5 elemente importante care ajuta un mariaj sa reziste dupa infidelitate

1
De Maria Constantin
12 iun. 2020

Infidelitatea poate zdruncina chiar si cea mai solida casnicie. Din fericire, exista cinci elemente fundamentale care pot ajuta un mariaj sa reziste dupa un episod de infidelitate.

Pentru a intelege elementele de baza ale unei casnicii, e suficient sa privesti cei patru pereti ai casei tale. Acestia formeaza structura care tine laolalta toate bucatile vietii tale. Ei adapostesc mancarea, patul si celelalte lucruri care iti apartin si formeaza locul in care traiesti.

Bazele unui mariaj sanatos sunt asemenea celor patru pereti ai casei tale. Exista lucruri care sustin mariajul pe masura ce acesta se maturizeaza. Ca sa te bucuri de o casnicie fericita, care se poate dezvolta si poate fi roditoare, este important ca structura sa o sustina.

Stabilirea unor limite in casnicie atunci cand te confrunti cu infidelitatea este un mod excelent de a te vindeca si de a crea un mariaj sanatos, scrie The Minds Journal.

Asadar, care sunt cele 5 elemente esentiale care pot ajuta o casnicie sa reziste infidelitatii?

1. Legatura infidela nu trebuie sa mai existe

Limita numarul unu, cea fara de care toate eforturile de a salva o casnicie sunt zadarnice, este ca partenerul infidel sa nu mai aiba niciun contact cu persoana cu care a avut aventura. Asta inseamna fara telefoane, mesaje, intalniri si urmarirea pe retelele de socializare. Zero.

Daca cel care a calcat gresit nu este in stare sa taie legatura aventuroasa, atunci nu exista nicio sansa ca mariajul sa supravietuiasca. Lucrurile care i-au adus candva impreuna inca exista, sunt puternice si convingatoare. Daca celui care a comis adulterul i se permite sa continue aventura, cuplul casatorit nu se mai poate „suda” din nou.

Asadar, stabileste o limita pe care partenerul sa nu o incalce, si anume sa nu mai tina legatura cu ispita din exterior. Si ia-ti masuri pentru ca partenerul sa nu mai aiba contact cu intrusul din relatia voastra.

Daca partenerul nu este de acord cu ruperea legaturii, e mai bine sa mergi inainte si sa-ti refaci viata, recomanda publicatia citata.

2. Promisiunea sinceritatii

Unul dintre cele mai interesante lucruri intalnite de psihologi la partenerii care au aflat ca au fost inselati este ca erau avizi sa afle toate detaliile aventurii – cum a inceput, cand a inceput, unde se intalneau, cum faceau dragoste, de ce nu s-a terminat. Cei inselati vor sa stie tot.

In opinia psihologului, aceste detalii nu ajuta un cuplu in procesul de vindecare. Insa multi oameni nu pot trece mai departe daca nu afla toate detaliile.

Pe de alta parte, multi dintre cei care insala nu vor sa impartaseasca amanuntele cu sotii lor. Unii sunt cuprinsi de remuscari sau de jena, iar perspectiva de a marturisi ceea ce au facut le sporeste rusinea. Din aceasta cauza, se inchid in sine sau devin furiosi cand sunt luati la intrebari de partener. Si, evident, aceasta reactie nu ajuta procesul de vindecare.

Este important ca atunci cand sotul sau sotia cere detalii, sa incerci sa i le oferi. Asta ii va permite sa inceteze sa mai proiecteze tot felul de scenarii negative in minte, multe dintre acestea false, si il va ajuta sa se linisteasa, sa accepte situatia si sa mearga mai departe. Va fi un drum lung pana la refacerea increderii, pentru ca partenerul stie ca i se ofera doar informatiile de care are nevoie.

3. Fara agresiune pasiva!

Multi dintre cei inselati sunt foarte suparati. Furiosi, tradati si raniti. Si, asemenea multor altora, le este imposibil sa transforme aceasta suferinta si furie in ceva productiv. In schimb, furia lor devine o forma de agresiune pasiva si nu ajuta pe nimeni.

Definitia comportamentului pasiv-agresiv este „un mod de a exprima sentimente de furie sau suparare, dar nu intr-o forma vizibila. In loc sa comunice deschis, cei care se angajeaza in aces tip de comportament isi exprima sentimentele negative prin fapte”.

