Teoria care explica de ce este atat de greu sa slabesti: programarea genetica poate fi de vina

1
De Maria Constantin
31 ian. 2020

Dupa ce ai slabit doua kilograme descoperi ca le-ai pus la loc – cu asta se confrunta multe persoane. Studiile arata ca multi dintre cei care reusesc sa slabeasca revin la greutatea initiala, ba chiar se ingrasa mai mult. De ce se intampla asta?

De ce nu reusim sa ne mentinem dupa ce slabim? O posibila explicatie ar putea fi teoria set point. „Exista aceasta idee ca avem niste limite de greutate programate genetic care se schimba de-a lungul vietii”, explica nutritionista Kristen Carli.

Schimbarile care pot surveni sunt produse de fluctuatiile metabolismului care pot surveni odata cu varsta, provocate de hormoni, de modul in care digeram hrana si de multi alti factori. O dovada simpla: greutatea la care te simteai confortabil in liceu difera, probabil, de cea la care te-ai simtit bine la 20, 30, 40 de ani sau peste.

In acelasi timp, intervine o reactie a organismului: acesta apara limita programata a greutatii. „Daca simte foamea, se adapteaza, devenind mai eficient”, explica Rebecca McConville, specialista in nutritie sportiva si autoarea cartii „Finding Your Sweet Spot”.

Astfel, daca tii dieta si mananci mai putin decat de obicei, organismul isi poate conserva energia incetinind metabolismul sau declansand impusul de a manca si provocand foamea. „Creierul nu face distinctia intre infometarea voita prin dieta si foamea reala”, explica McConville.

Este reala teoria set-point?

Daca aceasta teorie se dovedeste adevarata, ar putea explica de ce e atat de greu sa slabesti: cand organismul se simte bine la o anumita greutate, opune rezistenta la schimbare.

„Am descoperit ca este reala in practica mea de consiliere”, afirma nutritionista Rebecca Scritchfield, autoarea platformei online „Body Kindness”. Ea spune ca multe persoane se prezinta in cabinetul sau desi au slabit.

Problema este ca au reusit sa dea jos kilogramele renuntand la anumite alimente care le plac – de obicei carbohidrati si produse bogate in zahar, precum inghetata si prajiturile. „Se plang nu doar de foame si de anxietate, ci si de iritabilitate si de imposibilitatea de a mai slabi, ca si cum corpul ar opune rezistenta, oricat de mult ar fi fortat”, explica specialista.

Scritchfield lucreaza cu acesti clienti folosind o abordare bazata pe compasiune pentru a determina relatia lor cu mancarea. De multe ori, acesti oameni ajung sa se ingrase la loc.

Dieta de 90 de zile te ajuta sa slabesti pana la 25 de kilograme si nu exclude niciun aliment

Conceptul limitei de greutate programate genetic a devenit tot mai popular si pe retelele de socializare, cu peste 11.000 de postari pe Instagram, noteaza InStyle. Acesta a castigat teren pentru ca este folosit in comunitatile de fitness si in cele cu tulburari alimentare pentru a descrie greutatea la care corpul tinde sa ajunga.

O noua abordare: mananca pe saturate!

In acest domeniu s-a remarcat cu o abordare originala Stephanie Buttermore, influencer in fitness, cunoscuta pentru silueta sa impecabila. Dupa ani de diete, ea se confrunta cu o foame constanta si nemiloasa, asa ca a urmat un plan simplu: sa manance cat are nevoie ca sa se simta satula. Fara numararea caloriilor, fara cantarit din ora in ora, fara restrictii si fara diete speciale.

Stephanie stia ca probabil se va ingrasa cu aceasta metoda si nu s-a inselat, dar nu si-a facut griji. In ciuda faptului ca a luat in greutate, ea se baza pe faptul ca organismul se va reseta in zona limitei programate de greutate. Si asa cum admiratorii ei au putut vedea, asta s-a intamplat cam la zece luni de la inceperea experimentului.

Exista, insa, si voci care contesta ideea limitei programate de greutate. Unul dintre argumentele scepticilor este ca teoria nu explica obezitatea. O parte din problema acestui argument este ca tindem sa credem ca limita de greutate este setata la un „nivel sanatos”, scrie InStyle. „Societatea inca pune pret pe silueta, asa ca oamenii cu limite mai mari nu sunt priviti precum cei cu o greutate acceptabila”, explica Scritchfield.

Ar trebui sa mancam fara limite?

Sa mananci pana cand simti ca te saturi este o abordare cu doua taisuri. Si nu-i chiar atat de simplu pe cat pare. „In ziua de azi e greu sa inveti sa-ti asculti corpul”, spune Taryn A. Myers, profesor asociat la Virginia Wesleyan University. „Avem tendinta sa mancam pe fuga, in fata ecranelor sau in timp ce facem alte lucruri si nu suntem atenti la ceea ce ne spune corpul (…)”, adauga ea.

In plus, ne confruntam si cu multe mesaje contradictorii despre cum trebuie sa mancam si sa aratam: „Cea mai buna descriere pe care am auzit-o despre societatea noastra este ca exista un McDonald’s langa un magazin care vinde bikini. Primim mesaje sa mancam, sa mancam, sa mancam, dar si sa aratam intr-un fel care nu este compatibil cu mesajul de a manca”, explica Myers.

„Daca iti asculti corpul, atingi limita programata de greutate fara sa incerci. Corpul se va stabiliza acolo unde ar trebui sa se afle daca ai manca atunci cand ti-e foame si te-ai opri cand te-ai saturat”, a mai spus Myers.

5 lucruri pe care sa le faci la fiecare masa ca sa slabesti

Desi abordarea „all in” ii vizeaza in special pe cei care se confrunta cu senzatia de foame cand tin dieta, oricine are poate beneficia de pe urma analizarii relatiei cu mancarea, spune Scritchfield.

Daca te-ai saturat sa tot tii dieta si sa te ingrasi din nou si esti dispusa sa incerci metoda „all-in”, trebuie sa urmezi cativa pasi pentru a evita greselile care te pot destabiliza. Iata ce recomanda expertii citati de InStyle:

Testul celor 20 de minute

„Recomand sa folosesti o scala de la 1 la 10. Dupa ce mananci o portie normala de mancare, asteapta 20 de minute si vezi cat de satula te simti”, sugereaza Toby Amidor. „De multe ori, creierul are nevoie de 20-30 de minute pentru a sesiza ca te-ai saturat. Daca nu te simti satula dupa 20 sau 30 de minute, atunci adauga ceva sanatos care contine mai multe fibre, proteine sau grasimi sanatoase.”

Incepe usor

Daca „all in” nu ti se pare metoda potrivita, incearca sa faci schimbari mici. „Am clienti care incep usor, introducand cateva alimente. Adauga unul sau doua produse in fiecare saptamana”, recomanda McConville.

Cere parerea unui expert

Cea mai importanta recomandare pe care o face Myers este sa lucrezi cu un specialist pentru a afla daca „all in” sau orice alta abordare este potrivita pentru tine. „Medicii si nutritionistii care iti cunosc istoricul medical si cu pregatire specifica in astfel de probleme iti vor da cele mai bune sfaturi pentru sanatatea ea”, subliniaza Taryn A. Myers.