De ce ar trebui sa privim furia cu ochi mai blanzi

Diana Berindei1
De Diana Berindei
28 aug. 2018

„Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste universul si zeii!” spune unul dintre cele mai vechi proverbe ale umanitatii.

Astfel, putem sa intelegem ca preocuparea de a intelege si de a cunoaste intreaga noastra lume interioara, dar si de a o folosi in favoarea noastra a inceput cu mult timp inainte de a se inventa conceptul de dezvoltare personala, coaching sau alte forme de consiliere.

Psihanalistii au inteles aceasta cautare intr-un mod mult mai profund atunci cand au descris dinamica si designul psihicului uman. Astfel, Freud spunea ca ceea ce vine din profunzimile fiintei si este adesea innascut este reprezentat de fortele Se-ului. Eul are datoria de a se ocupa de utilizarea, prelucrarea acestor resurse, precum slefuirea unor diamante, in favoarea persoanei. La acest proces se alatura Supra-eul, cel care a acumulat o serie de reguli sau principii de a fi.

De la aceasta structura incepe o intreaga dinamica interioara, care ajuta persoana sa se indrepte inspre telurile si dorintele personale, in cel mai fericit caz. De asemenea, de-a lungul interactiunilor dintre Se, Eu si Supra-Eu emerg emotiile primare, care, de asemenea,  vor ghida persoana in viata (Winnicott, 1984).

Felul in care psihanalistii au prezentat pshicul uman si felul in care s-au raportat la acesta ramane fascinant si merita studiat, insa nu reprezinta obiectul principal al acestui articol. Din toata gama de teme care sunt relationate cu ideea de crestere personala, una dintre ele pare a fi cel mai greu de abordat si de intuit. Si anume: cum sa ne folosim de furie.

In termeni generali sau de pop-psychology, furia nu ne place.

Adesea, imi intreb pacientii cum s-au simtit in situatii in care le-au fost flagrant incalcate drepturile si nevoile, iar raspunsul vine timid si poate acompaniat de rusine (vizibila, mai putin exprimata): „Nu m-am simtit bine.” sau „M-a deranjat un pic”. Acestea sunt momente in care s-ar putea sa simt furie tocmai pentru ca ei nu se infurie. Desigur, imi amintesc suficient de repede ca nu este datoria mea si nici rolul meu sa simt furia in locul altcuiva.

Apoi, dupa ce sedinta s-a terminat si am ramas eu cu gandurile si trairile mele, imi amintesc de momentele in care nici eu nu mi-am permis sa simt furia. Momente in care am considerat ca un om cumsecade, de treaba, ok, cu toate mintile la cap, nu se infurie. De ce? Pentru ca un astfel de om trebuie sa isi poata controla toate emotiile.

Desigur, furia fiind prin ea insasi o emotie care determina o activare fiziologica crescuta (cresterea ritmului cardiac, traspiratie, tremur, modificari la nivel de respiratie si multe alte modificari, depinzand de persoana) precum si tendinta de a restabili ordinea fireasca, pare ca am lua-o razna, daca ar fi sa mergem pe firul acestei emotii.

Acest gen de reactie a fost descris de catre Harriet Lerner (2014) drept „sindromul doamnei cumsecade”. Desi Lerner vorbeste despre o doamna cumsecade, la fel de bine avem si un „sindrom al domnului cumsecade”. Adica, in situatiile in care ar trebui sa fie starnita furia, aceste persoane plang, se autocritica sau se simt „jignite” (dupa H. Lerner, 2014).

Totusi, ce facem pentru a fi asertivi, pentru a tine cont de propria persoana?

Nu exista un raspuns simplu la o intrebare atat de complexa. Transformarile pe termen lung si valoroase implica timp si efort. Cu taoate acestea, va invit sa luati in considerare urmatoarele aspecte:

Sa privim furia cu ochi mai blanzi.

