Dragoste cu nabadai – Cum a inceput aventura mea cu kite-ul

Niciodata sa nu spui niciodata. Am inteles aceasta expresie doar dupa ce de doua ori am spus convinsa ca nu voi face anumite lucruri pana cand viata m-a contrazis. Bine, poate doar cu cateva exceptii, cum ar fi sa pozez in reviste pentru adulti sau sa ma apuc sa invat sa fac kite.

Cu kite-ul am o relatie foarte veche si foarte tensionata. In urma cu multi ani, iubitul meu de atunci s-a hotarat sa invete sa faca kite. Pentru cei care nu stiu, kite-ul nu este un sport pe care sa il faci atunci cand ai chef, ci atunci cand natura vrea, pentru ca depinzi in totalitate de intensitatea si directia vantului. Nu e vant, nu te dai, asa ca singurul lucru pe care trebuie sa-l inveti cand incepi lectiile de kite este rabdarea, una dintre acele lucruri la care sunt convinsa ca nu doar eu mai am de lucrat.

Asa ca totul se intampla in functie de vant. Batea, mergeam la mare, nu batea, statea si asteptam pana venea. Destinatiile de vacanta erau alese si ele in functie de vant, la fel ca orele de masa. Nimic nu se planifica fara aplicatia WindGuru.

M-am gandit sa incerc si eu sa invat, ca sa nu ma mai simt un outsider, dar atunci cand am auzit ce se intampla la primele lectii in care exersezi „body dragging” am renuntat. Ideea de a ma lasa tarata in apa de un kite imi taia tot elanul. Desi sunt un rac veritabil si ador oceanul si marea, nu simteam nevoia sa inghit apa cu orice pret, drept pentru care am renuntat.

Plus ca nu trebuie sa uitam de toata organizarea dinainte: desfa kite-ul, umfla-l, aranjeaza liniile… era prea complicat pentru ca trebuia sa faci totul singur. Pentru o persoana rasfatata, cum am fost eu crescuta, era ceva greu. Un alt amanunt important, zic eu: kite-ul e un sport care poate fi periculos. Am vazut oameni care au zburat si au ajuns in copaci sau au fost taiati de linii, asa ca am hotarat ca e mai bine sa stau deoparte.

Primul fior…

A trecut timp si acest sport isi castiga din ce in ce mai multi adepti, insa eu nici nu voiam sa aud. Statul la plaja si cititul mi se pareau de ajuns… pana intr-o zi, cand stateam la plaja pe terasa apartamentului prietenei mele. Puteam sa vad toata marea si kite-rii fericiti ca era vant si se puteau da in voie. Erau peste 20. Mi-a placut enorm sa ii privesc, am facut-o ore intregi, si de abia atunci am simtit ca inteleg ce sta in spatele acestui sport.

Pe langa fericirea de a fi tu cu tine in mijlocul marii, lucru care iti da o stare de libertate fantastica, ce mi s-a parut incredibil, cel putin pentru mine, este ce sta in spatele acestui sport. Trebuie sa faci totul absolut singur si sa-l faci bine. In sportul acesta mentalitatea romaneasca “merge si asa” nu isi are locul. Daca vrei ca lucrurile sa mearga bine, trebuie sa le faci bine: liniile, kite-ul. Nu merge sa te enervezi si sa astepti sa vina cineva sa le faca in urma ta pentru ca nu se va intampla asta.

Mi s-a parut incredibil. Mi s-a parut un gen de mobilizare perfecta pentru momentul vietii mele de acum, asa ca acela a fost primul moment in care mi-am dorit cu adevarat sa invat sa fac kite.

Stiu ca suna incredibil, mai ales pentru prietenii mei, care ma cunosc foarte bine si stiu ca nu sunt o amatoare de astfel de sporturi, ba din contra. Din nou, niciodata sa nu spui niciodata.

Totusi, sa pozez dezbracata nu cred ca se va intampla… sau cine stie 🙂

Va voi povesti zilele urmatoare ce a urmat.

O zi minunata sa aveti.