Cum stii ca e momentul sa iesi dintr-o relatie

1
De Roxana Dobrita
1 iun. 2021

Mai merita sa lupti pentru relatia ta? E ok sa inlocuiesti pasiunea cu confortul? Care sunt intrebarile pe care ar trebui sa ti le pui inainte de a lua o decizie finala?

Nu toate relatiile se incheie dramatic, cu o aventura scandaloasa sau o tradare de neiertat. Adesea iubirea se pierde pe drum, pic cu pic, sau incepi sa ai sentimentul ca „prietenia” a acaparat „relatia”. In acest scenariu, decizia de a pleca poate fi infinit mai grea. Pe scurt, cum stii daca ar trebui sa ramai sau sa pleci? O noua carte editata de The School of Life, Stay or Leave: A Guide to Whether to Remain in, or End, a Relationship, aprofundeaza aceasta indecizie si durerea cu care vine la pachet. Pentru ca, desi nimeni nu vrea sa fie ranit sau tradat de partener, aceasta zona gri a dezindragostirii treptate isi are propriile daune psihologice.

„Ambivalenta este extrem de greu de suportat”, explica Allegra Vaselli, psihoterapeut The School of Life. „Cand partenerul o comite, face ceva de neiertat, toata lumea din jurul nostru ne spune ca ar trebui sa plecam si stim si noi ca asta trebuie sa facem.” Dar cand nu exista fracturi vizibile in relatie, in afara de propria noastra indoiala, e mult mai greu sa stii ce sa faci.

Pe de alta parte – iar chestia asta poate complica si mai mult lucrurile – faptul ca-ti pui la indoiala relatia nu inseamna neaparat ca ea si-a urmat cursul si ca e momentul sa pleci. „E sanatos sa-ti reevaluezi continuu relatia”, spune Vaselli. „Orice parteneriat este in flux si ar trebui sa ne intrebam mereu daca nevoile noastre esentiale sunt satisfacute.” Insa intr-un final aceasta decizie va trebui sa fie luata. „Daca ramai, atunci va trebui sa muncesti sa repari acele lucruri care ti-au sadit indoiala in suflet. Daca pleci, atunci va trebui sa-ti accepti regretele si sa continui cu viata ta.” Desi nimeni nu poate lua aceasta decizie in locul tau, iata care sunt cele mai comune intrebari pe care Vaselli crede ca ar trebui sa ti le pui la potentialul sfarsit al unei relatii…

Care e primul lucru pe care ar trebui sa-l faci daca ai inceput sa-ti pui la indoiala relatia?

Uita-te la ce te impiedica sa pleci. E mult mai usor sa gasesti motive pentru a pune punct unei relatii, dar e la fel de important sa te concentrezi pe motivele pentru care n-ai plecat inca. Apoi fa-ti o scurta auto-analiza. Cu totii trebuie sa intelegem ce e important pentru noi intr-o relatie si ce poate fi negociat sau imbunatatit. Partenerul tau iti satisface nevoile esentiale? Daca nu, ar trebui sa vorbiti deschis despre asta, intr-un spatiu si pe un ton non-combativ.

5 semne ca nu trebuie sa regreti ca v-ati despartit

Ce calitati ar trebui sa fie esentiale si unde n-ar trebui sa faci compromisuri?

Sigur, fiecare om e diferit, dar as spune ca in general ceea ce este esential este ceea ce ne confera implinire personala. Pentru o persoana ar putea fi sa devina parinte, pentru alta ar putea fi sa i se respecte cariera. Cred ca aproape orice relatie poate fi imbunatatita si majoritatea lucrurilor pot fi negociate, dar un partener care nu te asculta sau nu e dispus sa faca compromisuri nu e un partener alaturi de care sa vrei sa continui sa stai.

Se pot oamenii schimba? E ok sa le cerem asta?

Nu doar ca se pot schimba, dar continua sa o faca pe tot parcursul vietii. Deci da, trebuie sa ne asteptam ca partenerii nostri sa se schimbe; intrebarea e, e ok sa te astepti ca partenerul tau sa se adapteze ca sa se muleze pe cerintele tale? Cand schimbarea pe care o pretinzi are legatura cu a fi constient de si a-ti satisface nevoile esentiale, atunci da, poti si ar trebui sa o faci. Mai departe de acest punct, daca vrei sa ramai in relatie ar trebui sa lucrezi cu tine si sa incerci sa-ti accepti partenerul asa cum este.

E ok sa fii confortabil, in loc de indragostit nebuneste?

Desigur. „Indragostit nebuneste”, prin definitie, nu e o stare care sa poata fi sustinuta pe termen lung. Nu cred ca poti sa iubesti la nebunie pentru tot restul vietii tale. O relatie creste pe o baza solida, iar asta este ceea ce-ti da confortul.

