Singuratatea ar putea deveni o epidemie globala, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii

1
De Alice Papuc
22 dec. 2023

Astazi discutam despre paradoxul singuratatii: cum este posibil ca oamenii sa se simta atat de singuri, intr-o lume mai conectata ca niciodata?

„Traim o epidemie de singuratate”, avertiza in 2021 Noreena Hertz, autoarea lucrarii „Secolul singuratatii. O pledoarie pentru relatiile interumane”. Astazi, faptele sunt mai evidente ca niciodata. Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza ca singuratatea ar putea deveni o noua epidemie globala, avand consecinte grave asupra individului.

singuratatea-epidemie-globala-cartea-secolul-singuratatii

54 lei, clb.ro

Ratele de singuratate – principalele cauze

Ai putea crede ca cetatenii anumitor state se simt mai putin singuri, tinand cont de anumiti factori socio-economici. Cu toate acestea, ratele de singuratate sunt similare in aproape toata lumea, indiferent de veniturile unei tari. Un factor important a fost, de asemenea, pandemia de Covid-19, care a facut ca ratele de singuratate sa creasca simtitor la nivel international.

Refugiul oamenilor in retelele sociale online reprezinta, de asemenea, o alta cauza a singuratatii, fapt observat mai ales in randul populatiei tinere. Oricat de confortabil ar putea parea sa tii legatura cu cei dragi pe social media, acest tip de interactiune nu inlocuieste niciodata o intalnire fata in fata. Acest fapt este subliniat chiar de dr. Somers, care isi incurajeaza pacientii sa gaseasca hobby-uri comune cu oamenii din jurul lor. In continuare, doctorul afirma ca exista si activitati care nu costa aproape nimic si care te aduc mai aproape de cei dragi, precum participarea la o lansare de carte, o plimbare in natura sau un ceai baut intr-o companie placuta.

Statisticile arata ca unul din patru adulti traieste izolat din punct de vedere social. Lucrurile nu sunt tocmai roz nici in ceea ce priveste populatia tanara: 15% dintre adolescenti resimt, la randul lor, singuratatea. Ratele sunt cu adevarat ingrijoratoare, mai ales ca raportul realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) sustine ca riscurile se resimt asupra individului atat la nivel fizic, cat si psihic.

5 lucruri care iti arata ca NU esti intr-o relatie autentica

Riscurile asupra sanatatii fizice si mentale

Doctorul Vivek Murthy arata ca riscurile provocate de singuratate echivaleaza cu fumatul a 15 tigari pe zi. De asemenea, riscul de aparitie al dementei este cu 50% mai mare in cazul persoanelor care sufera de singuratate, comparativ cu persoanele care nu experimenteaza acest sentiment. Riscul de boli cardiovasculare este si el mai mare cu 30%, prin comparatie cu persoanele care au o viata sociala implinita. In final, riscul de deces prematur creste cu aproximativ 30%.

Orice persoana poate experimenta singuratatea, dar este important sa constientizezi acest lucru si sa actionezi din timp. Astfel, poti depasi momentele dificile si te poti bucura de o stare de sanatate mult mai buna, concluzioneaza specialistii.

Foto: freepik.com