din caramida si este experta cand vine vorba despre design interior si culoare. Pe contul ei vei gasi surse nelimitate de inspiratie: camere superbe, decorate intr-un stil care este imposibil sa nu te faca sa zambesti macar un pic.

4. @marienova

Pe contul Mariei vei gasi acele cosy vibes de care ai nevoie, plus o multime de plante si pisici adorabile. Ea se descrie ca fiind o fire haotica, perfectionista si introvertita, insa imaginile sale te vor umple de caldura, relaxare si bunadispozitie.

5. @gemmacorrell

Probabil ca, odata ce vei vedea ilustratiile, le vei recunoaste. Gemma Correll este o artista desavarsita, iar micile ei desene iti vor pune zambetul pe buze instantaneu. Ea deseneaza despre micile obiceiuri despre care nu prea se vorbeste, despre asa-zisele „defecte”, dar si despre detalii din viata zilnica a unei femei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Gemma Correll (@gemmacorrell)

6. @littlearthlings

Mesaje pentru o fata care are nevoie de ele, de la o alta fata care si ea, la randul ei, necesita un plus de motivatie in viata de zi cu zi. Asa isi descrie contul o artista din Ontario. Urmareste-o si tu pentru mesaje pline de entuziasm si energie buna!

7. @chronicallycheerful

Daca esti o fire destul de pragmatica, pe care curcubeele si citatele vesele nu o conving intotdeauna, da follow acestei pagini. Este exact echilibrul de care ai nevoie.

Chronically Cheerful este o pagina care imbina perfect optimismul cu realismul, sfaturile utile cu incurajarile, vibratiile pozitive si discutiile serioase. Este o gura de aer proaspat, dar si un sfat prietenesc, atunci cand ai nevoie.

Foto: Unsplash.com.