5 greseli pe care le fac miresele exact inainte de nunta

1
De Iulia Claudia Dumitru
26 iul. 2019

Inainte de ziua cea mare sigur ai multe lucruri de bifat pe lista! Din pacate, insa, si lista de greseli facute de mirese inainte de nunta este la fel de mare. Mai ales la capitolul frumusete.

Sigur trebuie sa stabilesti cum o sa-ti faci parul in ziua cea mare. De asemenea, trebuie sa alegi un make-up artist care sa realizeze un machiaj potrivit, rezistent, de preferinta testat inainte de nunta. Trebuie sa iti alegi o rochie de mireasa care te flateaza. Insa in valtoarea pregatirilor o sa faci si cateva greseli.

Din dorinta de a avea un ten impecabil si de a alege un machiaj de mireasa perfect, multe femei devin mai curajoase si experimenteaza noi tehnici si tratamente de ingrijire pentru prima data. Prea des, rezultatele sunt dezastruoase si ziua nuntii poate deveni un cosmar. Citeste recomandarile noastre privind rutina de beauty inainte de nunta:

Nu iti vopsi parul inainte de nunta

Desi te-ai gandi ca un refresh al nuantei de par nu are cum sa strice, asigura-te ca nu faci asta exact inainte de eveniment. Si ca nu incerci noi nuante! Asta pentru ca este posibil sa nu iti ramana timp sa corectezi eventualele greseli. Poti sa iti schimbi culoarea gradual, timp de cateva luni, inainte de nunta.

Investeste in teste de machiaj si coafura!

Foarte des, miresele considera ca e pierdere de bani si de timp sa isi faca parul si machiajul ca test, inainte de nunta, doar ca sa vada cum vor arata. Insa, a investi in cateva testari este chiar indicat, daca nu obligatoriu. Astfel vei evita un dezastru. In plus, vei sti cum o sa arati, deci te vei simti mai relaxata. Si stilistii tai vor fi la fel de relaxati, stiind exact ce au de facut!

Stilistii trebuie sa stie ce rochie ai ales

Apropo de stilisti, ar fi bine sa le arati si lor rochia ta de mireasa. Si asta pentru ca iti pot sugera ce s-ar potrivi ca machiaj si coafura, in functie de decolteu, de piesele de purtat pe cap, de accesorizare sau croiala.

Nu iti schimba rutina de frumusete cand esti mireasa!

Una dintre cele mai mari greseli in rutina de beauty cand esti mireasa este sa incerci lucruri noi aproape de termen. Ramai la o rutina clasica, necomplicata, astfel incat sa nu te trezesti cu alergie sau iritatie de la un nou produs! Nu ai vrea sa ai ochii umflati sau pete rosii pe fata, gat si decolteu, nu? Cu atat mai mult daca ai acnee sau probleme de piele, nu te aventura in experimente cu produse de ingrijia. Cu cateva zile inainte de ziua nuntii, elimina complet din rutina acidul salicilic, acidul glicolic, retinolul si vitamina C in doze mari. Pune accentul de hidratate, folosind creme si serumuri cu acid hialuronic. 

Nu face tratamente cosmetice si injectii cu fillere inainte de ziua nuntii!

Nu incerca noi peelinguri, tratamente cosmetice sau fillere exact inainte de eveniment. In urma injectiilor pot aparea vanatai sau probleme de natura infectioasa, la fel si daca incerci noi tehnici de cosmetica. Fa aceste tratamente cu o luna inainte de ziua cea mare, astfel ai sanse sa se vindece neplacutele efecte adverse.

Foto: Instagram/Shir Yahav