4 tipuri de alimente sanatoase care opresc imbatranirea creierului

Maria Constantin1
De Maria Constantin
4 iul. 2020

Exista cateva grupe de alimente care protejeaza creierul de procesul de imbatranire. Tot ce trebuie sa faci este sa le consumi constant.

Importanta legaturii dintre alimentatie si creier este recunoscuta in lumea stiintifica. Medicii spun ca nutritia sanatoasa pentru creier reprezinta o sursa-cheie a energiei mentale si ne ajuta sa evitam senzatia de incetosare a mintii si sa prevenim multe boli. Un studiu nou, publicat in The Journal of Nutrition, Health, and Aging, a identificat cele mai importante patru grupe de alimente care stopeaza imbatranirea creierului, produsa de inaintarea in varsta.

Alimentele care hranesc creierul

Cercetarea realizata pe un esantion de 9.000 de persoane de varsta medie din Canada a aratat ca oamenii care mananca mai putine fructe, legume, fructe cu coaja lemnoasa si leguminoase (fasole, linte si mazare) sunt mai expusi la declinul cognitiv. Ceea ce inseamna ca fructele de padure, avocado, fasolea neagra si untul de arahide au o contributie insemnata la sanatatea creierului, relateaza Well+Good.

Cercetatorii au folosit ca etalon un indicator cognitiv cunoscut ca fluenta verbala – un test in care trebuie sa enumeri cat mai multe cuvinte posibil fara sa fie dintr-o anumita categorie. Persoanele singure, cele dezavantajate socio-economic si cele cu hipertensiune au, de asemenea, un risc mai mare de declin cognitiv.

Noul studiu confirma rezultatele cercetarilor anterioare despre nutritie si declinul cognitiv. Cercetatorii stiau de mult timp, de exemplu, ca omega-3 din nuci ajuta memoria si abilitatile cognitive. Alte studii au aratat, de asemenea, ca fructele de padure intensifica activitatea din centrul creierului dedicat memoriei.

Cum consumi alimente bune pentru creier

Alimentele sanatoase pentru creier sunt la indemana. Tot ce trebuie sa faci este sa te asiguri ca le consumi in mod constant, scrie Well+Good.

Sanatatea creierului tau depinde de aceste alimente

Pentru intretinerea sanatatii creierului este suficient sa consumi cantitatile zilnice recomandate de fructe si legume (patru boluri si jumatate din fiecare pe zi), sa adaugi linte sau mazare in salate si sa consumi cateva fructe cu coaja lemnoasa (nuci, alune, fistic, macadamia etc).

De asemenea, poti sa amesteci pasta de linte rosie cu legume cu un sos de branza vegana. Iar cea mai simpla varianta de a-ti hrani sanatos creierul si de a-l mentine in forma este sa adaugi niste fructe de padure in bolul cu cereale pe care le mananci dimineata sau sa le presari peste felia unsa cu unt de arahide – vei obtine un mic dejun delicios si hranitor pentru creier!

Foto: Unsplash.com