Cum faci chifle sanatoase acasa?

1
De Ioana Marosan
15 sept. 2019

Sunt pufoase, delicioase si se fac foarte usor. Iti spunem cum faci acasa chifle sanatoase in diverse culori, folosind ingrediente naturale.

Poti sa faci chifle roz daca folosesti sucul de sfecla rosie. Sau chifle galbene daca folosesti turmeric. Sau chifle verzi daca pui pudra de spirulina de spanac. Indiferent de culoare, reteta de chifle sanatoase este simpla si rapida si va aduce o pata de culoare binevenita la orice masa.

Ingrediente pentru chifle sanatoase:

-500 gr faina;

-1 lingura de seminte de chia;

Cea mai simpla reteta pentru un blat de pizza delicios: fara framantare sau ustensile speciale!

-1 lingurita de sare;

-1 lingurita de guma guar (optional);

-120 ml suc de sfecla;

-1 lingurita de zahar nerafinat;

-1 cub de drojdie proaspata;

-3 linguri de iaurt de soia si cocos;

-1 lingura de ulei de masline.

Mod de preparare:

Se preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius.

Se amesteca faina, semintele de chia, sarea si guma guar intr-un castron mare.

Sucul de sfecla se incalzeste putin intr-o oala. Este important ca temperatura sa nu depaseasca 35-38 de grade, altfel drojdia va muri si painicile vor iesi tari ca piatra.

Se toarna sucul de sfecla intr-un castron si se adauga peste el zaharul si drojdia. Se amesteca bine pana cand drojdia se dizolva.

Placinta cu rosii, branza cheddar si crusta de ierburi aromatice

Se toarna amestecul de ingrediente lichide peste cele solide. Se adauga iaurtul si uleiul de masline si se amesteca bine pana cand se formeaza un aluat. Se framanta bine timp de 5 minute pe o suprafata plana, tapetata cu faina, pana cand aluatul capata o consistenta moale, flexibila.

Se formeaza 12 bilute egale de aluat si se pun pe o tava tapetata cu hartie de copt. Se acopera cu un prosop de bucatarie si se lasa la dospit timp de 1 ora, intr-un loc cald.

Dupa o ora, chiflele si-au marit dimensiunile si pot fi puse la cuptor. Se introduce tava la cuptor pentru 12 minute, apoi se scoate si se lasa chiflele sa se raceasca la temperatura camerei.

Foto: Shutterstock.com