6 semne clare ca ai trecut linia dintre flirt si inselat

linia dintre flirt si inselat
1
De Ingrid David
16 apr. 2019

Ai un coleg preferat la birou, alaturi de care iti petreci toate pauzele, dar ai grija sa fii machiata perfect cand esti pe langa el? Primul lucru pe care il faci dimineata cand ajungi la serviciu este sa mergi la el si sa ii povesteti ce ai visat sau cum ti-ai petrecut seara. Dupa ce ti-ai aranjat coafura, nu?

Te trezesti ca ii spui tot ce ai pe suflet, zambind larg la fiecare afirmatie. Ups, nu e cam mult? E doar un banal flirt sau… e altceva? Vezi care sunt semnele ca ai trecut linia dintre flirt si inselat.

1. Ti-e frica sa ii spui partenerului despre acel coleg.

Este unul dintre cele mai sigure semne ca iti inseli partenerul. Este important, insa, sa iti dai seama daca ascunzi flirtul pentru ca nu conteaza pentru tine sau pentru ca iti e teama de reactia celui de langa tine.

„Tocmai ai inceput sa treci linia dintre flirt si inselat“, spun specialistii care adauga ca „desi nu e chiar inselat, nici prea bine nu e, pentru ca nu faci altceva decat sa tradezi increderea partenerului. Asa ca mai bine incetezi cu joaca.“

2. Discuti cu alta persoana despre situatia in care te afli si chiar ai nevoie de sustinerea acesteia.

„Daca flirtezi cu un coleg de birou, spre exemplu, si situatia dureaza de cateva luni, dar a ramas la acelasi nivel, e ok. Daca insa ai nevoie sa abordezi acest subiect cu mama sau cu cea mai buna prietena a ta, de la care ai nevoie chiar de suport, deja e ceva mai mult. E inselat pe fata. Chiar daca, deocamdata, doar la nivel emotional“, mai spun specialistii in relatii.

Nu ii mai judeca pe altii si nici pe tine insati!

3. Ii spui lucruri pe care partenerul tau nu le stie.

Daca incepi sa ii faci confidente, ii marturisesti lucruri sau dorinte pe care nu le stie altcineva (nici macar partenerul tau) nu mai e nicio indoiala. Inseli din plin! Daca simti insa ca nu vrei sa renunti la partenerul tau, mai bine fa-ti un calcul simplu. «De ce imi e mai usor sa discut cu altul si nu cu iubitul meu?». Vezi care e buba si rezolva situatia.

4. Esti intr-un flirt constant.

Poate sa nu fie nicio greseala. Poate asa e felul tau de a fi. Nu te condamna nimeni. Doar ca, se pare, nu esti inca pregatita pentru o relatie stabila. „Comportamentul din trecut prevede comportamentul din viitor“, spun psihologii. Cel mai bine ar fi sa renunti la relatia pe care o ai pana ce partenerul tau nu investeste prea multe sentimente in tine.

5. Aveti glume intime, pe care doar voi le intelegeti.

Poate ca ti se pare ca nu e nimic rau sa impartasesti unele glume cu unul dintre colegii tai de birou. Daca, insa, acest lucru se intampla in public, si partenerul tau e in zona, nu se va simti prea bine. S-ar putea simti exclus si de aici pana o cearta e doar un pas. Partenerul va crede ca ai mai mult decat o relatie mai apropiata de serviciu cu acest coleg. Si daca si tu simti ca e asa…

Cate compromisuri poti face intr-o relatie (fara sa te compromiti pe tine)

6. Te surprinzi gandindu-te la celalalt, chiar si cand esti cu partenerul tau.

Daca esti alaturi de iubitul tau, iar mintea-ti zboara dincolo… ai grija! Esti clar pe un teren periculos. Este normal sa ai sentimente de atractie fata de altcineva, atata timp cat poti lupta cu ele. Daca ti se pare ca nu le mai faci fata, e clar ca iti inseli partenerul, chiar si cu gandul. Pasul urmator e aproape. Asa ca ia o decizie!

5 tehnici de flirt care nu se vor demoda niciodata: Care este stilul tau?

Foto: Shutterstock.com