„Cea mai importanta este credinta, de aici imi iau si linistea si dragostea” – Partea a 2-a

Laura Lezis1
De Laura Lezis
30 iul. 2018

Asa isi povesteste Horia in cateva cuvinte viata sa in ritmul de tenis. Este unul dintre cei mai titraţi campioni romani. A câştigat câteva dintre cele mai râvnite titluri din tenis: numărul 1 mondial la Wimbledon, în 2015, US Open, în 2017, şi medalia olimpică la Rio de Janeiro.

Dincolo de aceste titluri a existat munca multa, antrenamente peste limita fizica, o determinare de fier si credinta.

Horia mi-a povestit despre autoeducatie, cea fizica cat si cea morala, si despre shcimbarea inaltatoare de care a avut parte atunci cand a descoperit profunzima credintei. In acest interviu surprinzator de sincer si profund, mi-a vorbit despre lectii de viata invatate pe drumul succesului, despre ce este in mintea si in sufletul unui campion cand munceste pentru titluri sau cand se odihneste.

Ce nu poti ierta?

Eu cred ca atunci cand intelegi iertarea, ierti. Nu iti alegi ce ierti si ce nu. Daca nu reusesti, inseamna ca trebuie sa lucrezi mai mult, sa te rogi mai mult pentru asta. Iertarea si dragostea sunt mult mai puternice decat sentimentul acela de neiertare, tensiune si stres. Eu caut tot timpul sa iert, indiferent ce s-a intamplat. Asta m-a ajutat pe mine sa merg mai departe prin viata. E adevarat ca sunt lucruri, anumite interactiuni sau momente din viata, care iti mai revin uneori si la care trebuie sa lucrezi constant, nu e suficient sa o faci o data si gata, asta e tot. Din ce mi s-a intamplat pana acum in viata, am iertat si invat in continuare sa iert zi de zi. Nu este un proces in care eu sunt zen, plin de lumina, si merg pe strada plutind, nu. Este un proces la care lucrez in fiecare zi.

Ce ti-a fost cel mai greu sa ierti?

Intri in niste rani adanci aici. Minciuna. Cel mai greu mi-a fost sa iert minciuna. Minciuna mai mult decat reavointa din partea cuiva. Reavointa o pot intelege mai usor, ca sa zic asa, insa mincina nu. Minciuna, falsitatea nu le pot intelege usor.

Uite, un alt exemplu in care imi e greu sa iert este situatia asta pe care o vad prin locurile prin care merg cu actiunile mele, cu proiectele UNICEF, cu proiectele cu editura Curtea Veche. Merg in niste comunitati si vad ca nu se face nimic. Vezi acolo copii de care nu ii pasa nimanui. Incepi automat sa te gandesti ca cineva ar trebui sa faca ceva pentru ei si te intrebi de ce nu se face nimic. Asta este zona care ma aprinde cel mai mult. Trebuie sa imi schimb imediat gandurile si sa imi zic: “Ok, lasa-i pe ceilalti. Ce faci tu acum, in momentul asta?” Nici eu nu pot sa spun ca fac tot ce am putut si s-a epuizat tot ce puteam eu sa fac si acum trecem la altii. In zona asta imi este mai greu sa iert.

Ce nu ai avut curaj  sa faci, dar ti-ai fi dorit sa faci?

Eu cred ca lucrurile s-au intamplat natural pentru mine. Chiar daca au fost etape cand mi-a luat mai mult timp pana sa iau o decizie, de exemplu decizia de a juca dublu sau decizia partenerului de joc, nu am avut curaj sa le fac imediat. A durat ceva pana sa decid. In final, le-am facut atunci cand am crezut ca sunt pregatit.

Pentru ce te simti recunoscator?

Pentru viata si pentru tot ceea ce este in jur: aer, natura, familie, prieteni, ce fac. Sunt recunoscator pentru experientele, emotiile si tot ce am trait. Incerc sa nu uit niciodata sa fiu recunoscator, imi aduc aminte de asta tot timpul. De multe ori ne pierdem in multe activitati, programe, planuri si uitam multe lucruri pentru care ar trebui sa fim recunoscatori. Uneori, cand o facem spunem: “ Wow! Ce misto e! De ce nu fac asta mai des?” Apoi iar iti incarci programul si ziua urmatoare uiti.

