Motivul neasteptat pentru care weekendurile provoaca obezitate

Maria Constantin1
De Maria Constantin
27 ian. 2020

Schimbarea programului cu care suntem obisnuiti in timpul saptamanii ne indreapta spre obezitate, arata cercetatorii.

Mult asteptatele weekenduri aduc o pauza izbavitoare in rutina noastra de zi cu zi. Le adoram fiindca putem sa ne odihnim, sa facem lucruri pentru care nu avem timp in restul saptamanii, pentru ca scapam putin de stresul serviciului. Dar toate avantajele ascund un pericol, sustin cercetatorii.

Un studiu recent a descoperit ca schimbarea programului cu care suntem obisnuiti in timpul saptamanii poate duce la o greutate mai mare si chiar la obezitate, scrie MindBodyGreen.

Efectul abaterilor de la rutina

Cercetatorii de la Universitatea din Barcelona au studiat un grup de peste 1.000 de persoane cu varste cuprinse intre 18 si 22 de ani din Spania si Mexic. Ei au comparat indicele de masa corporala al subiectilor cu schimbarile survenite in weekenduri.

Autorii studiului au masurat variabilitatea obiceiurilor alimentare in weekenduri. Astfel, ei au urmarit ce mananca voluntarii la micul dejun, pranz si cina in timpul saptamanii comparativ in zilele libere.

Cercetatorii au descoperit ca participantii care nu mai respectau programul obisnuit cu ore fixe de masa aveau o crestere de 1,34 kg/m2 a indicelui de masa corporala si un risc ridicat de obezitate.

Ce este indicele de masa corporala si cum tii cont de el

O explicatie pentru acest fenomen este ceea ce se numeste cronoperturbare, adica o nepotrivire intre ceasul intern al organismului si modul in care socializeaza persoana respectiva. „Ceasul nostru biologic este ca un computer care e gata sa declanseze aceleasi reactii fiziologice si metabolice in aceleasi momente ale zilei, in fiecare zi a saptamanii”, explica seful grupului de studiu, profesorul Trinitat Cambras.

„Mesele la ore fixe si programul regulat de somn ajuta corpul sa fie organizat si sa-si mentina homeostazia energiei. De aceea persoanele cu o alterare mai mare a programului au un risc mai crescut de obezitate”, a adaugat savantul.

Nu renunta la organizare!

Autorii studiului spun ca sunt necesare mai multe cercetari pentru a gasi explicatii cu privire la legatura dintre schimbarile de program si ingrasare. Ei recomanda ca in weekenduri sa ramanem, pe cat posibil, organizati, sa mancam la ore fixe si sa ne odihnim suficient.

Weekendurile ne ajuta sa ne relaxam si sa ne deconectam dupa o saptamana plina. E in regula sa schimbam putin programul, dar nu trebuie sa omitem ca sincronizarea ramane cheia pentru a ne mentine sanatosi, noteaza MindBodyGreen.

Foto: Getty Images.