10 reguli nescrise pe care sa le respecti in viata. Te vor ajuta sa ai succes si sa fii mai fericita!

1
De Alice Papuc
24 iul. 2023

Probabil ca ai mai auzit de aceste reguli sau ca le-ai aplicat in mod mai putin constient, insa oamenii tind sa uite cat de necesare sunt acestea.

Exista anumite reguli nescrise care sunt importante in viata de zi cu zi si in parcursul tau ca persoana. Acestea te pot ajuta sa iti imbunatatesti viata si sa ai relatii armonioase cu cei din jurul tau. Iata care sunt aceste reguli nescrise!

Incearca sa fii o persoana mai buna, in fiecare zi

Invata ceva nou, mai ales atunci cand ai tot acest acces la informatii. Poarta-te cu cei din jur exact asa cum iti doresti sa fii tratata. Investeste in tine si evolueaza. Intelege-i pe cei de langa tine si gandeste-te ca nu stii ce lupte interioare duc acestia.

Respecta alte opinii

Cu totii avem opinii, iar acestea sunt influentate de mediul social si cultural in care traim, de experiente, statut etc. Respecta ceea ce cred cei din jurul tau, chiar daca nu esti 100% de acord cu ei. Cu totii avem dreptul la o parere.

Fii atenta la glume

Anumite glume pot sa raneasca pe cineva drag. Daca incerci sa glumesti cu cineva si persoana in cauza nu pare sa se distreze, opreste-te. Poate ca ai atins un subiect sensibil sau poate ca persoana aceea nu se distreaza. Nu insista, nu stii cand poti face pe cineva sa se simta incomod.

Nu intrerupe

Atunci cand cineva vorbeste, permite-i sa isi termine ideea. Nu intrerupe ceea ce spune doar pentru ca esti nerabdatoare sa vorbesti sau simti ca ai ceva mai important de spus.

5 semne mai putin cunoscute ale atasamentului anxios

Nu uita sa multumesti

Poate parea un lucru absolut firesc, dar tot mai multi oameni uita sa multumeasca celor din jur. Fii atenta sa multumesti mereu unei persoane care te ajuta sau care se comporta frumos cu tine.

Respecta-ti promisiunea

Respecta orice promisiune faci, dar mai ales pe cea fata de tine. Demonstreaza-ti tie ca esti o persoana de cuvant si realizeaza ceea ce ai spus ca vei face. De asemenea, nu promite lucruri despre care nu esti sigura.

Anularea unei intalniri

Daca esti nevoita sa anulezi o intalnire, reprogrameaza intotdeauna. Tu esti cea responsabila de acest subiect.

4 beneficii nestiute ale probioticelor: efectele asupra creierului sunt impresionante

Respecta timpul celor din jur

Nu intarzia. Fii punctuala tot timpul. Daca se intampla totusi sa fii blocata in trafic, anunta. Aminteste-ti ca timpul este singura resursa pe care nu o mai primesti inapoi niciodata.

Nu spune “da” doar de dragul altcuiva

Nu te vei simti confortabil iar acest lucru se va vedea. Nu vei face fericita persoana in cauza si nu te vei face fericita nici pe tine. Invata sa spui “nu” atunci cand un lucru nu iti face placere. Fii politicoasa, dar clara si concisa.

Fii amabila cu cei care ofera servicii

Fii intotdeauna amabila si politicoasa cu cei care ofera servicii. Nu stii cat de complicata a fost ziua acestora, iar ei te trateaza in continuare cu respect si cu zambetul pe buze. Procedeaza in acelasi mod.

Foto: depositphotos.com