Ce este dieta ketogenica si care sunt avantajele si dezavantajele ei?

1
De Maria-Anca Zarnescu
29 iun. 2018

Dieta ketogenica sau dieta keto este preferata in randul vedetelor si a devenit din ce in ce mai populara si la noi in tara. Va invit sa aflati ce implica mai exact si care sunt avantajele si dezavantajele ei.

Anul trecut imi povestea cineva ca tinea dieta ketogenica si ca a renuntat la zahar, iar astfel reuseste sa se mentina in forma si sa se simta mult mai bine. Ulterior, am vazut numeroase vedete care tin aceasta dieta si sunt foarte incantate de rezultate. Astfel, dieta ketogenica mi-a starnit curiozitatea si am inceput sa ma documentez, sa aflu ce este bine sa mancati si ce nu si mai ales care sunt avantajele si dezavantajele acestei diete controversate.

Ce este dieta ketogenica?

Asa cum va spuneam, am vrut sa aflu ce este dieta ketogenica si cum actioneaza ea, dar mai ales cum ajuta organismul. Am aflat cateva lucruri de pe Dietdoctor.com, si am sa va spun cat mai simplu ce presupune dieta keto:

Este o dieta saraca in carbohidrati, insa bogata in grasimi sanatoase pentru organism, care va ajuta sa aveti arderi mai mari si mai rapide si sa va mentineti silueta.

Prin dieta ketogenica, practic va ajutati corpul sa produca cetone. Acestea sunt produse de organism atunci cand mancati cat mai putini carbohidrati. Ficatul este cel care realizeaza cetonele, si provin din grasimi. Ele ajuta organismul sa inceapa sa arda grasimi atunci cand ramane fara carbohidrati.

Atunci cand tineti o dieta ketogenica, functionarea organismului se bazeaza doar pe grasimi. Practic, mancand grasimi sanatoase va ajutati organismul sa arda mai usor grasimile, in lipsa carbohidratilor, si slabiti mai repede.

Ce mancati in timpul unei diete keto?

Cand va spuneam ce este dieta ketogenica, va explicam ca se bazeaza pe arderea grasimilor in lipsa carbohidratilor. Ei bine, alimentele pe care le puteti manca intr-o dieta keto sunt foarte sarace in carbohidrati. Ele insa sunt bogate in grasimi, fie vegetale, fie animale, asigurand astfel necesarul de energie pentru functionarea optima a organismului.

In timpul unei diete keto, potrivit DietDoctor.com, puteti consuma: carne neprocesata (nu este indicat sa mancati carnati, mezeluri, etc.), peste si fructe de mare, oua, grasimi naturale si vegetale, legumele care cresc la suprafata pamantului (varza, broccoli, vinete, sparanghel), lactatele cu un continut mare de grasime, nuci, fructe de padure (afine, capsune, zmeura). Puteti bea apa, cafea fara zahar si ceai.

Ce nu puteti manca in timpul unei diete keto?

Cat timp tineti o dieta keto, este indicat, conform DietDoctor.com, sa nu mancati: legume ce cresc sub pamant (cartofi, cartofi dulci, morcovi, pastarnac), cereale, orez, produse semipreparate si fructe cu un continut bogat de zahar.

Mai multe despre cereale, zahar si alti carbohidrati puteti afla si din cartea „Alimente care ucid creierul” scrisa de David Perlmutter!

Avantajele si dezavantajele diete keto

V-am spus ce este dieta ketogenica, ce puteti si ce nu puteti manca in timpul unei astfel de regim, iar acum sa trecem la avantaje si dezavantaje.

Cei de la Mindbodygreen.com au intocmit o lista cu avantaje si dezavantaje, iar eu am sa va spun cateva dintre ele:

Avantaje:

Dieta keto va ajuta sa scadeti nivelul de insulina din corp si sa reduceti inflamatiile.
Dieta ketogenica va ajuta sa pierdeti in greutate.
Putei manca mai mult, insa grasimi sanatoase pentru organism.
Este o modalitate eficienta prin care sa renuntati la zahar – veti manca doar 25 – 35 de grame de carbohidrati, iar astfel veti fi nevoite sa renuntati sau sa diminuati consumul de zahar.

Dezavantaje:

Poate fi greu de tinut, avand in vedere ca trebuie sa urmati un plan de 70-80% grasimi, 10% carbohidrati si 15% proteine.

Puteti ajunge sa mancati mai multe grasimi nesanatoase decat ar fi indicat. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu este recomandata carnea procesata. Mai mult decat atat, produsele organice si bio, care sunt mai potrivite, pot fi greu de gasit.

Exista riscul sa nu slabiti atat cat v-ati dori.

Fiind o dieta saraca in cereale, organismul nu se va mai bucura de o doza sanatoasa de fibre si posibil nici de nutrientii buni din anumite legume, pe care nu le veti mai putea manca din cauza continutul mai mare de carbohidrati.

Inainte sa alegeti orice tip de dieta, cel mai bine ar fi sa discutati cu un specialist care sa va recomande cea mai potrivita varianta pentru voi, astfel incat sa slabiti si sa va mentine organismul sanatos!

Foto: Shutterstock.com