Legatura dintre dieta si migrene: Alimentele care pot declansa dureri de cap

1
De Maria Constantin
15 mai 2024

Este posibil ca dieta sa contribuie la episoadele de migrena. Mai multe alimente ar putea declansa simptomele.

Daca durerile de cap devin frecvente si nu reusesti sa identifici sursa, ar trebui sa analizezi cu atentie ceea ce mananci si bei. De multe ori, migrenele sunt declansate de anumite alegeri alimentare. Iata cateva piste:

Cafeina

„Pentru multe persoane, cafeina e un produs declansator de dureri de cap. Pentru altii, insa, o ceasca de cafea este deseori un semn de usurare a simptomelor”, a spus Amy Moyer, directoarea departamentului de medicina culinara de la University of North Carolina–Greensboro, citata de Mind Body Green.

Moyer precizeaza ca nu exista in prezent nicio dovada care sa duca la o recomandare definitiva pentru legatura dintre cafeina si migrene. Insa daca te confrunti frecvent cu dureri de cap, ea recomanda scaderea consumului de cafea. „O supradoza de cafeina, mai ales de peste 200 de miligrame pe zi, sau, dimpotriva, renuntarea brusca pot fi de multe ori inceputul unei migrene”, a explicat ea.

Alcoolul

Desi un cocktail la ora 17:00 ar putea parea un mod perfect de a te relaxa, acesta ar putea contribui, de fapt, la instalarea unei migrene. Asociatia tulburarilor de migrena din Statele Unite include alcoolul printre cei mai comuni factori declansatori ai migrenelor.

Motivele din spatele acestei relatii stranse sunt putin intelese, spune nutritionista Alyssa Pacheco. „Anumiti compusi din alcool, precum congenerii si histamina, ar putea fi de vina. Alcoolul este si un diuretic, care poate duce la deshidratare, un alt factor declansator obisnuit”, adauga ea.

Indiferent de cercetarile asupra acestei legaturi, berea, vinul si bauturile spirtoase ar trebui evitate daca te confrunti cu dureri de cap.

Alimentele care contin tiramina

Nu-i nicio surpriza daca n-ai auzit de acest compus care se gaseste in alimentele de origine vegetala si animala. Nu vei vedea niciodata tiramina pe lista ingredientelor, intrucat este un derivat al unui acid numit tirozina.

Nutrientul care combate durerile de cap: Ce trebuie sa mananci ca sa scapi de migrene

Unele persoane au dureri de cap provocate de alimente cu tiramina precum branza maturata, pestele afumat, smochine si vinul rosu – dar in acest caz depinde de cat de mult bei, spune nutritionista Umo Callins, de la Well Rooted Health and Nutrition.

Anumite medicamente pot chiar sa agraveze efectele tiraminei. „Unele studii arata ca pentru persoanele carora li se prescriu inhibatori de monoaminoxidaza, interactiunea cu consumul de tiramina poate contribui la migrene”, arata experta.

Alimentele cu fenilalanina

„Fenilalanina e un aminoacid esential care se gaseste in sursele de proteine”, spune Moyer. Acestea includ carnea, pestele, ouale si produsele lactate, nucile, semintele si legumele. „Dozele mari au fost legate de durerile de cap”, explica ea.

Intrucat fenilalanina se gaseste in multe alimente sanatoase bogate in proteine, renuntarea completa la acestea nu este o idee buna. „Evitarea tuturor alimentelor care contin fenilalanina provoaca un model de dieta foarte restrictiv. Daca banuiesti ca esti sensibila la fenilalanina, ar fi mai bine sa fii atenta la consumul sau supraconsumul de astfel de alimente, intrucat ar putea avea legatura cu episoadele de migrena”

Intolerantele alimentare

Uneori, durerile de cap pot fi declansate de intolerantele alimentare. „Cercetarile sugereaza ca migrenele sunt foarte frecvente in cazul intolerantelor alimentare, inclusiv la soia si gluten. Daca ai intoleranta la orice produs care contine soia, gluten sau altceva, vei observa de regula simptomele la 12-24 ore dupa ce ai mancat”, spune Moyer.

Foto: depositphotos.com