3 trucuri ca sa nu fii balonata dupa mesele de sarbatori, oferite de nutritionistul Kimberly Snyder

Denisa Toma1
De Denisa Toma
25 nov. 2018

Balonarea este o problema cu care ne confruntam cu totii, mai ales in perioada sarbatorilor, care este presarata cu numeroase mese festive.

Nici macar puloverele supradimensionate care sunt in trend sezonul acesta nu reusesc sa ascunda abdomenul umflat precum un balon… Dar ca sa nu te confrunti cu aceasta problema care iti poate strica tot cheful de petrecere, exista trucuri usor de pus in practica.

Kimberly Snyder, un nutritionist celebru care are printre clientii sai vedete de la Hollywood, are cateva astfel de remedii simple si eficiente impotriva balonarii. „Sarbatorile sunt o perioada a anului in care cu totii avem tendinta de a devia de la alimentatia noastra obisnuita. Intervine si stresul cumparaturilor, traficul, intalnirea cu rudele pe care nu le vedem prea des, tot felul de situatii tensionate in familie si multe altele de acest tip”, spune nutritionistul.

Cu alte cuvinte, ai multe de digerat, la propriu si la figurat. Din fericire, exista si solutii.

Iata ce sa faci ca sa nu te confrunti cu balonarea dupa mesele de sarbatori, potrivit nutritionistului:

Include in mod strategic ingrediente benefice pentru sistemul digestiv

Te poti bucura de toate preparatele traditionale pe care le iubesti si care iti dau un sentiment de nostalgie, dar secretul este sa strecori printre ele cateva ingrediente sanatoase precum ghimbirul.

„Ghimbirul stimuleaza metabolismul si digestia, ajutand alimentele sa treaca mai repede prin tractul digestiv. Incearca sa adaugi cate o bucatica de aproximativ 2,5 cm de ghimbir feliat in apa cu lamaie pe care o bei dimineata sau in preparate precum supe sau tocanite”, recomanda nutritionista celebritatilor, Kimberly Snyder.

Ghimbirul nu este singurul ingredient minune care te poate scapa de abdomenul balonat. Kimberly recomanda sa incluzi alimente bogate in potasiu si fibre in alimentatia ta de sarbatori, iar cateva dintre acestea sunt bananele, cerealele integrale sau anghinarea.

„Potasiul reduce balonarea ajutand la o mai buna circulatie a fluidelor in organism”, mai spune specialistul. Iar efectele fibrelor sunt destul de bine cunoscute: „Fibrele ajuta alimentele sa treaca mai repede prin tractul gastrointestinal si asigura o digestie mai buna”, adauga Kimberly Snyder.

Mananca incet

Uneori putem sa devoram in zece minute bunatati preparate timp de ore in sir in bucatarie. Dar nutritionistul sugereaza sa nu ne grabim. Atunci cand iti faci timp sa savurezi cu adevarat mancarea te vei satura mai repede si nici nu te vei confrunta cu senzatia neplacuta de balonare.

Nu doar ca te vei hrani intr-un ritm pe care organismul il recunoaste ca fiind benefic, dar vei face si procesul de digestie mult mai simplu. „Mancarea mestecata bine este mult mai usor de digerat decat bucatile mari de mancare”, spune specialistul.

Si, pana la urma, scopul intalnirilor si petrecerilor de sarbatori este acela de a interactiona cu persoane pe care nu le vezi prea des in restul anului. Profita de aceasta ocazie pentru a socializa si a te bucura de compania persoanelor dragi, in loc sa transformi totul intr-o proba de mancat-viteza.

Alege cu grija bauturile

Poate ca ai la dispozitie o multime de bauturi carbogazoase sau alcoolice din care poti alege, dar, ca regula generala, apa este cel mai bun prieten al digestiei tale. „Apa ajuta la eliminarea alimentelor digerate si a impuritatilor din sistemul tau digestiv”, explica Kimberly Snyder.

Daca simti nevoia sa bei o bautura usor acidulata, atunci kombucha este alegerea perfecta. Aceasta bautura este obtinuta pe baza ceaiului fermentat si contine probiotice. „Kombucha ofera unele bacterii benefice care imbunatatesc sanatatea intestinelor”, spune nutritionistul. „Este un inlocuitor excelent al sucurilor, in special in cazul persoanelor care iubesc bauturile carbogazoase sau usor acidulate”, declara Snyder.