5 condimente pe care neurologii recomanda sa le adaugi in cafeaua ta pentru sanatatea creierului, concentrare si memorie

1
De Cristiana Astefanoaiei
20 mart. 2024

Acest obicei matinal poate sa aiba extrem de multe beneficii pentru mintea ta.

Sanatatea creierului, precum cea a intregului organism, este influentata de alimentatia pentru care optezi. De exemplu, anumite condimente pot fi benefice pentru concentrare si memorie.

Este simplu sa te asiguri ca le consumi zilnic! Doar aromatizeaza-ti cafeaua de dimineata cu ajutorul lor.

Dr. Brandon Crawford, neurolog specializat in sanatatea creierului, considera ca scortisoara, turmericul, ghimbirul, nucsoara si piperul negru sunt optiuni excelente.

Scortisoara

Este o sursa puternica de antioxidanti cruciali pentru protejarea structurilor neuronale de stresul oxidativ.

„Scortisoara poate, de asemenea, sa regleze nivelul de zahar din sange, ceea ce este crucial pentru mentinerea functiei cognitive si prevenirea bolilor neurodegenerative”, spune Dr. Crawford.

Mai mult, adaugarea de scortisoara in cafea poate fi o modalitate eficienta de a stimula pierderea in greutate.

5 nutritionisti dezvaluie ce alimente consuma in fiecare zi pentru sanatatea creierului, longevitate si o stare de spirit mai buna

Turmericul

Renumita pentru proprietatile sale antiinflamatorii si antioxidante, curcumina din turmeric poate ajuta la reducerea inflamatiei si a daunelor oxidative la nivelul creierului – factori adesea legati de afectiuni precum boala Alzheimer.

„Curcumina stimuleaza, de asemenea, nivelurile hormonului cerebral BDNF, care duce la dezvoltarea de noi neuroni si lupta impotriva diferitelor procese degenerative din creier”, explica medicul.

Ghimbirul este un aliat pentru sanatatea creierului

Combinatia dintre ghimbir si turmeric este delicioasa in cafea.

„Cunoscut pentru proprietatile sale antiinflamatorii puternice, ghimbirul poate ajuta la imbunatatirea functiei cognitive prin reducerea inflamatiei si a stresului oxidativ. De asemenea, ajuta la echilibrul neurotransmitatorilor, care este esential pentru concentrare si agilitate cognitiva”, ne spune Dr. Crawford.

Trei combinatii in care poti folosi turmericul si ghimbirul pentru a beneficia de efectele lor antiinflamatoare

Nucsoara

Are o aroma placuta care transforma cafeaua banala intr-o bautura savuroasa. Se completeaza foarte bine cu scortisoara.

„Nucsoara are efecte de stimulare a starii de spirit, ceea ce poate contribui la o stare mentala mai pozitiva”, noteaza specialistul.

Piperul

Nu te speria pana nu-l incerci! Piperul negru nu numai ca ar putea adauga o aroma unica la ceasca ta de cafea de dimineata, dar vine si cu beneficii substantiale in domeniul sanatatii creierului, mai ales atunci cand este asociat cu turmericul.

„Piperina, compusul activ din piperul negru, poate spori absorbtia curcuminei (din turmeric) cu pana la 2.000%. Aceasta sinergie nu numai ca amplifica beneficiile curcuminei pentru creier, dar ajuta si la imbunatatirea digestiei si a absorbtiei nutrientilor, sprijinind indirect sanatatea cognitiva”, potrivit neurologului Dr. Crawford.

Alege condimentul preferat sau fa o combinatie intre doua, trei sau chiar toate cele cinci arome pentru a obtine o bautura functionala, ce iti ofera energie si iti creste puterea de concentrare la primele ore ale zilei.

Foto: freepik.com