Patru lanturi hoteliere care fac eforturi sa devina sustenabile

Lanturi hoteliere hyatt
Instagram - Hyatt
Flavia Parpala1
De Flavia Parpala
3 aug. 2018

In ziua de azi, cand calatorim, tindem sa ne gandim tot mai mult la impactul pe care acest hobby il are asupra mediului, iar acest lucru incurajeaza pana si unele lanturi hoteliere mari sa faca schimbari in obiceiurile lor. Conform unui studiu din 2007, care a luat in vedere 2000 de destinatii din industria hoteliera, 68% dintre acestea fac eforturi sa devina mai „green”.

Vestea buna este ca nu doar hotelurile de lux, cele de tip boutique sau cele nisate fac eforturi in directia sustenabilitatii, ci si lanturile mari si puternice, cunoscute pe piata turismului, s-au decis sa navigheze in aceasta directie.

Descopera care sunt cele patru lanturi hoteliere cunoscute care isi doresc sa devina sustenabile:

Lanturi hoteliere: Westin

Asternuturile sunt o sursa importanta de deseuri in industria hoteliera, deoarece trebuie spalate des si aruncate in momentul in care sunt uzate. In martie, hotelurile Westin au facut publica initiativa lor de a recicla asternuturile uzate si de a le transforma in pijamale pentru copiii defavorizati. In doar 5 luni, 2 000 de pijamale au fost daruite. Tot in acest an, cei de la Westin au lansat o campanie care incurajaza oamenii sa faca o fapta buna, mai exact sa ajute la strangerea deseurilor atunci cand alearga sau fac jogging.

Lanturi hoteliere: Hyatt

Lantul hotelier Hyatt se afla printre membrii fondatori ai proiectului Hotel Kitchen Toolkit, un efort comun, demarat intre hoteluri si catva ONG-uri, de a reduce risipa de hrana. Cei de la Hyatt au inceput sa monitorizeze nivelul de risipa de mancare din hotelurile lor printr-un audit pe care l-au facut public, astfel incat sa ajute si alte business-uri mai mici. Pana in 2020, lantul hotelier isi doreste sa dubleze numarul locatiilor sale care doneaza mancare si sa introduca niste cursuri obligatorii pentru angajati in vederea prevenirii risipei.

Lanturi hoteliere: Marriott

In primul rand, Marriott este cea mai mare companie din industria hoteliera. Acest lucru ingreuneaza putin demersurile sale catre schimbare, dar pana in 2025, brandul isi doreste sa reduca energia folosita cu 13%, consumul de apa cu 7% si emisiile de gaze cu efect de sera cu 15%, in comparatie cu numerele inregistrate in 2007. De asemenea, isi doresc sa creasca numarul de masini electrice folosite si sa scada risipa de hrana la jumatate. Asta de progres pentru un asa gigant!

Lanturi hoteliere: Hilton

In luna mai a acestui an, Hilton a anuntat ca planuieste, pana in 2030, sa isi injumatateasca amprenta de carbon si sa dubleze impactul social pe care il are. In cele peste 5 200 de hoteluri din jurul globului se va reduce consumul de apa si se va pune accentul pe surse de mancare, in special carne, sustenabile. De asemenea, lantul hotelier s-a parteneriat cu ONG-ul Clean the World, care transforma sapunurile partial folosite in sapunuri noi, pe care mai apoi le doneaza. In doar primul an, 55 tone de sapun au fost reciclate si transformate in 650 000 de sapunuri noi.

Descopera si alte destinatii sustenabile din Europa aici.

Foto: Instagram – Hyatt