Eu azi sunt recunscator ca am mers si am jucat tenis din nou. A fost fantastic sa pot sa joc o ora tenis de pe loc, fara prea multa miscare. Wow! Sa aud din nou sunetul de minge, sa simt zgura, sa imi revad partenerii de joc, sa fiu afara, in aer liber, la soare. Sunt lucruri pe care le uitam cand eram angrenat in antrenamente zilnice si grele. Mai uit cateodata. De cele mai multe ori tenisul este pentru mine un hobby, o pasiune, insa sunt si perioade in care il privesc ca pe un job. Este bine sa gasesc echilibrul. E bine sa ne observam si, mai ales, sa observam lucrurile din jur si ca ne bucura lucrurile simple. Ma bucur de o carte, de o plimbare in parc, de natura. Sunt lucruri atat de simple!

Care este idolul tau?  Daca ai avea ocazia sa stati de vorba, cum ai petrece 20 de minute cu el?

Federer e unul dintre idolii mei. A fost si inca este. Cred ca este primul pe care l-as invita la o bere, daca as avea ocazia. Am avut ocazia sa vorbesc cu el, insa pentru momente scurte. Mi-a placut mult de el cum este in afara terenului. Pe teren este un talent, un model pentru noi, toti jucatorii de tenis. Si in afara terenului este un model. Este cel care a inceput un nou model pentru ceilalti de cum sa fii si in afara terenului.

In ce sens?

Este modest, generos cu fanii, cu sponsorii, elegant, felul in care vorbeste si cum se poarta. Este un model si prin actiunile lui umanitare, pe care le face de multi ani. Are si o fundatie in care este destul de implicat. Mi-as pregati un set de intrebari si am sta la o discutie. Ar fi interesant sa vorbim despre dedesubturile acestor actiuni ale lui. Da, el este primul la care ma gandesc.

Cinci lucruri esentiale din viata ta?

Cel mai importanta este credinta, apoi linistea si dragostea pe care mi le iau tot din credinta. Sportul, activitatea. Sunt innebunit sa fac orice exercitiu fizic. Imi e greu sa stau, sa fiu inactiv. Familia, care este baza la care ma intorc tot timpul. Familia mea oricand, la orice ora, oriunde  este acolo pentru mine. Toti din familie au fost tot timpul si vor fi tot timpul alaturi de mine. Lectura. Imi place sa citesc, citesc in avion, in vestiar, in parc. Am cateva carti la care revin tot timpul si de fiecare data cand le recitesc mai invat cate ceva.

Ce citesti acum?

Acum citesc povestea lui Tibi Useriu.

Care sunt cartile la care te reintorci?

O carte la care revin tot timpul este “Scoala zeilor”.  E beton cartea asta. Mai recitesc “Puterea prezentului”, este o alta carte foarte buna. Imi place sa citesc biografii. Dintre cele ale jucatorilor de tenis mi-a placut Nadal, mi-a placut si Jordan. Am mai citit de curand povestea lui Elon Musk, care m-a impresionat.

Ce crezi ca te-ar dezechilibra foarte tare?

Ma dezechilibrez cand imi iau atentia de la lucrurile esentiale pentru mine, cum ar fi credinta sau observarea. Ma dezechilibrez cand nu ma rog suficient, atunci incep sa imi lipseasca lucrurile pe care mi le iau din rugagciuni: dragostea, linistea, smerenia, generozitatea, iertarea. Pe toate mi le iau de acolo. Am momente cand ma deconectez din cauza activitatilor. De fiecare data cand le fac cum trebuie, ma echilibrez. Cand simt ca am un moment de cumpana, de dezechilibru, ma intorc catre rugaciunile mele si acolo ma regasesc tot timpul. Reusesc sa fac asta oriunde  merg. E drept, sunt zone unde le faci mai bine,  meditezi mai bine decat in altele, insa ai acces de pretutindeni la asta.

Cea mai mare reusita a ta?

