Ce se intampla in corpul tau atunci cand nu consumi zahar pentru 30 de zile

1
De Alice Papuc
13 apr. 2024

Pe masura ce observi schimbarile in corpul si mintea ta, devii constienta de impactul pe care acest ingredient il are asupra sanatatii si bunastarii tale generale.

Este momentul sa recunoastem: intr-o lume in care alimentele procesate sunt omniprezente in alimentatia noastra, renuntarea la zahar poate parea un lucru de neconceput. Cu toate acestea, exista persoane care au incercat sa renunte complet la zahar pentru o perioada de 30 de zile sau chiar mai mult. Eliminarea acestui ingredient din dieta a rezultat in beneficii neasteptate si intr-o adevarata calatorie de cunoastere a propriului corp.

Cum se simte renuntarea la zahar in prima faza

Inceputul calatoriei fara zahar poate fi cu adevarat dificil, cu simptome precum oboseala, iritabilitatea si chiar durerile de cap, intrucat corpul se adapteaza la absenta acestui carbohidrat rafinat. Cu toate acestea, pe masura ce zilele trec, multi observa schimbari semnificative, despre care vom discuta in paragrafele urmatoare.

Stabilizarea nivelului de energie

Unul dintre primele beneficii notabile este stabilizarea nivelului de energie. Fara fluctuatiile bruste cauzate de varfurile si scaderile de glucoza din sange, cei mai multi oameni raporteaza un nivel constant de energie pe tot parcursul zilei.

Imbunatatirea calitatii somnului

O alta schimbare semnificativa este reprezentata de imbunatatirea calitatii somnului. Eliminarea zaharului poate ajuta la reducerea trezirilor nocturne, daca acestea iti sunt cunoscute. De asemenea, somnul devine mult mai adanc, astfel ca te vei simti mult mai odihnita.

Controlul greutatii si redefinirea gustului

Fara acel aport constant de zahar care indeamna la pofta, multi constata ca pofta de alimente nesanatoase scade in mod semnificativ. Aceasta poate duce la un control mai mare al greutatii si chiar la o dorinta crescuta de a consuma alimente sanatoase si neprocesate. Pe masura ce zilele trec, papilele gustative se recalibreaza, astfel ca vei avea cu totul alte pofte.

Un nou studiu demonstreaza ca aceasta vitamina reduce inflamatia din organism in cazul femeilor la postmenopauza

Beneficii pentru sanatatea mentala si emotionala

Renuntarea la zahar poate avea, de asemenea, beneficii semnificative asupra sanatatii mentale si emotionale. Cei mai multi oameni care au incercat acest experiment au raportat o stare de spirit imbunatatita, o claritate mentala crescuta si o reducere semnificativa a sentimentelor de anxietate si depresie. Este un lucru firesc, tinand cont ca ai mai multa grija de tine si ca te odihnesti mult mai bine.

De asemenea, nivelul stabil de energie pe care il ai datorita renuntarii la zahar te poate ajuta sa fii mult mai activa, astfel ca vei face mai mult sport. Miscarea fizica are, la randul ei, beneficii importante in ceea ce priveste sanatatea mentala si starea de spirit. Astfel, observi cum toate lucrurile se leaga si cum alimentatia sanatoasa si odihna sunt primordiale pentru o viata sanatoasa.

Foto: freepik.com