Alimente care iti curata dintii

1
De Monica Radulescu
16 aug. 2018

Stim deja cat de important este sa avem un zambet frumos si sanatos. Pe langa spalatul dintilor cu regularitate, si alimentatia echilibrata este importanta.

Insa daca sucurile carbogazoase, cafeaua si ceaiul pot sa pateze dantura si chiar sa duca, in timp, la ingalbenirea dintilor, exista alimente care ii curata si functioneaza ca o periuta de dinti naturala. Iata o lista cu cele mai eficiente:

Lactatele

Lactatele au un rol important in curatarea dintilor. Continutul bogat in calciu ajuta nu doar la remineralizarea tesuturilor dentare, ci determina chiar formarea unei pelicule protectoare pe suprafata dintilor, care tine bacteriile la distanta. Astfel, daca dupa masa de pranz sunteti tentati sa mestecati o guma, mai bine consumati cateva bucatele de branza.

Marul

Credeti ca un mar pe zi poate tine dentistul departe? Nu, dar cu siguranta consumul lui ajuta la pastrarea unei danturi mai sanatoase. Acizii din mar curata foarte bine dintii de bacterii, toxine si tartru si ii mentine astfel mai curati.

Legumele bogate in vitamina A

Legumele au si ele un rol important in sanatatea dintilor. Morcovii, cartofii dulci, broccoli si telina au un continut ridicat de vitamina A, care ajuta la formarea smaltului dentar. Atentie! Acestea trebuie consumate in stare cruda.

Conopida

Nu uitati nici de conopida. Aceasta stimuleaza productia de saliva, care previne formarea placii dentare.

Semintele si nucile

Semintele si nucile trebuie trecute si ele pe lista noastra. Migdalele, semintele de dolveac si floarea soarelui crude, dar si nucile, ofera rezistenta dintilor prin continutul ridicat de nutrienti.

Mierea

Desi contine zaharuri si multi oameni cred ca produce carii, in mod paradoxal, mierea protejeaza dintii de carii, datorita efectului sau antibacterian.

Ceapa si usturoiul

Proprietati antibacteriene au si ceapa si usutoiul. Chiar daca nu va ajuta sa aveti o respiratie frumos mirositoare, se pare ca tocmai compusii sulfurosi pe care aceste doua legume ii contin reduc bacteriile si ajuta la mentinerea unei sanatati orale.

Menta

Menta este una dintre cele mai cunoscute plante aromatice. Se foloseste nu doar in bucatarie, ci are proprietati benefice si pentru sanatatea dintilor. Frunzele de menta contin un ulei esential care are multiple proprietati antibacteriene si antiinflamatorii. De aceea, e bine ca dupa masa sa consumati cateva frunze sau chiar sa va clatiti gura cu ceai. La fel de bine puteti consuma si busuioc.

Apa

Apa are si ea efect de curatare. La 30 de minute dupa ce ati mancat, este bine sa beti un pahar cu apa.

Foto: Shutterstock.com