Behati Prinsloo vrea sa arate ca mariajul cu Adam Levine rezista, in ciuda infidelitatii artistului

1
De Maria Constantin
3 mart. 2023

Chiar si dupa dezvaluirile mai multor femei care l-au acuzat de infidelitate pe solistul trupei Maroon 5, casnicia acestuia nu se clatina.

Modelul casei Victoria’s Secret, in varsta de 34 de ani, si-a aratat recent intr-o postare sustinerea fata de sotul ei. Behati a postat, saptamana trecuta, pe Instagram Story, un clip video cu Levine, demonstrand ca ramane alaturi de el, in ciuda problemelor pe care le-au avut.

Clipul reda un concert al trupei Maroon 5 din urma cu aproape 20 de ani, in care aceasta a interpretat piesa „Sunday Morning” la Londra, in 2004, scrie Ok! Magazine.

Postarea survine la doar cateva zile dupa ce Prinsloo a distribuit pentru prima oara o fotografie cu ea si Adam Levine in urma zvonurilor despre infidelitatea artistului. In imaginea postata pe 17 februarie, Levine apare alaturi de aceasta in timp ce jucau baschet cu prietenii la o petrecere de Valentine’s Day.

Parerile celor 8,7 milioane de urmaritori ai fotomodelului au fost impartite dupa ultima ei postare prin care ea sugereaza ca mariajul sau este in regula. Unii nu au acceptat deciziile sale, cineva scriind: „Meriti mai mult decat Adam… scuze, dar e adevarul.”

Altcineva a intrebat: „Ce valori transmiti tu publicului tau si fiicelor tale, Behati?”.

Iar altcineva i-a scris ironic: „Ce exemplu maret pentru fetele tale.”

Cei mai multi dintre fanii vedetei au fost de acord cu decizia sa de a ramane alaturi de Levine indiferent daca acesta a inselat-o sau nu. „Ce au unii? Va simtiti bine sa doborati oamenii sau sa-i raniti? Daca ea il iubeste pe Adam si e OK cu el, lasati-o in pace! Relatia lor nu-i treaba voastra!”, a scris un admirator.

Alt fan i-a criticat pe cei care au atacat-o pe Prinsloo, scriind: „Atat de multi locatari din casele lor de sticla stau aici si arunca cu pietre. Reveniti-va! Uneori cuplurile mature se ocupa de problemele lor si trec peste ele. Oamenii fericiti nu se pierd sau poate ca au rezolvat ce-i facea nefericiti. Doamne, oamenii sunt patetic de rai in vietile lor, ca au nevoie sa ne spuna si noua cum sa fim rai ca ei.”

Ce crede Emily Ratajkowski despre scandalul infidelitatii in care e implicat Adam Levine: „De ce dam vina pe femei pentru greselile barbatilor?”

Zvonurile despre infidelitatea artistului american au aparut in toamna, dupa ce un model a scris pe TikTok ca e insarcinata cu acesta, la scurt timp dupa ce Levine si sotia lui au anuntat ca vor avea un al treilea copil.

Ulterior, alte trei femei au sustinut ca au luat legatura prin mesaje private cu Levine, iar acesta le-ar fi facut propuneri indecente.

Cantaretul a reactionat, subliniind ca nu a avut o relatie extraconjugala, dar a admis ca a avut un comportament care poate fi interpretat ca un flirt.

„Se spun multe despre mine in aceste momente si vreau sa lamuresc totul. N-am gandit prea bine atunci cand am ales sa vorbesc cu oricine, intr-un fel ce se poate interpreta ca flirt. Nu am avut o aventura, insa am intrecut o limita, iar totul s-a petrecut intr-o perioada regretabila din viata mea”, a explicat acesta intr-un mesaj postat pe retelele de socializare.

„In anumite cazuri este nepotrivit. Trebuie sa recunosc asta si sa iau masuri pentru a remedia totul impreuna cu familia mea. Sotia si familia mea reprezinta totul pentru mine. Sa fiu atat de naiv si tampit incat sa risc tot ce conteaza a fost cea mai mare greseala pe care puteam sa o fac. Si n-o voi mai face vreodata. Imi asum responsabilitatea, vom trece prin asta. Vom trece prin asta impreuna!”, a adaugat el.

Adam Levine si Behati Prinsloo s-au casatorit in 2014, dupa o relatie de doi ani. Ei au doua fiice – Dusty, in varsta de sase ani, Gio, in varsta de cinci ani, si mai asteapta un copil.

Foto: depositphotos.com