Desi nu pare, furia este una dintre acele emotii primare datorita carora specia umana a supravietuit pana in zilele noastre (Fessler, 2010). Ca sa continui cu ceea ce psihanalistii spuneau, la un moment dat copilul isi constientizeaza propria limita a Eu-ului, initial corporala, devine constient de diferenta dintre interior si exterior (Winnicott, 1984). Procesul in sine, va fi conceptualizat ulterior in theory of mind (Kloo et al., 2010) studiile axandu-se pe modul in care persoana va naviga in lumea sociala, intelegandu-i pe ceilalti emotional si cognitiv.

Dar, de data aceasta, voi face referire la ceea ce Winnicott prezinta, si anume  stabilirea unei vieti interioare care va fi ghidata de nevoi proprii, mai tarziu principii proprii. Acest tip de constientizare este orientata de emotiile pe care le avem. O data aparute, emotiile ne vor „spune” ce este in regula si ce nu este in regula pentru propria persoana. Cu alte cuvinte, emotiile precum furia, care ne spune ca drepturile, nevoile noastre au fost incalcate, ne ajuta sa ne intelegem si sa ne cunoastem tocmai acele drepturi sau nevoi.

Furia ne poate ajuta sa devenim experti in propria persoana. Acest lucru presupune o schimbare de perspectiva majora, de la a ne considera victimele celorlalti, la a ne asuma emotiile si propriile nevoi. Nimeni nu este vinovat pentru ca noi avem anumite nevoi si ceilalti nu stiu sau nu vor sa stie ca le avem. Este de datoria noastra sa ne aparam nevoile si drepturile.

Sa nu confundam furia cu ostilitatea.

Furia este o emotie, ostilitatea presupune un anumit tip de atitudine si comportament care poate sa faca rau celuilalt (Leahy, 2013). A-ti permite sa iti traiesti furia ca emotie insemna a intelege faptul ca una dintre nevoile tale a fost incalcata si a gasi o cale de a o satisface.

Unde se termina furia incepe respectul de sine si pentru ceilalti.

Respectul este un aspect important al calitatii relatiilor dintre oameni. Respectul, in literatura de specialitate, a fost mai putin definit, deoarece s-au studiat mai degraba efectele secundare ale lipsei acestuia (Hendrick, 2016). Kovecses (1990 apud. Hendrick, 2016), similar cu ceea ce marele filosof Kant definea ca fiind respect, defineste termenul ca fiind un construct emotional referitor la sentimentul de valoare si importanta personala.

Cu alte cuvinte tindem sa respectam oamenii in masura in care consideram ca au valoare. Insa faptul de a fi o fiinta vie si de a apartine umanitatii este premisa pentru valoarea umana. Cu alte cuvinte, fiecare fiinta merita respect. Asa ca intrebarea mea pentru tine este, cat de mult te respecti pe tine? Tu cum iti folosesti furia? Tu stii sa te folosesti de propriile tale resurse?

Bineinteles a integra sentimentul de furie si a-l folosi pentru a te cunoaste pe tine insuti mai bine, pentru a te defini pe tine, pentru a-ti defini granitele si pentru a invata sa cresti, sa te dezvolti, este un proces pe termen lung.

Spre final de articol si inceput de relatie cu propria voastra furie (pentru unii dintre voi) va propun un scurt exercitu inspirat din mindfulness:

Data viitoare cand vei resimti furie, ofera-ti timp, pret de cateva secunde, si simte cu toata fiinta ta tot ceea ce aceasta emotie are sa iti ofere. Simte fizic tot ce ai de simtit, simte emotional tot ceea ce ai de simtit si lasa imaginatia sa te poarte acolo unde te duce.

Fie ca este vorba de un scenariu sangeros sau doar un scenariu in care urli, lasa-l sa se deruleze. Dupa ce ai „primit” de la furie tot ceea ce avea sa iti ofere, imagineaza-ti ca ii dai drumul prin fiecare por al tau si simti cum iese din fiinta ta. Ceea ce ramane este o nevoie. Noteaza acea nevoie.

Pentru cei curajosi: gaseste o metoda care sa denote respect de sine si fata de ceilalti in care sa iti satisfaci acea nevoie.

Foto: Shutterstock.com