5 alegeri pe care le facem constient si care dor groaznic dupa o despartire

Ce faci cand partenerul e mai degraba un prieten?

E o intrebare pe care multi si-o pun si cred ca ar ajuta sa descifrezi de ce o consideri un motiv de plecare. Ti-e teama ca deveniti plictisitori? Stabilitatea pe care o implica o relatie de prietenie ti se pare amenintatoare? Sau tanjesti dupa altceva – de unde vine aceasta dorinta? Sa traiesti alaturi de un prieten, cineva cu care te simti confortabil, e un lucru extrem de pretios, pe care nu multi il au.

Atractia fata de altcineva inseamna ca ar trebui sa pararesti relatia?

E un semnal de alarma si ceva ce ar trebui analizat cu atentie. De obicei, ceea ce facem e sa punem tot ce nu vedem la partenerul nostru in carca acelei persoane care ne atrage, lucru care o face si mai seducatoare in ochii nostri. Adesea totul e in capul nostru, pentru ca e romantic si incitant, si poate fi dificil sa iesi din aceasta vraja. Pe de alta parte, uneori ne folosim de asta pentru a iesi dintr-o relatie care stim in adancul sufletului nostru ca nu ne face bine.

Cum iti dai seama ca faci o greseala?

Fiecare alegere inseamna ca abandonam alte cai. Stim sigur ca in timp vom ajunge sa le regretam, pentru ca in mintea noastra vor arata cumva mai promitatoare privind in urma. Cand lucrurile devin dificile, drumul pe care l-ai abandonat ti se va parea mai usor. Poate nu ar fi fost deloc asa, dar asa visam si ni-l imaginam noi. Deci e o chestiune de asumare. Regrete vor aparea fara doar si poate, dar trebuie sa fim capabili sa nu ne blocam in ele.

4 moduri sanatoase de a trece peste o despartire

Cat de mult conteaza sexul?

Conteaza, dar partenerul sexual perfect nu justifica total o relatie pentru totdeauna. E mai mult vorba de compatibilitate sexuala, iar asta implica si intimitate si intelegere. Deci daca sexul nu mai e ca inainte, exista si alte modalitati care pot comensa pentru lipsa scanteii. De exemplu, prin contact vizual si atingeri care nu sunt neaparat sexuale, si prin impartasirea unui interes comun si a momentelor petrecute impreuna.

Ramanem impreuna pentru copii?

Depinde. Copii nu trebuie sa vada iubire eterna intre parinti, ei au nevoie de stabilitate, atentie si cat mai putine perturbari. Cum le poti oferi asta? Separarea inseamna slalom intre cei doi parinti, iar asta poate fi destabilizant la inceput, dar daca stati impreuna si va certati mereu, efectele pot fi chiar mai grave. Trebuie sa alegi cel mai stabil mediu pentru copiii tai, dar trebuie sa analizezi bine ambele scenarii.

Daca ne-am indepartat, ne mai putem gasi drumul inapoi?

Acest lucru se intampla cand nu mai incerci, nu-i mai ceri partenerului sa va intalniti undeva la mijloc. Dar si la asta se poate lucra. Concentreaza-te pe ceea ce v-a mai ramas si incearca sa recreezi complicitatea de la inceput mizand pe descoperirea de noi interese comune. Oamenii se pot indeparta unii de ceilalti, dar exista mereu sanse sa se apropie din nou.

Daca plec, inseamna ca am esuat?

Presupunem in mod gresit ca oamenilor care raman impreuna le merge totul bine. Dar exista persoane care raman chiar si cand relatia e pe butuci, la fel cum exista oameni care pleaca pentru ca au decis ca vor mai mult. Fiecare relatie care „esueaza” e un pas catre o mai buna intelegere a propriilor noastre nevoi. Incheierea unei relatii nu e un esec, e o oportunitate sa te cunosti mai bine si sa inveti lucruri noi despre tine.

Si daca mi-e frica sa raman singura?

Faptul ca nu esti intr-o relatie nu inseamna ca esti singura. Cumva societatea a decis ca singurul lucru care ne poate implini e o alta persoana, dar nu e adevarat; putem gasi implinire si bucurie in hobby-uri, munca si relatiile noastre de prietenie. In plus, daca a fi singura inseamnca ai avut curajul sa spui, „Aceasta relatie nu e suficient de buna pentru tine”, sau, „Am nevoie de ceva complet diferit”, acesta e un semn ca ai o stima de sine puternica. Ar trebui sa revizuim conceptul singuratatii si sa nu-l mai consideram o slabiciune, ci un semn de forta interioara.

Foto: Unsplash.com