Constipatia poate anunta aceasta boala grava – nu o subestima

1
De Cristina Tudor
10 sept. 2020

Cancerul de colon reprezinta a doua sau a treia cauza de deces, prin cancer, atat in Europa, cat si in SUA, devenind astfel o problema de sanatate publica mondiala.

Medicul de familie Calin Ciubotaru spune ca acest tip de cancer este favorizat in special de constipatia cronica. „Pentru a preveni cancerul este indicat sa consumam alimente laxative foarte multe legume, foarte multe fructe, lichide, foarte multe alimente bogate in fibre, paine neagra, integrala, tarate”, recomanda medicul.

Cercetatorii au estimat ca o dieta bogata in substante nutritive si exercitiile regulate pot preveni cu 45% cancerul colorectal.

Cele mai multe cazuri de cancer de colon debuteaza sub forma unor mici aglomerari de celule benigne, necanceroase, numite polipi adenomatosi. De-a lungul timpului, polipii colonici se pot transforma in cancer de colon. Polipii pot fi mici si dau doar cateva simptome.

Simptomele
Unul dintre simptome este modificarea scaunului, care poate contine mucozitati si urme de sange. Tranzitul intestinal devine neregulat si variabil din punctul de vedere al consistentei, constipatia alternand cu diareea. Semnele instalarii cancerului de colon sunt numeroase si nespecifice. Pe langa cele enumerate pana acum, acestea includ: oboseala; slabiciune; dificultati de respiratie; crampe sau balonare.

Boala poate fi si prevenita, nu doar depistata timpuriu

Colonoscopia este principalul test de screening al cancerului de colon si rect si unul din cele mai importante instrumente ce conduce la scaderea mortalitatii prin acest tip de cancer. „Endoscopia digestiva inferioara (colonoscopia) reprezinta procedura prin care, cu ajutorul unui endoscop (colonoscop), se exploreaza rectul, colonul si ileonul terminal in scop diagnostic si/sau terapeutic.

Colonoscopia este, de fapt, o procedura minim-invaziva, minim-traumatica, care are scopul de a examina in mod direct interiorul colonului pe toata lungimea sa, precum si ultima portiune a intestinului subtire. Acest lucru este realizat cu ajutorul unui colonoscop, un tub subtire si flexibil dotat cu un sistem de lentile, cu capacitate de marire ori vizualizare high-definition, ce transmite informatia video de la nivelul mucoasei intestinului, printr-un senzor, la un video-procesor care o recompune, pentru a fi vizualizata pe un monitor de catre medicul care efectueaza procedura”, adauga dr. Florin Grama, medic specialist Chirurgie generala, cu competente in Endoscopie digestiva, chirurgie oncologica si chirurgie laparoscopica.

Citeste continuarea pe Doctorul Zilei.

Foto: Shutterstock.com.