Ai ghinion in dragoste? Iata cum sa devii mai norocoasa in amor si sa cunosti partenerul ideal pentru tine

1
De Cristiana Astefanoaiei
19 nov. 2022

In iubire, ca si in multe alte domenii ale vietii tale, norocul ti-l poti face singura! Uite cum poti sa scapi de ghinionul in dragoste si sa cunosti barbatul potrivit!

Ghinion in dragoste si relatii sortite esecului… multe cunoastem povestea. Pur si simplu nu intelegi cu ce ai gresit? Ai vrea sa fie lucrurile mult mai simple? Se poate sa faci cateva schimbari simple, care sa-ti asigure norocul pe planul emotional al vietii tale!

Este nevoie doar de cativa pasi, pentru a constientiza problema care atrage doar nefericire in inima ta si pentru a lua masuri!

Cum poti sa devii norocoasa daca ai ghinion in dragoste

Pentru a-ti schimba destinul, e important sa incepi prin a schimba modul in care gandesti! Urmeaza aceste recomandari ca sa scapi de ghinionul in amor!

Cele patru cuvinte care fac un barbat sa se indragosteasca instant. Ce sa ii spui ca sa-l faci al tau pe vecie

Ai grija la ce-ti doresti

Aceasta vorba este cum nu se poate mai adevarata, mai ales atunci cand vine vorba despre iubire. Gandeste-te bine, stii exact ce vrei de la partenerul tau? Cum vrei sa se comporte, cum vrei sa arate, ce disponibilitate vrei sa aiba? Imagineaza-ti in detaliu cum ar fi barbatul pe care il vrei alaturi. Nu te multumi cu putin!

De multe ori, nici macar nu stim ce ne dorim. Universul nu ne poate da ceva ce noi nu cerem. Acorda-ti timp ca sa iti doresti!

Nu iti dori prea mult

Suna ciudat, nu? Primul sfat e sa ti-l doresti, dar al doilea spune sa nu o faci, de fapt. Ei bine, vizualizeaza ce fel de partener ai vrea in viata ta, dar nu face din asta un scop. Nu iti dori cu disperare sa il ai alaturi. Pentru ca, uneori, cu cat iti doresti mai mult ceva, cu atat il indepartezi mai tare.

Nu te complica in asteptari si nu te da peste cap ca sa-l intalnesti. Pur si simplu, vezi-ti de viata ta si cand va veni, vei sti ca e alesul.

11 lucruri care il fac pe partener sa te vada ca pe o femeie valoroasa

Nu spune cu voce tare

Daca doar te plangi ca ai ghinion si ca esti singura, iar toti barbatii te dezamagesc, din nou, vei atrage acelasi cerc vicios. O persoana care vorbeste doar in termeni negativi nu va fi norocoasa, din simplul motiv ca nu e pregatita sa primeasca norocul.

Bucura-te de lucrurile frumoase din viata ta si exprima-te in legatura cu ele. Ignora ghinionul si el… va disparea!

Renunta la persoanele toxice din viata ta

Nu te apropia de nimeni care te deprima si taie contactul cu oricine te secatuieste de energie. Este o energie care ar putea fi folosita pentru persoana potrivita. Este posibil ca o mare parte din timpul tau sa fie alocat unui prieten care iti face mai mult rau decat bine? Ai tendinta sa pierzi vremea cu barbati indisponibili emotional?

De indata ce iti vei pastra energia doar pentru lucruri care iti aduc bucurie, acestea vor veni in viata ta!

Care este piatra ta norocoasa si ce puteri miraculoase are, in functie de zodia ta

Nu esti la o auditie

Atunci cand iesi la o intalnire, nu te comporta de parca trebuie sa fii aleasa. Nu este cazul sa ai o atitudine nenaturala, sa pari altcineva decat esti de fapt, pentru a impresiona. Nu uita ca dragostea este o cale cu doua sensuri, iar amandoi trebuie sa va potriviti la mijloc pentru a ramane impreuna.

Fii naturala, tine-te de scopurile si obiectivele tale, iar ghinionul in dragoste dispare, facand loc norocului!

Norocul ni-l facem singure, asa ca incepe sa gandesti chiar de acum in termeni mai optimisti! Esti unica si speciala, iar ghinionul nu are ce cauta in viata ta amoroasa!

Foto: depositphotos.com