7 legume de primavara care te ajuta sa arzi grasimea acumulata in sezonul rece

1
De Irina Constantin
15 mart. 2020

Ai pus cateva kilograme in plus pe timp de iarna, iar acum iti doresti sa revii la silueta initiala?

Primavara este prilejul perfect pentru a slabi si pentru a te simti mai energica, mai supla si mai sanatoasa. Pare ca unele legume de primavara pentru slabit au fost special create pentru o dieta fresh, potrivita cu vremea de afara.

Cum topesti kilogramele in plus fara sa tii o dieta anume

Nu numai ca alimentele proaspete si naturale sunt eficiente pentru eliminarea grasimii, dar sunt si pline de nutrienti esentiali in aceasta perioada. Consuma legumele si fructele de sezon proaspete sau integrate in preparate mai complexe.

1. Sparanghelul

Sparanghelul este alimentul perfect in aceasta primavara. Cu un continut scazut de sodiu si o cantitate mare de potasiu, el ajuta la echilibrarea electrolitilor si reduce senzatia de balonare.

De asemenea, sparanghelul contine si fitonutrienti, avand proprietati antiinflamatoare puternice. Desi este consistent, el contine un numar scazut de calorii. Asadar, consuma-l cu incredere alaturi de peste slab sau pe cont propriu, blansat sau tras in ulei de masline si usturoi.

2. Mazarea

Mazarea este plina de fibre si proteine, dar saraca in grasimi, ceea ce o face alimentul perfect pentru o dieta sanatoasa si echilibrata. Chiar daca in copilarie nu era chiar alimentul tau preferat, este timpul sa ii oferi o sansa.

Poti consuma mazarea sub forma de piure sau de supa crema. O poti integra si in preparate precum tocanite si paste, sau o poti trage la tigaie cu mirodenii pentru a obtine o garnitura delicioasa.

3. Ridichiile

Micile pete de culoare din farfurie sunt excelente pentru sanatate, aducand si beneficiul scaderii in greutate. Ridichiile reduc colesterolul, scad inflamatia din corp si reduc riscul de diabet.

Cum iti intaresti sistemul imunitar pentru a te proteja de gripa si coronavirus

4. Spanacul

Proteine, fier, vitaminele A, C si K. Spanacul este elementul perfect pentru dieta unei femei, mai ales pe timp de primavara, cand frunzele sunt proaspete si crocante.

In plus, spanacul contine tilacoide, componente dovedite sa scada apetitul si sa promoveze o slabire sanatoasa si eficienta. Consuma-l sub forma de mancare preparata la aburi sau presara cateva frunze crude in salata de la cina.

5. Macrisul

Poate ca nu este foarte celebru, dar macrisul este o adevarata comoara pentru silueta si sanatate. El contine de 4 ori mai mult betacaroten decat un mar si o cantitate impresionanta de vitamina K.

5 motive pentru care ar trebui sa consumi „busuioc sfant”

6. Urzicile

Pe langa frumosii ghiocei, urzicile prezic si ele venirea primaverii. Pietele sunt pline cu frunze de un verde intens, care ascund nutrienti si vitamine esentiale pentru reimprospatarea organismului dupa sezonul rece.

Consuma-le fierte, insa inlocuieste faimosul ou prajit cu unul posat, pentru a reduce numarul de calorii. Vei obtine un pranz sau o cina plina de nutrienti, hranitoare si sanatoasa, prietenoasa cu silueta.

7. Broccoli

Orice dieta include, la un moment dat, o portie zdravana de broccoli. Motivul e simplu: el face parte dintre acele legume de primavara pentru slabit pe care nu trebuie sa le ratezi. Broccoli este plin de nutrienti si vitamina C, este foarte consistent si sarac in calorii.

Il poti consuma drept garnitura pentru peste sau il poti consuma intr-un mix de legume preparate la cuptor sau in tigaie.

Foto: Getty Images.