Supa crema de telina cu cimbru

1
De Cristina Tudor
31 iul. 2018

Supa crema de telina cu cimbru este perfecta pentru masa de seara si se face extrem de simplu si rapid.

Telina este o radacinoasa foarte saraca in calorii, dar cu un aport insemnat de fibre care ajuta la digestie. In plus, telina este o leguma cu multiple beneficii pentru sanatatea inimii si merita sa fie consumata cat mai des, nu numai tocata marunt in ciorbe.

Telina poate sa inlocuiasca cu succes cartofii, lucru care este deosebit de util in special daca urmezi o cura de slabire. Astfel poti obtine o supa crema delicioasa, un piure de telina sau o poti combina in nenumarate salate.

Ingrediente pentru supa crema de telina cu cimbru:

3 cani cu telina taiata cuburi

2 bucati de pastarnac rondele

1 praz taiat rondele

1 ceapa alba taiata in sferturi

3 catei de usturoi cu coaja

1 lingura cu fulgi de drojdie inactiva

1/2 lingură cu otet din cidru de mere

Sare si piper

Ulei de masline extravirgin

Apa calda

Cimbru uscat sau proaspat

Mod de preparare:

Preincalzeste cuptorul la 210 grade Celsius.

Toate legumele se stropesc cu ulei de masline, se asaza intr-un singur strat pe o tava tapetata cu foaie de copt si se lasa la cuptor 20 de minute pana se rumenesc.

Legumele coapte se mixează cu blenderul impreuna cu celelalte ingrediente pana cand obtii o supa cremoasa.

Supa crema de telina se orneaza cu cimbru proaspat sau uscat si se stropeste cu putin ulei de masline.

Foto: Shutterstock.com