Rutina 6-6-6-6 care te va mentine in forma pe parcursul acestei ierni

1
De Cristiana Astefanoaiei
21 ian. 2025

Cu ajutorul acestor reguli simple vei reusi sa te simti extraordinar chiar si in sezonul rece.

O rutina este esentiala pentru o viata sanatoasa. Respectand-o in fiecare zi, creierul tau va fi mai receptiv la activitatile tale, iar tu vei fi in forma si vei arata din ce in ce mai bine.

Incepe cu o plimbare la 6 dimineata

Mersul pe jos la 6 dimineata ofera beneficii atat pentru bunastarea ta fizica, cat si pentru cea mintala. Este o modalitate minunata de a-ti stimula metabolismul, astfel incat sa arzi mai multe calorii si mai eficient pe tot parcursul zilei. Plimbarile de dimineata iti permit, de asemenea, sa respiri aer proaspat si curat, ceea ce ajuta la imbunatatirea functiei pulmonare si a sanatatii generale. In plus, calmul diminetii te va putea ajuta la reducerea stresului si a anxietatii, crescand in acelasi timp claritatea mentala si atentia.

Daca ai nevoie de mai multe instrumente pentru a gestiona stresul si anxietatea, ia in considerare si scrisul in jurnal.

Scapa de stres cu o plimbare de seara la ora 18.00

Mersul pe jos la ora 18 ofera, de asemenea, multe beneficii pentru sanatate, in special pentru persoanele care si-au petrecut ziua stand la birou. Aceasta rutina te va ajuta la ameliorarea stresului fizic si mental care se acumuleaza pe parcursul zilei. In plus, plimbarea de seara iti poate imbunatati digestia, reduce balonarea si sustine imbunatatirea calitatii somnului. De asemenea, poate ajuta la scaderea tensiunii arteriale si a anxietatii.

Rutina de dimineata a lui Jennifer Garner. Ce face actrita ca sa se mentina in forma si sa arate excelent la 52 de ani

Fa o incalzire a corpului timp de 6 minute

Incalzirea inainte de exercitii este extrem de importanta. Chiar si inainte de mers. In acest fel vei creste treptat ritmul cardiac, ritmul respirator si temperatura, pregatindu-ti corpul. Acest lucru reduce sansele de accidentare prin cresterea fluxului sanguin catre muschi, imbunatatirea flexibilitatii si cresterea coordonarii. Sunt suficiente doar 6 minute pentru ca incalzirea sa fie eficienta.

Rutina 6-6-6-6: fa o plimbare de 60 de minute

Am stabilit ca la orele 6 dimineata si 18 seara este ideal sa-ti faci plimbarea, timp de 6 minute incalzesti inainte corpul si, in incheierea rutinei, trebuie sa stii cat timp e bine sa mergi. Recomandat ar fi 60 de minute, pentru ca in primele 20 de minute pulsul creste si ritmul inimii se stabilizeaza, iar tu abia apoi poti sa beneficiezi de efectele plimbarii. Mersul regulat in ritm alert poate ajuta la gestionarea greutatii si la reducerea riscului de boli cronice precum diabetul si bolile de inima. In plus, poate stimula starea de spirit, reduce stresul si imbunatati calitatea somnului. Mersul pe jos timp de o ora pe zi poate imbunatati, de asemenea, functia cognitiva, inclusiv memoria si abilitatile de rezolvare a problemelor.

Daca integrezi aceasta rutina chiar de maine in viata ta, in scurt timp vei ajunge la forma maxima. Chiar si pe parcursul iernii, cand avem tendinta de a consuma mancaruri mai consistente si de a fi mai sedentare, o simpla regula de 6-6-6-6 va face minuni. Ce zici, incepi si tu?

Foto: Freepik.com