Femeile care poarta blugi sunt mai predispuse la depresie? Afla ce spun cercetatorii!

1
De Alice Papuc
15 oct. 2023

Cu peste 2.2 miliarde de piese vandute anual la nivel mondial, blugii sunt purtati aproape de toata lumea.

Blugii reprezinta un articol vestimentar indragit de majoritatea femeilor. Sunt confortabili, vin in diverse culori si croieli si par sa fie “universal valabili”, astfel ca ii poti purta la o iesire in parc, la o intalnire cu prietenele tale sau, in functie de locul in care lucrezi, chiar la job. Dar stiai ca ar putea exista o legatura intre blugi si depresie? Afla care este aceasta!

Cat de des poarta femeile blugi? Ce indica aceste cifre?

Un studiu realizat in 2020 sustine ca un procent de 55% dintre femei poarta blugi cel putin de trei ori pe saptamana, in timp ce 22% dintre femei poarta blugi chiar si de 5 ori pe saptamana. Sa existe, pornind de aici, o legatura intre blugi si depresie? In continuare, mai mult de jumatate dintre femeile chestionate au declarat ca poarta blugi atunci cand sunt deprimate, in timp ce doar o treime dintre femei ar purta blugi cand sunt fericite.

Schimbarile de lifestyle pe care le-am facut pentru a-mi imbunatati memoria si concentrarea

Explicatia din spatele acestui fapt

Explicatia pare una destul de simpla. Atunci cand femeile nu sunt fericite cu situatia lor actuala, ele tind sa fie mult mai indiferente cu felul in care arata. Blugii, fiind un articol vestimentar atat de “comun”, sunt o optiune intotdeauna la indemana. Ei sunt acea piesa vestimentara “normala”, care nu te face sa iesi in evidenta. Nu trebuie sa iti bati prea mult capul atunci cand imbraci o pereche de blugi si nici nu sunt un articol vestimentar care sa starneasca anumite conversatii. Pe scurt, sunt o piesa “no brainer”, pe care o poti “arunca” pe tine, fara sa te intereseze prea mult tinuta ta. Nu implica efort si nu te fac sa te simti neaparat frumoasa, speciala sau increzatoare. Cand nu ai o zi buna, poti oricand sa imbraci o pereche de blugi.

Prin urmare, cercetatorii au “etichetat” blugii drept acea piesa de imbracaminte “depresiva”. „Blugii nu se potrivesc tuturor”, afirma profesorul Karen Pine, care a condus studiul. „Sunt adesea croiti neglijent si nu se potrivesc corpului. Blugii pot semnala ca purtatorul nu s-a obosit sa aiba grija de aspectul sau. Adesea, persoanele care sunt deprimate pierd interesul pentru cum arata si nu doresc sa iasa in evidenta. Corelatia dintre depresie si purtarea blugilor este, asadar, inteleasa.”

Acest lucru nu inseamna ca fiecare femeie care poarta blugi este depresiva

Nu este cazul sa tragi concluzii pripite. Daca porti blugi nu inseamna nicidecum ca esti depresiva sau neglijenta. Exista numeroase modele de blugi care pot sa iti vina bine, sa fie iesiti din tipar si sa iti asigure un outfit de efect. Inclusiv blugii basic, in croieli clasice, pot fi o piesa vesimentara impecabila, atunci cand acestia vin “manusa” pe corpul tau.

In schimb, iti recomand, chiar si in acele zile in care te simti cu moralul la pamant, sa depui un efort pentru tine. Aranjeaza-te, fa ceea ce iti place, poarta ceva care sa te ajute sa te simti increzatoare. Vei ramane surprinsa de modul in care starea ta de spirit se poate schimba. Iar din cand in cand, nu te teme sa iesi din zona de confort, mai ales daca obisnuiesti sa porti blugi in fiecare zi. Incearca, timp de cateva zile, sa porti doar rochii, fuste sau chiar pantaloni eleganti. Observa efectele benefice ale acestui exercitiu asupra starii tale de spirit, dar si asupra modului in care te vor percepe cei din jurul tau!

Foto: Freepik.com