Cum se manifesta agresiunea pasiva? Prin bombaneli si aluzii despre aventura, trantirea usilor si a obiectelor, distrugerea proprietatii, prin lipsa de intelegere.

Comportamentul pasiv-agresiv ajuta doar la prelungirea furiei si la franarea vindecarii. Cea mai buna cale de rezolvare este exprimarea furiei intr-un mod temperat, astfel incat partenerul sa inteleaga cum te simti.

4. Pastrati intre voi ceea ce s-a intamplat

O femeie care tocmai discutase cu sotul dupa ce a aflat ca acesta o insela i-a povestit psihologului ca acesta a sters repede e-mailurile pe care ea le descoperise. De ce a facut asta? Pentru ca acesta se temea ca sotia le va arata prietenelor sale si le vor studia impreuna. Nu dorea ca problema lui sa fie cunoscuta si de alte persoane, asa ca a sters mailurile.

Avea dreptate, scrie publicatia citata – sotia ar fi aratat mailurile prietenelor ei. Si asta n-ar fi ajutat cu nimic.

Pentru multe femei, nevoia de a discuta ce li se intampla cu o prietena apropiata este inevitabila. Nimeni nu spune ca nu ar trebui sa se sfatuiasca cu cineva, dar este important ca ele sa vorbeasca despre asa ceva cu o singura persoana foarte apropiata si sa nu duca vorba mai departe in cercul de prietene. Amestecarea altor oameni in problemele de cuplu nu doar ca nu ajuta la rezolvarea situatiei, dar va accentua ceea ce s-a intamplat si va bloca procesul de vindecare.

In loc sa le povesteasca altora despre problemele din casnicie, oamenii ar trebui sa consulte profesionisti care sa-i lamureasca si sa-i indrepte spre o rezolvare a problemei, atat individual, cat si ca un cuplu. Un profesionist poate ajuta un cuplu sa depaseasca infidelitatea fara sa aiba vreun interes, folosindu-si cunostintele si experienta, subliniaza The Minds Journal.

5. Cere ajutor

Ultima dintre cele cinci limite esentiale care pot ajuta un mariaj sa supravietuiasca infidelitatii este sa accepti sa ceri ajutor. Cand se confrunta cu adulterul, un cuplu care incearca sa-si salveze mariajul navigheaza in ape tulburi. Pentru ca n-au mai trecut prin asta niciodata, n-au nicio idee despre ce trebuie sa faca si nu au abilitatile necesare. Este important ca ambii parteneri sa fie de acord sa ceara ajutorul unui specialist.

De multe ori, dupa episodul de infidelitate, unul dintre parteneri vrea sa urmeze terapie, dar celalalt vrea sa actioneze pe cont propriu, sau ambii parteneri ignora acest aspect. „De ce nu putem sa trecem mai departe?”, se intreaba apoi mirati. Daca unul dintre parteneri nu vrea sa apeleze la un terapeut, sansele ca mariajul sa reziste scad simtitor.

Cea mai raspandita forma de infidelitate pe care nici nu-ti dai seama ca o comiti

Cuplurile afectate de infidelitate ar trebui sa apeleze cat de repede pot la serviciile unui terapeut. Terapia de cuplu este esentiala, dar si cea individuala este o idee excelenta, scrie site-ul citat – cel care a inselat va trebui sa inteleaga ce s-a intamplat si ce vina poarta. Partenerul inselat trebuie sa-si analizeze sentimentele care il incearca, in special tradarea si inutilitatea. Daca ei urmeaza terapia individuala, sansele de a ramane impreuna cresc.

Termenii unui armistitiu

Cunoscand cele cinci elemente esentiale care pot ajuta o casnicie sa supravietuiasca dupa infidelitate, sotii pot lucra impreuna la salvarea mariajului.

Cunoasterea si acceptarea unor aptitudini si comportamente reprezinta cheia rezolvarii problemei. Este un fel de armistitiu pe care partile beligerante convin sa-l adopte pentru a reduce pierderile si a iesi din conflict.

Stabiliti ca nu va mai exista nicio legatura cu persoana cu care s-a produs aventura, ca partenerul inselat poate pune intrebari fara sa reactionati cu furie sau tacere, ca nu va exista agresiune pasiva, ci doar exprimarea utila a unor emotii, ca orice a fost va ramane doar intre voi si ca veti apela la ajutor profesionist si atunci casnicia are sanse sa reziste acestui test foarte dur.

Foto: Shutterstock.com