„Am avut mereu teama de ratare. Ii tineam monoloage tatalui meu despre arta autentica si manifest” – Partea a 2-a

1
De Roxana Dobrita
7 sept. 2018

Ana Ularu nu mai are nevoie de nicio introducere. Am pierdut sirul interviurilor pe care i le-am luat de-a lungul timpului, dar ceea ce ma surprinde de fiecare data este profunzimea si prospetimea cu care-mi raspunde.

A jucat in Siberia, alaturi de Keanu Reeves, in Muse, alaturi de Franka Potente, in Inferno, alaturi de Tom Hanks, in Chosen, alaturi de Harvey Keitel, in Emerald City, alaturi de Vincent D’Onofrio. Traieste si respira teatrul ori de cate ori este in tara. Dar, mai presus de toate, Ana ramane acelasi copil salbatic si nebun, etern indragostit de actorie, ca atunci cand a inceput aventura ei in aceasta industrie.

Foto: Markus Nass

Toamna e incarcata pentru ea din punctul de vedere al productiilor de teatru in care joaca:

  • Pe 14 si 20 octombrie joaca in Constelatii, la Comedy Cluj
  • Pe 21 si 22 octombrie revine in Bucuresti unde joaca in cadrul Festivalului National de Teatru
  • Pe pe 22 septembrie si pe 12 octombrie joaca in O Interventie, la Teatrul Act; tot la Teatrul Act, pe 14 septembrie, joaca in Constelatii
  • Pe 29 septembrie o vezi in Emancipare, la Teatrul de Comedie
  • Iar pe 30 septembrie prinde-o in Carousel, la Bulandra

In partea a doua a interviului nostru (poti citi partea 1 aici) imi vorbeste despre principiile dupa care isi ghideaza viata, iubire si lectii de viata invatate deloc usor.

Daca maine ti s-ar oferi sansa de a schimba un singur lucru la lumea in care traim, care ar fi acela si de ce?

Daca am reusi sa extirpam ignoranta autosuficienta s-ar schimba multe. Oamenii urasc ce nu cunosc.

Ce faci pentru a elimina energia negativa din viata ta, atunci cand aceasta apare?

Habar nu am ce sa fac si astept sugestii.

Care sunt cele mai importante lectii de viata pe care ai vrea sa le dai mai departe copiilor tai?

Nu asculta nimic fara sa cercetezi, nu urma mode rapide, citeste mult, iubeste total, talentul nu iti apartine deci ai grija ca de un imprumut de el, nu fuma, iarta si fa ca atunci cand zici “nu” sau “da” sa conteze.

Care e reteta ta personala pentru fericire? Ce ai fi dispusa sa faci pentru a fi fericita? Ce ai facut deja?

Nu detin nici o reteta. Sunt intr-un dezechilibru permanent care poate stimula sau inchide creativitatea. Sunt fericita atunci cand simt ca am descoperit ceva nou, in mine sau in lumea intreaga, sunt fericita cand sufletul si mintea mea sunt hranite.

Care sunt principiile dupa care iti ghidezi viata?

Nimic nu se cuvine cuiva. Totul trebuie castigat prin lupta dreapta si obtinut prin merit. Mai degraba gresesc fiind sincera decat sa iau nota zece mintind. Mereu e ceva nou de invatat. Orice fiinta are o poveste si mereu e ceva interesant in orice context, depinde cum acordezi privirea. Mai merita inca sa iubesc.

Ce ai invatat despre iubire pana acum? Care e secretul unei relatii durabile si care crezi ca e greseala pe care o fac oamenii cel mai des cand vine vorba de iubire?

Ca iubirea e fluida si lipsita de reguli. Durata e dictata direct de coeficientul de prietenie si camaraderie intre doi oameni. Cred ca gresim nevazand dreptul altei fiinte de a alege pentru sine, gresim nevazand ca dreptatea e subiectiva, gresim aparandu-ne excesiv de rani, de parca am vrea sa murim fara lovituri in armura.

Foto: Saban Films

Care e lucrul pe care-l regreti cel mai mult in viata? Dar lucrul de care esti cel mai mandra?

Nu regret (inca) nimic major.

Sunt foarte mandra de cum imi inca sufletul.

Fa-ne radiografia unei zile din viata ta. Cum se deruleaza ea? Ce ai vrea sa faci mai mult, la ce ai vrea sa renunti?

Nu imi sunt niciodata zilele la fel. Intr-unele din ele pregatesc spectacolul zilei respective si aici fiecare din cele 8 pe care le joc isi are propriul ritual. Alteori filmez si aici vine natura fiecarei bestii din cinematografie, ritualul fiecarui proiect . In alte zile umblu kilometri in alte tari pe alte continente. In altele imi declar casa sau lacasul acelui moment regiune autonoma.

Ce lectie de viata a trebuit sa inveti intr-un mod deloc usor, ba chiar dificil?

Nu oricine iti pare prieten sau aliat isi pastreaza pumnalul in teaca.

Care-s piesele pe care le ai pe repeat, cartile de pe noptiera si filmele care te-au impresionat recent?

“Constelatii” a lui Nick Payne imi bucura si rupe sufletul la fiecare spectacol.

“A Little Life” a lui Hanya Yanagihara m-a topit total, mi-a intors mintea pe dos desi punkerul din mine se enerva ca aceeasi carte a impresionat pana la best-sellerism. Nu regret nimic. E o carte emotionanta.

Mi-a placut la nebunie “BlackKklansman” – Spike Lee stie cum sa juxtapuna elemente care cumva sa se transforme intr-un pumn primit direct in fata. 🙂

Care e cel mai bun sfat de stil pe care l-ai primit? Cum ti-ai creat stilul personal?

“Ce conteaza ce se poarta? Se duce oricum”. Si de aici imi place mie doar ce imi place mie. Uneori se sincronizeaza cu timpurile, alteori nu. Dar tare ma simt bine in conceptul de mine, in ceea ce priveste stilul.

Foto: Alex Galmeanu