Ca sportiv, reusitele sunt implinirea visurilor mele. Prin acele reusite am invatat multe despre mine. E mai mult decat momentul acela, in care castig o medalie olimpica sau un titlu de Grand Slam. Tot acel drum catre perfomanta te invata enorm, pentru mine acestea sunt cele mai importante lectii, cel mai mare castig. Daca imi iei acum toate titlurile de Grand Slam si ma lasi pe strada in hainele pe care le am pe mine, lectiile acelea ma ajuta mai mult decat orice altceva. Lectiile pe care le-am invatat despre mine sunt cele mai valoroase. Disciplina, curajul, increderea, terminarea unei competitii, depasirea limitelor, gandirea pozitiva, luarea deciziilor, comunicarea cu oamenii din jur, toate aceste lectii sunt importante, esentiale pentru mine. Nu intamplator am ales drumul acesta, de a juca in echipa, sa am un partener langa mine. Noi tot timpul trebuie sa fim unul, sa ne stim fiecare miscare, sa avem o comunicare, sa simtim ce face celalalt, si asta m-a ajutat sa invat enorm si in relatiile cu oamenii. Din dorinta de a avea o evolutie cat mai buna in partea asta, am invatat sa comunic mai bine si sa aflu mai multe despre partenerul de langa mine. Toate actiunile acestea ma implinesc si simt ca imi petrec timpul cu folos.

Cel mai mare regret al tau?

Nu am un regret. Lucrurile s-au asezat intr-un fel pentru mine pentru a ajunge aici. Nu ma uit inapoi cu regret. Sunt recunoscator tuturor experientelor prin care am trecut.

Ce faci cand simti ca nu mai poti? Ai momente cand simti ca nu mai poti fizic sau psihic?

Spun stop la tot ce fac. Toate planificarile le opresc, tot ce e exterior de mine opresc si ma intorc la sursa echilibrului meu cat timp am nevoie. Apoi ma intorc la ce faceam cand m-am oprit. Cand ma intorc, am o claritate mai mare fata de lucrurile care sunt importante pentru mine si nu mai iau decizii irosindu-mi energia si timpul in directii gresite.

Ai demoni sau umbre?

Luptele interioare sunt acolo tot timpul. Mintea incearca tot timpul sa vina cu intrebari, cu dubii, astea sunt prezente acolo in orice conjunctura, mai ales cand le lasi loc. Cand ai multa lumina si cand pui multa lumina in viata, nu mai ai loc pentru intunericul asta, pentru demonii acestia. Atunci cand esti nesigur si faci lucrurile cu jumatati de masura si nu esti foarte asumat si nu esti foarte prezent, lasi mult loc pentru dubii, pentru neincredere, pentru frici. Cand esti conectat si increzator si stii si ajungi sa crezi ca lucrurile se vor intampla inainte sa se intample si stii de ce se intampla si poti sa iti pastrezi tot timpul lumina, claritatea, atunci nu prea lasi loc demonilor. E o munca care necesita un efort si implicare si o vointa foarte mare ca sa poti sa faci asta constant. Dar cine vrea sa aiba lumina aceea mai mult, trebuie sa si depuna efortul acela mai mult, inainte sa se uite la alte lucruri din jur si sa dea vina pe lucruri exterioare. Sa se uite mai intai la ei si la efortul pe care il depun in directia aceasta.

Find o fire mai introvertita, aveam tot timpul tendinta sa tin in mine mult, sa le rezolv eu in interior, sa nu le vorbesc, iar asta ma consuma in interior si ajungeam cateodata in punctul in care era prea mult si explodam intr-un fel sau in altul. Am invatat in timp sa le vorbesc, sa exteriorizez si sa ma rog.

Exista ceva ce ti-ai dori sa faci, un vis mare, un proiect mare? Cea mai mare dorinta a ta.

Da. Mi-as dori sa am o scoala de tenis, in viitor. O scoala de tenis prin care copiii si parintii sa invete in egala masura, pentru ca trebuie sa fie o echipa. Sa invete despre educatia primita prin sport, sa invete sa fie curajosi, sa aiba incredere in ei, sa fie generosi, sa lucreze in echipa. O altfel de scoala, in care si eu, ca profesor, as merge sa lucrez cu drag cu copiii, pe partea asta educationala, de care cred ca este mare nevoie. Dincolo de nevoie, este zona in care ma simt bine, iar din experienta mea as putea impartasi si ar fi de folos.

Ce te impiedica sa faci acest proiect?

Cand ma implic in ceva imi place sa fiu acolo prezent. Daca in continuare aleg sa mai joc tenis inca cativa ani – nu stiu cati va da Dumnezeu, doi, trei, patru – cred ca trecerea se va face atunci. Acum, ca sa imi duc cariera acolo unde vreau si unde imi place sa fie, trebuie sa investesc multa energie si efort acolo si nu as avea timp pentru visul acesta. Nu este acum momentul lui. Nu pot face ceva in care nu ma implic si atunci il aman.

Foto: Tibi Clenci, Marina Yachting, Unicef