Andreea si cartile de suflet

Toate schimbarile din viata mea au fost influentate nu doar de oamenii pe care i-am cunosut si de locurile unde am fost, ci si de cartile pe care le-am citit in ultimii ani.

Toate schimbarile din viata mea au fost influentate nu doar de oamenii pe care i-am cunosut si de locurile unde am fost, ci si de cartile pe care le-am citit in ultimii ani.

Andreea si cartile de suflet

Dupa conferintele “Traieste frumos” foarte multe participante m-au intrebat ce carti le-as recomanda pentru a putea sa inteleaga mai usor conceptul de mindfulness. De asemenea, primesc mesaje pe pagina mea de Facebook unde imi sunt solicitate titluri care pun umarul la deslusirea tehnicilor de meditatie.
Am incercat sa raspund cat mai multora, dar, pentru ca solicitarea se tot repeta, am decis ca e mai bine sa va povestesc aici, mai in detaliu, despre grila mea de lectura. De suflet.

Grila de lectura trebuie sa fie una pur personala, potrivita fiecarui om

Va spun din start ca sunt niste alegeri pur subiective si ca e posibil ca unele dintre cartile care pe mine m-au cucerit, pe voi sa nu va miste deloc.
Adevarul e ca am trecut printr-o experienta similara. Acum ma distrez cand imi aduc aminte, dar la momentul respectiv eram chiar contrariata. Eram intr-o vacanta cu mai multi prieteni si printre ei era si unul foarte inclinat spre spiritualitate. Mi-au picat ochii pe o carte dintre cele pe care le avea cu el si, dupa ce am citit primele pagini, am abandonat-o fara nicio remuscare.
Era o carte despre autocunoastere, dar mie, la vremea aia, mi se parea un compendiu de cuvinte frumoase. Si atat! Nu gaseam nicio legatura cu viata reala pe care o traiam, nu intelegeam de ce sa citesc o carte despre cum sa duci un trai mai linistit.
“Viata nu e ca in carti! Nu poate nimeni sa te invete cum sa traiesti!”, imi spuneam atunci.

Cartea potrivita la momentul potrivit

Gandindu-ma retroactiv, imi dau seama ca lucrurile au stat fix invers! Exista o carte care mi-a schimbat viata chiar daca atunci cand am citit-o inca nu descoperisem meditatia si nici autorii pe care acum ii devorez pagina cu pagina.
Eram intr-o perioada foarte nefasta din viata mea si nu intelegeam de ce, desi iubesc un om foarte mult si ma port frumos cu el si ii respect pasiunile si ma straduiesc sa-i indeplinesc dorintele, nu am parte de reciprocitate. Terapeuta mea mi-a recomandat atunci o carte.
“Femei care iubesc prea mult”, scrisa de Robin Norwood. Initial am fost foarte sceptica.
Pe masura ce citeam aveam sentimentul foarte ciudat, foarte rascolitor ca autorul ma transformase in personajul principal al acestei carti, fara sa ma anunte, si spunea tuturor oamenilor povestea mea, fara sa-mi fi cerut acordul! Citeam si ma citeam. A fost o experienta dureroasa, dar eliberatoare.
Cand cineva iti spune cum esti, auzi, dar deseori cuvintele zboara mai departe si sunt inlocuite de altele si altele si uiti. Cand citesti despre ce simti, cand descoperi scrise trairile care te incearca si emotiile si durerile si temerile ai o cu totul alta perceptie asupra sinelui. Pentru ca acele cuvinte scris nu pleaca nicaieri! Nu vin altele sa le ascunda. Verba volant, scripta manent…

Coperte care te inchid in ele

Dupa ce am plecat in India am inteles si mai mult cat de importante sunt cartile motivationale, cat de utila e lectura ghidata si cat de usor e sa asimilezi niste tehnici despre care te-ai documentat deja.
Sunt carti zguduitoare. Sunt carti pe care nu le citesti dintr-o bucata, ci te lupti cu ele – citesti cateva pagini, te enerveaza, le abandonezi, revii, iar pleci… acestea sunt, de fapt, cele mai bune pentru ca nu le putem citit integral tocmai pentru ca ne descriu cu acuratete. Chirurgie fara anestezie pe suflet deschis.
Sunt apoi si cartile care te paralizeaza. Pur si simplu nu mai poti face nimic altceva. Eu sunt un mare fan al somnului! Imi place la nebunie sa dorm! Sunt insa carti care m-au tinut treaza pana la cinci dimineata desi stiam ca a doua zi trebuia sa ma trezesc la sapte. Nu am avut puterea sa inchid cartea.

OSHO, Tolle, Sharma

Cartile mele de suflet m-au ajutat sa ma inteleg mai bine, sa-mi explic foarte multe reactii – ale mele sau ale celor din jur – sa invat sa meditez, sa imi lipezesc mintea, sa-mi alung frici, sa fiu mai toleranta si mai fericita. Si am mai inteles ca acest tip de carti vin la timpul lor. Poate daca le cititi acum, nu o sa va placa. Aveti rabdare. Va veni un timp al lecturii si unul al descoperirii. Tineti-le minte si le veti regasi exact atunci cand veti avea nevoie de ele.
Daca totusi va pica in mana, nu ratati aceste carti: “Libertatea, curajul de a fi tu insuti” a lui OSHO, “Puterea prezentului” si “Un pamant nou” scrise de Eckhart Tolle, “Sfantul, surferul si CEO-ul” si “Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul”, scrise de Robin Sharma.
Sunt niste opere care mie mi-au schimbat viata! Nu glumesc cand spun asta! Sunt pietrele de capatai ale grilei mele de lectura. O sa ma mai gandesc si la altele si o sa completez lista si cu titlurile pe care le voi descoperi in viitor.
Cu drag,
A.