Tarta cu ciocolata, caramel si alune a lui Jamie Oliver

tarta cu caramel
Ioana Marosan1
De Ioana Marosan
31 dec. 2018

Celebrul bucatar britanic a cucerit intreaga lume cu retetele sale, iar tarta cu ciocolata, caramel si alune a lui Jamie Oliver dovedeste inca o data de ce acesta este unul dintre cei mai buni chefi din lume.

Este un desert spectaculos care va incununa o masa reusita de Sarbatori alaturi de familie si prieteni. Iar combinatia de ciocolata, caramel si alune garanteaza succesul chiar si in fata celui mai exigent juriu culinar din lume.

Tarta cu ceapa caramelizata si branza cu mucegai albastru

Ingrediente pentru tarta cu ciocolata, caramel si alune a lui Jamie Oliver:

Pentru aluat:

-150 gr faina alba;

-40 gr cacao;

-25 gr zahar pudra;

-120 gr unt nesarat;

-galbenusul de la 1 ou mare.

Pentru crema:

-300 gr zahar;

-60 ml miere;

-300 ml smantana;

-45 gr unt nesarat.

Pentru toppingul crocant:

-50 gr alune;

-100 gr zahar.

Pentru zaharul caramelizat:

-100 gr zahar pudra

-1 1/2 lingura de sirop de glucoza.

Tarta de dovleac cu nuci pecan, fara blat

Mod de preparare:

Pentru a face aluatul, se amesteca intr-un castron faina, cacaoa si zaharul. Se adauga untul si se framanta pana cand se obtine un aluat sfaramicios, cu aspect de pesmet. Se adauga galbenusul de ou si 45 de ml de apa si se amesteca pana se obtine un aluat, adaugand mai multa faina daca este necesar. Se acopera cu folie alimentara si se da la frigider timp de 30 de minute.

Se preincalzeste cuptorul la 190 de grade Celsius. Se ia o forma de tarte cu diametrul de 25 de cm, se pune aluatul in ea, apasand bine pe margini, apoi se umple cu boabe de orez sau bile ceramice pentru copt si se pune din nou la frigider pentru 30 de minute. Dupa aceea, tava se introduce la cuptor pentru 15 minute.

In acelasi timp se pot coace si alunele pentru toppingul crocant, pana cand devin maronii. Se scoate aluatul, se indeparteaza bilele ceramice sau boabele de orez si se introduce din nou la cuptor pentru 5 minute sau pana cand aluatul este facut.

Pentru umplutura, se pun zaharul si mierea intr-o oala, la foc mediu. Cand zaharul incepe sa se topeasca, se amesteca cu miscari circulare pana cand se obtine un caramel auriu. Se ia de pe foc si se adauga smantana si untul. Se pune din nou pe foc si se gateste pana cand caramelul devine maroniu. Se ia de pe foc si se toarna peste blatul tartei, apoi se lasa la racit.

Pentru toppingul crocant se ia o tava de copt si se tapeteaza cu hartie de copt. Zaharul se pune intr-o oala la foc mediu, cu un termometru pentru gatit. Cand incepe sa faca bule pe margini, se inclina oala ca sa te asiguri ca zaharul se topeste integral.

Atunci cand ajunge la 150 de grade Celsius, se ia de pe foc si se adauga alune si se amesteca (sa nu amesteci cu o lingura), apoi se toarna in tava tapetata cu hartie de copt si se lasa la racit. Dupa ce s-a racit, se taie cu un cutit sau se foloseste robotul de bucatarie pentru a-l marunti si apoi se imprastie uniform pe suprafata tartei.

Pentru a decora cu zahar caramelizat, se incalzesc zaharul si siropul de glucoza, impreuna cu 50 ml de apa, timp de 8-10 minute, pana cand amestecul ajunge la 150 grade Celsius, apoi se ia repede de pe foc si se pune intr-un recipient cu apa cu gheata pentru a opri procesul de gatire.

Se iau 2 furculite si se trage zaharul afara din oala, onduland mainile in fata si in spate, pentru a obtine fasii lungi si subtiri de zahar. Dupa ce se intaresc, se pun deasupra tartei pentru decor.

Cheesecake cu ciocolata si espresso fara coacere

Foto: Shutterstock.com