artisti de la summer well 2015

Daca ai fost macar la una dintre cele patru editii anterioare de Summer Well atunci stii cum sta treaba. Festivalul care se desfasoara in fiecare an pe Domeniul Stirbey aduce atat trupele momentului, cat si newcomersi cu potential de staruri. Ai ocazia sa-ti asculti artistii preferati, descoperi nume noi si te distrezi intr-un spatiu de poveste! Nu degeaba Summer Well este „un festival ca o vacanta”...

Cei mai multi prieteni pe care-i stim si-au luat bilete la Summer Well 2015 (8-9 august) in special pentru Kasabian, trupa aceea britanica care a fost vedeta festivalului Glastonbury 2014.

Incepand cu al doilea album, “Empire”, lansat în 2006 (care a vandut peste 600.000 de copii), trupa a devenit de neoprit si cunoscuta in intreaga lume. Albumele ce au urmat, “West Ryder Pauper Lunatic Asylum” si “Velociraptor!”, le-au adus nominalizari la toate festivalurile mari. Kasabian au castigat la categoria “Cel Mai Bun Grup Britanic” in cadrul Brit Awards 2010, iar revista Q i-a desemnat ca fiind cea mai bună trupa din lume din ziua de astazi.

Insa dincolo de Kasabian la Summer Well vin si alti artisti interesanti. Si tocmai de aceea astazi am facut un scurt top 5 al pieselor pe care de abia asteptam sa ne consumam energia la editia din acest an.

La Roux – Uptight Downtown
Foals – My Number
Sohn – Artifice
Jungle – Busy Earning
The Wombats – Give me a try

Cum ajungi la Summer Well 2015:

Daca mergi pentru prima oara la acest festival muzical, nu dispui de masina personala si nici nu te tenteaza ideea de a lua un taxi atunci sa stii ca poti folosi cu incredere linia de transport Summer Well. Autobuzele vor pleca in fiecare dintre cele doua zile de festival din statia Muzeul Taranului Roman (in apropierea Pietei Victoria), incepand cu ora 14:30 si vor functiona pana in jurul orei 01:00. Plecarea din Buftea se va face din statia amenajata langa Domeniul Stirbey. Pretul unei calatorii este de 3,5 lei pentru cei care au portofel electronic (7 lei dus-intors pentru cei care nu au). Durata unei calatorii este de aproximativ 30 minute.

Foto: PR