Cum arata o zi din viata ta de adult, ca fiica parentificata

1
De Alice Papuc
21 ian. 2025

Fiica parentificata, adultul de astazi, merita sa invete ca nu este responsabila pentru fericirea tuturor.

Am discutat intr-un articol anterior despre ce este parentificarea si care sunt principalele semne ale acesteia, dar totusi simt nevoia sa aprofundez subiectul si sa analizam impreuna cum iti este afectata viata de adult daca ai fost o fiica parentificata. Tind sa cred ca te-ai obisnuit sa pui nevoile altora pe primul loc, sa fii cea care „rezolva” lucrurile si sa simti un nivel constant de responsabilitate, chiar si acum, cand ai libertatea de a alege. Poate ca nu iti dai seama, dar copilaria ta ti-a afectat modul in care actionezi zi de zi. Iata cum ar putea arata o zi obisnuita pentru tine, ca fiica parentificata!

Dimineata: incepi ziua cu griji pentru ceilalti

Desi alarma suna pentru a-ti incepe ziua, primul tau gand nu este despre tine. Te gandesti daca parintii tai au tot ce le trebuie, daca partenerul tau este bine sau daca prietena care ti-a povestit ieri despre o problema serioasa are nevoie de ajutor. Micul dejun? Poate ca il sari sau mananci pe fuga, pentru ca simti ca sunt lucruri mai importante de facut decat sa iti oferi un moment de rasfat.

La munca: „totul trebuie sa fie perfect”

Fiind obisnuita sa porti responsabilitati grele, la munca esti persoana pe care toata lumea se poate baza. Accepti sarcini suplimentare, ramai peste program si rareori spui „nu.” Chiar daca ai momente in care te simti coplesita, ai invatat sa ascunzi asta foarte bine. Te gandesti ca este responsabilitatea ta sa nu dezamagesti pe nimeni si te simti vinovata daca nu poti duce vreo sarcina la bun sfarsit sau ceri ajutor.

Pranzul: timp pentru tine? Nu chiar.

Chiar si in pauza de pranz, telefonul suna. Mama are nevoie de un sfat, sora mai mica iti cere ajutorul, prietenii iti scriu pentru a povesti problemele lor. Esti acolo pentru toti, dar te opresti rar sa te intrebi: „Ce simt eu acum?”. Pentru ca ai fost crescuta sa iti ignori propriile nevoi, sa te gandesti la ele pare o actiune inutila.

Seara: responsabilitati in loc de relaxare

Dupa o zi obositoare, in loc sa te odihnesti, mai sunt inca lucruri de rezolvat. Poate ca faci cumparaturi pentru parinti, ajuti un prieten cu un proiect sau petreci ore in sir gandindu-te cum poti imbunatati relatiile cu cei dragi. Chiar si cand te asezi in pat, mintea ta nu se opreste. Continui sa analizezi ce ai facut bine, ce ai fi putut face mai bine si cum ii poti ajuta pe ceilalti mai mult. Suferi adesea de insomnii, aparent “fara motiv”.

Ce lipseste din aceasta zi?

Timp pentru tine: Ca fiica parentificata, inveti sa fii mereu activa, dar rareori iti acorzi ragaz sa te bucuri de lucrurile mici sau sa faci ceva doar pentru propria placere.

Limite sanatoase: Spui „da” prea des si te temi sa ii refuzi pe cei din jur, chiar daca asta te consuma emotional si fizic.

Recunoasterea nevoilor tale: Desi ai nevoi emotionale si fizice, acestea sunt adesea ignorate in favoarea celorlalti.

Foto: Freepik.com