Cea mai simpla reteta pentru un blat de pizza delicios: fara framantare sau ustensile speciale!

1
De Irina Constantin
8 sept. 2019

Stiai ca diferenta dintre o pizza comandata si una facuta in casa poate fi chiar si de 400 de calorii?

Cine spune ca nu ii place pizza, ori nu a incercat suficiente sortimente, ori nu vrea sa recunoasca! Pentru a obtine un preparat gustos, calitatea ingredientelor este esentiala, iar un blat de pizza pregatit in casa va fi intotdeauna o alegere inspirata.

Pizza sanatoasa cu blat din cartofi dulci, un deliciu pe care trebuie sa-l incerci

Reteta de mai jos functioneaza cu orice tip de faina si este gata in mai putin de o ora. In plus, nu ai nevoie de mixer sau de alte ustensile profesionale, ci doar de un simplu bol.

Iata cum se prepara cel mai simplu si cel mai bun blat de pizza!

Pentru inceput, pregateste un bol curat si incapator, apoi cantareste si pune la indemana toate cele 6 ingrediente.

Vei avea nevoie de:

  • 250 grame faina (poti folosi orice tip de faina ai in casa);
  • Un pliculet de drojdie uscata;
  • O lingurita de zahar (poti folosi zahar brun);
  • Un praf de sare;
  • 2 linguri cu ulei de masline;
  • 180 ml apa calduta;
  • O lingurita de pudra de usturoi, busuioc sau oregano uscat (optional).

Pizza cu pesto, anghinare, rucola si burrata, o combinatie surprinzatoare

Modul de preparare:

  1. Inainte sa te apuci de amestecarea ingredientelor, unge bolul pe care l-ai pregatit cu ulei de masline si pastreaza-l pe masa de lucru. Vei avea nevoie de el in curand.
  2. Pune toate ingredientele uscate intr-un alt recipient incapator si amesteca-le bine: faina, drojdia, zaharul, sarea. Daca ai decis sa folosesti pudra de usturoi sau ierburi aromatice uscate, adauga-le si pe ele acum.
  3. Adauga treptat uleiul si apa calduta peste ingredientele uscate, amestecand incontinuu cu o lingura de lemn.
  4. Cand s-a format un aluat usor lipicios, ia in palme putina faina si modeleaza aluatul cu mainile, pana obtii o forma rotunda.

Reteta vegetariana: Pizza mediteraneana

  1. Muta bila de aluat in bolul uns cu ulei de masline si misc-o pana toata suprafata aluatului ia contact cu uleiul. Acopera bolul cu o folie sau cu un prosop si pune-l intr-un loc caldut. Lasa-l la dospit circa 30 de minute sau pana isi dubleaza volumul.
  2. Dupa jumatate de ora, framanta aluatul de 2-3 ori, pana se elimina aerul excesiv. Intinde aluatul cu un sucitor, apoi transfera-l intr-o tava, pe hartie de copt.

Gata! Ai obtinut un blat de pizza perfect, pe care il poti acoperi cu orice topping doresti. Sugestia noastra este sa il ungi cu un amestec de ulei de masline, sos de rosii si condimente (piper, sare, oregano, busuioc), dupa care sa iti alegi celelalte ingrediente.

Foto: Shutterstock.com