Superalimente: cat de sanatoase sunt semintele de chia

1
De Ioana Marosan
14 aug. 2018

Stiai ca semintele de chia au mai multi antioxidanti decat afinele si mai multe grasimi omega-3 decat semintele de in? Parca ar merita sa le introduci in alimentatia ta, nu-i asa?

Par mici si insignifiante, insa semintele de chia ascund o adevarata comoara de nutrienti valorosi pentru sanatatea noastra: fibre, acizi grasi omega-3 (scad colesterolul rau), proteine, vitamine (A, B, E, D), antioxidanti si minerale (calciu, fosfor, potasiu, sulf, fier, iod, cupru, zinc, sodiu, magneziu, mangan).

Aceste seminte minuscule se consuma intotdeauna dupa ce au fost inmuiate in lichid (iaurt, lapte vegetal, smoothie, apa, dressing pentru salata), deoarece au capacitatea de a absorbi aromele, se expandeaza si devin foarte usor digerabile.

Mai multe studii citate de specialistii de la Universitatea Harvard vorbesc despre efectele benefice ale semintelor de chia, sustinand ca reduc pofta de mancare si ajuta la slabit, scad nivelul trigliceridelor si controleaza glicemia in cazul bolnavilor de diabet zahar de tip 2.

Poate ca acesti nutrienti nu iti spun mare lucru daca nu esti pasionat de nutritie, insa dupa ce vei cunoaste ce beneficii aduc, sigur te lamuresti mai bine cat de sanatoase sunt semintele de chia.

Semintele de chia scad colesterolul rau si trigliceridele

Multa lume se confrunta cu un nivel crescut al colesterolului rau si al trigliceridelor, iar acest lucru este foarte nociv pentru sanatatea inimii. In urma studiilor efectuate, s-a constatat ca acizii grasi omega-3 si fibrele din semintele de chia scad colesterolul rau si trigliceridele, previn inflamatiile din corp, care conduc la boli grave si favorizeaza o digestie buna, ce impiedica fluctuatiile bruste ale glicemiei, lucru util in cazul diabeticilor.

Semintele de chia, o comoara de nutrienti cu foarte putine calorii

In ceea ce priveste continutul lor nutritional, se pare ca doua linguri cu seminte de chia contin 140 de calorii, 4 grame de proteine, 11 grame de fibre, 7 grame de grasimi nesaturate si asigura 18% din necesarul zilnic de calciu. Pe noi ne-au convins ca merita sa le includem in dieta, cu atat mai mult cu cat sunt considerate cea mai buna sursa vegetala de grasimi bune si o proteina completa, care furnizeaza toti cei noua aminoacizi pe care corpul nu-i poate produce singur.

Semintele de chia au mai multi antioxidanti decat afinele

Acesti antioxidanti sunt importanti pentru corp, deoarece protejeaza celulele corpului de imbatranire si cancer. Pentru ca si afinele au un continut mare de antioxidanti, cea mai buna recomandare ar fi sa le consumi impreuna. Poti sa faci budinca de chia cu lapte vegetal si sa adaugi afine sau mai poti sa le incluzi pe ambele in smoothie sau in terciul de ovaz de la micul dejun.

Semintele de chia sunt bogate in fibre care protejeaza colonul

Stim cat de important este sa consumam fibre, pentru ca previn constipatia si asigura o digestie buna. Semintele de chia absorb apa din colon, imbunatatesc tranzitul intestinal si usureaza eliminarea reziduurilor si a toxinelor. Acest lucru face bine colonului, deoarece nu este nevoie de o presiune crescuta pentru eliminarea materiilor fecale dure si riscul de inflamatii scade considerabil.

Foto: Instagram – naturally.jo