Cum sa reduci consumul de alcool si sa practici „mindful drinking”. Sfaturile unui barman care nu mai consuma alcool

1
De Georgiana Dorobantu
22 nov. 2023

Sa reduci consumul de alcool poate fi destul de dificil, in special daca iti place sa iesi in oras cu prietenii sau sa organizezi intalniri la tine acasa. Dar un fost barman, devenit un consumator de alcool responsabil, a creat un ghid care face ca aceasta misiune sa fie mai simpla.

Dupa 22 de ani petrecuti in barul sau din Washington, care a primit de-a lungul timpului numeroase premii si distinctii, Derek Brown a decis ca este timpul sa renunte la consumul de alcool si sa practice „mindful drinking”, ceea ce inseamna consum de alcool in mod responsabil.

Mindful drinking este o alegere personala de a „a bea sau a nu bea alcool in functie de telurile tale, de sanatate sau alte aspecte”, declara Brown, care este in prezent coach wellness si fondator al Positive Damage Inc..

Iar acest lucru ar putea insemna pur si simplu sa decizi inainte de a ajunge la bar ca vei consuma un singur pahar cu vin in loc sa bei ce beau prietenii tai. Sau ar putea insemna ca alegi sa nu consumi alcool deloc.

Ce se intampla in corpul tau daca bei alcool in fiecare seara: 7 efecte negative

Desi spune ca ii era clar faptul ca reducerea consumului de alcool ar fi avut beneficii de necontestat pentru sanatatea sa, Brown spune ca nu a fost un proces usor. Pentru a se asigura ca are succes, el s-a concentrat pe rata cu care bea alcool.

Cum sa faci tranzitia catre mindful drinking

Daca vrei sa gestionezi mai bine consumul de alcool fara sa-ti schimbi radical viata sociala, poti incerca metoda creata de Derek Brown. Iata ce pasi sa urmezi:

Inlocuieste

Sustituie bauturile alcoolice cu variantele nonalcoolice, asa cum sunt mocktail-urile sau berea fara alcool.

Evita

Nu merge in locurile in care stii ca te vei simti tentata sau presata sa beai mai mult decat ai vrea. „Nu iti recomand sa faci asta tot timpul, dar este una dintre strategii”, spune Brown, citat de Make It.

Tempereaza

Consuma o bautura cu un nivel mai mic de alcool, asa cum este o bere, in locul unui cocktail. Sau alterneaza intre bauturile alcoolice si cele nonalcoolice de-a lungul serii.

10 celebritati care nu consuma alcool. Cum li s-a schimbat viata dupa ce au renuntat la acest obicei

Cere ajutor

Apeleaza la ajutorul cuiva care te poate sustine in demersul de a consuma mai putin alcool. Poate fi un prieten care la randul sau a ales sa practice mindful drinking si care sa-ti reaminteasca de misiunea ta atunci cand incepi sa deviezi de la telul pe care ti l-ai stabilit.

Folosind aceasta metoda poti sa reduci treptat consumul de alcool de-a lungul timpului fara sa faci schimbari drastice pentru care nu te simti pregatita. Daca incerci fiecare pas al acestui ghid vei descoperi ce inseamna, de fapt, pentru tine mindful drinking.

Tom Holland a vorbit despre cum a reusit sa scape de dependenta de alcool: „Sincer, cred ca e cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru mine”

Sa nu mai consumi alcool nu inseamna ca ar trebui sa refuzi invitatii la evenimente sau sa nu mai iesi cu prietenii, insista Brown. Petrece cat mai mult timp alaturi de persoanele dragi.

„Bunastarea sociala este extrem de importanta. Sa iesi in oras, sa petreci timp cu familia, toate acestea sunt cu adevarat benefice”, adauga specialistul. Dar nu toate intalnirile si evenimentele trebuie sa includa consumul de alcool.

Foto: freepik.com