Un hot a intrat in locuinta familiei Beckham, in timp ce David, Victoria si fiica lor de 10 ani erau in casa

Foto: Instagram/@victoriabeckham
1
De Cristina Tudor
2 apr. 2022

Un hot mascat a intrat in locuinta din Londra a lui David si a Victoriei Beckham, reusind sa fure bunuri de mii de lire.

Infractorul a patruns in vila de 40 de milioane de lire a cuplului fortand o fereastra de la etaj, in timp ce David, Victoria si fiica lor Harper, de zece ani, se aflau la parter.

Spargerea nu a fost depistata pana cand Cruz, fiul in varsta de 17 ani al starurilor, a venit acasa, dupa o noapte petrecuta in oras. Adolescentul a descoperit dormitorul devastat si a observat bucati de sticla de la o fereastra sparta.

David, in varsta de 46 de ani, a sunat la politie si a inceput sa caute hotul prin casa impreuna cu Cruz, in timp ce Victoria si Harper au asteptat politia.

Potrivit Daily Mail, hotul face parte dintr-o banda de spargatori de locuinte care au mai patruns, in aceeasi noapte, in alte doua case din zona de lux a Londrei in care locuieste familia Beckham.

Politia londoneza a confirmat spargerea si a declarat pentru publicatia citata ca pana in prezent nu a fost arestata nicio persoana in acest caz.

„Din pacate, sotii Beckham au fost victimele unor hoti profesionisti care au operat in zona. Din fericire, infractorii au patruns intr-un singur dormitor, apoi au plecat”, a declarat un apropiat al cuplului pentru The Sun.

„Securitatea locuintei este foarte buna, atat fizic, cat si tehnic. Hotii au spart o fereastra si au iesit rapid inapoi prin acelasi loc, cu cateva lucruri. Niciun obiect nu avea valoare sentimentala majora pentru familie”, a mai spus sursa.

Familia a fost afectata de incident, insa nimeni nu a fost ranit.

Intrusul ar fi sarit poarta din fata casei, apoi a intrat in casa dupa ce a spart geamul de la un dormitor. Politia analizeaza inregistrarile camerelor de supraveghere.

Hotul a furat din camera in care a patruns haine de designer, accesorii si aparate electronice in valoare de cateva mii de lire.

Citeste continuarea pe Eva.ro.

Foto: Instagram/@victoriabeckham