Top 10 cele mai bune piese ale lui Celine Dion

celine dion
1
De Roxana Dobrita
30 mart. 2019

Celine Dion este una dintre cele mai talentate artiste din istorie. Diva canadiana are o voce de neegalat si o reputatie pe masura.

Astazi implineste 51 de ani si ne-am gandit ca este o ocazie potrivita sa trecem in revista cele mai bune piese ale sale. Ne-a fost greu sa ne oprim doar la 10, pentru ca toate albumele ei sunt pline de bijuterii vocale, dar am reusit pana la urma.

10. „It’s all coming back to me now”

Cand te gandesti la Celine Dion, te gandesti la balade impresionante, iar aceasta este una dintre ele. Nu e prima care a inregistrat aceasta piesa (melodia originala este a celor de la Pandora’s Box), dar impactul ei fost unul major. Versiunea cantata de Celine a obtinut discul de platina in US si a ocupat locul fruntas in mai multe topuri muzicale din toata lumea. Legendarul Andrew Lloyd Webber i-a spus compozitorului Jim Steinman ca versiunea lui Dion va fi „piesa mileniului”. Nu a fost chiar asa, dar a transformat-o intr-una dintre cele mai mari artiste ale mileniului.

9. „Us”

Aceasta melodie este adesea trecuta cu vederea. De pe albumul Let’s Talk About Love, lansat in 1977, Us ne-o arata pe Celine nu ca pe o diva, ci ca pe o povestitoare de suflet. Piesa e practic o cearta cu persoana draga, in care aceasta intreaba ce e mai important decat relatia lor. Poti vedea cu ochii mintii intreg scenariul, melodia transformandu-se intr-un monolog muzical de exceptie.

8. „A new day has come”

Aceasta piesa are mai multa „productie” in spate decat orice a inregistrat Celine vreodata: multe instrumente si efecte vocale care, cumva, nu suna deloc fals, dimpotriva. Piesa este perfecta pentru radio si a restabilit dominatia lui Celine pe scena muzicii pop, artista demonstrand ca se poate adapta vremurilor.

7. „The power of love”

O melodie prezenta in toate playlist-urile romantice din lume, The power of love este genul de piesa pe care, chiar daca o uiti o vreme, cand o reasculti la radio sau intr-un playlist vechi, te prinde din nou cu aceeasi forta. E o piesa clasica de dragoste, asa cum foarte putine s-au facut de-a lungul timpului.

6. „Where does my heart beat now”

E o piesa veche, de pe primul album in limba engleza a lui Celine, lansat in 1990. La vremea lansarii a ocupat locul 4 in Billboard Hot 100 si este in continuare o melodie interesanta, pentru ca e un indicator la tot ce avea sa urmeze.

5. „If you asked me to”

Inca un cover – piesa originala a fost cantata de Patti LaBelle, care a inregistrat-o atat pentru albumul ei, Be Yourself, cat si pentru soundtrack-ul filmului License to Kill, din seria Bond, lansat in 1989. Celine a lansat propria versiune trei ani mai tarziu, in 1992, si a avut mult mai mult succes.

4. „That’s the way it is”

O piesa optimista si plina de viata, sustinuta de abilitatile incredibile ale artistei. Intregul scop al acestei piesa este sa te faca sa te simti bine, lucru pe care-l reuseste cu brio. Orice s-ar intampla in viata ta, da play acestei piese si nu mai conteaza nimic.

3. „Beauty and the beast”

Piesele de pe coloana sonora ale filmelor Disney reusesc mereu sa captiveze audienta, casa de film antamand cele mai mari nume din muzica pentru aceste piese atat de speciale. Varianta inregistrata de Celine Dion in 1992 ia tot ce e mai bun din varianta originala, de Angela Lansbury, adaugand suficienta productie si glamour.

2. „Because you loved me”

Cum creezi un mega-hit? Pune laolalta o cantareata fantastica si o compozitoare pe masura. Asa a luat nastere Because you loved me, piesa scrisa pentru Celine de Diane Warren, cea „responsabila” si pentru There you’ll be, de Faith Hill, si How do I live, de LeAnn Rimes. Aceasta piesa a castigat un premiu Grammy si a fost nominalizata la Oscar si Globurile de Aur. E o piesa dulce si romantica, dar pe care nu te poti abtine sa nu o iubesti.

1. „My heart will go on”

Incearca sa gasesti pe cineva care n-a auzit niciodata aceasta piesa. Nu vei reusi. Pe coloana sonora a filmului Titanic, a explodat in constiinta colectiva atunci cand filmul a devenit cel mai popular din toate timpurile. Dar chiar si daca n-ar fi fost asociat cu Titanic, piesa ar fi fost un hit datorita vocii lui Celine si compozitorului de elita James Horner. Celine va ramane in istorie cu aceasta piesa si are si de ce.

Foto: Shutterstock.com