Prepara-ti singura un mix de condimente sanatos care se potriveste la retetele cu legume, carne, cartofi sau orez

1
De Cristiana Astefanoaiei
14 iun. 2024

Daca vrei sa eviti amestecurile din comert, care pot sa aiba diversi aditivi sau coloranti, opteaza pentru aceasta reteta.

Este foarte simplu sa faci un mix de condimente exact pe gustul tau. Daca nu esti singura ce arome se potrivesc intre ele, inspira-te din varianta noastra, care este extrem de versatila si poate fi adaugata in orice reteta pentru un plus de savoare.

Tine minte ca ai libertate deplina in bucataria ta sa adaugi sau sa scoti anumite ingrediente, pentru a obtine un mix exact pe gustul tau.

De asemenea, de indata ce stapanesti aceasta combinatie, te poti juca si descoperi noi arome care sa-ti eleveze preparatele culinare.

Mix de condimente homemade – ingrediente

Piper negru – stimuleaza digestia si are proprietati antioxidante

Boia de ardei dulce – adauga un gust dulce si usor afumat si este bogata in vitamina A

Cimbru – proprietati antibacteriene si antioxidante, un gust intens aromat

Oregano – bogat in antioxidanti, ajuta la intarirea sistemului imunitar si are un gust intens

Chimion – ajuta la digestie si are un gust usor pamantiu, frecvent folosit in bucataria orientala

Turmeric – proprietati antiinflamatorii si antioxidante

Sare celtica – aceasta este o sare de mare, bogata in minerale si sodiu, care te va ajuta sa retii electrolitii in corp pentru o mai buna hidratare. Se foloseste cu moderatie

Usturoi si ceapa deshidratate – proprietati antibacteriene si antivirale, arome intense

Daca vrei sa te asiguri ca obtii un amestec sanatos, cumpara ingredientele verificand etichetele si asigurandu-te ca originile lor sunt sigure. Unde este posibil, opteaza pentru variantele eco sau bio.

Cel mai puternic antibiotic natural pe care ar fi bine sa-l ai mereu in casa ta

Reteta pentru mix de condimente pentru carne, peste, orez sau cartofi

2 linguri de piper negru macinat
2 linguri de boia de ardei dulce
2 linguri de cimbru uscat
2 linguri de oregano uscat
1 lingura de chimion macinat
1 lingura de curcuma
1 lingura (sau chiar mai putin) de sare celtica fina
1 lingura de usturoi pudra
1 lingura de ceapa deshidratata pudra

Intr-un bol mare, adauga toate ingredientele. Amesteca bine pana cand toate condimentele sunt uniform distribuite. Transfera mixul intr-un borcan de sticla cu capac etans si pastreaza-l intr-un loc uscat si racoros.

5 retete de supe reci, perfecte pentru vara. Sunt delicioase, racoritoare si pline de vitamine!

Acest mix de condimente este delicios in toate retetele tale. Adauga-l in supe, salate sau preparate la cuptor. Se combina excelent cu peste (mai ales daca adaugi si zeama de lamaie cand il prepari) sau cu vita, daca presari la final, cand e deja gatita.

Daca iti plac verdeturile, poti sa completezi acest amestec cu o lingura de patrunjel sau marar uscat.

Daca apreciezi aromele asiatice, adauga lemongras (o lingurita) si ghimbir pudra (o lingura).

Poti sa mai pui in acest amestec cate o lingurita de scortisoara si nucsoara pentru o tenta orientala, mai ales daca adori preparate precum curry sau garam masala.

Foto: Freepik.com