Bella Hadid s-a vopsit blonda si arata aproape la fel ca sora ei, Gigi

1
De Teodora Tirca
24 iul. 2019

Supermodelul si-a dorit ca pe timpul verii sa se intoarca la culoarea ei naturala, pentru ca da, parul ei natural e blond.

Trebuie sa recunosc, mie imi place la nebunie cum ii sta bruneta, desi se spune ca nuanta naturala a parului nostru este cea care ne avantajeaza cel mai bine. Insa spre deosebire de sora ei, Gigi Hadid, care are o piele cu subton piersiciu, tenul Bellei are subtonuri neutre si reci, motiv pentru care brunetul ii vine perfect.

Insa inteleg de ce Bella a vrut o schimbare: e vara si blondul arata mai relaxat, o face sa para mai tanara si mai… „pusa pe sotii”.

Sursa: Instagram

In plus, motivul pentru care s-a vopsit bruneta acum cativa ani a fost ca sa se diferentieze de sora ei, Gigi Hadid. Cele doua sunt aproape identice cu par blond, asa ca oamenii le-ar fi confundat cu usurinta.

Bella/Gigi

Iar Bella cea bruneta si-a facut intr-adevar un nume in lumea modei, ajungand-o din urma pe sora ei mai mare, Gigi. Campaniile pe care le-au realizat sunt diferite ca atmosfera, insa ambele au lucrat pentru nume mari din moda, ba chiar au ajuns sa reprezinte si branduri de machiaj: Bella a devenit imaginea Dior, in timp ce Gigi a colaborat cu Maybelline.

Bella a impartasit o fotografie adorabila cu sora ei de cand erau mici si foarte… blonde

Sursa: Instagram

Se vede ca fetele au mostenit parul auriu al mamei lor, dar si frumusetea ei naturala. Desi Bella a ales multi ani sa fie bruneta si cumva o identificam cu parul brunet, cred ca are dreptul sa revina din cand in cand la culoarea ei naturala, care ii vine foarte bine de asemenea.

Cum descrie Bella noul ei blond?

Supermodelul isi descrie nuanta parului ca „blond murdar”, devazluind ca aceasta este si culoarea ei naturala: un blond inchis, aproape aramiu. Este mai inchis decat blondul pe care il poarta Gigi, desi am vazut-o si pe ea purtand aceasta nuanta de par.

Il poti aborda si tu?

Cu siguranta. Este o nuanta de blond nepretentioasa, fiind mai inchisa. Daca ai ten deschis, cu subtonuri galbene sau chiar maslinii, aceasta nuanta te va avantaja cu siguranta. In cazul in care nu ai curajul sa faci o schimbare atat de mare, poti incerca un balayage cu aceasta nuanta.

Foto: Getty Images.