Cafeaua te ajuta sa traiesti mai mult, dar conteaza si cantitatea, spun studiile

1
De Cristiana Astefanoaiei
17 oct. 2022

Iti place cafeaua? Sanatatea ta e influentata direct de consumul ei. Un studiu recent, publicat in septembrie, arata ca rasfatul nostru zilnic ne poate ajuta sa traim mai mult!

Vesti bune! Cafeaua si sanatatea sunt strans legate intre ele! Consumul a doua-trei cesti de cafea pe zi este asociat cu o durata de viata mai lunga si cu un risc mai mic de boli cardiovasculare, in comparatie cu a nu consuma deloc cafea, potrivit unei cercetari publicate chiar in luna septembrie a acestui an in European Journal of Preventive Cardiology. Concluziile specialistilor au fost valabile pentru varietatile de cafea macinata, instant si decofeinizata.

Un studiu recent a demonstrat ca longevitatea este strans legata de consumul de cafea

Cercetatorii au analizat modul in care cantitatea si tipul de consum de cafea influenteaza riscul de aritmii, de boli cardiovasculare si de mortalitate din toate cauzele la adultii cu varste cuprinse intre 40 si 69 de ani.

Cercetatorii au urmarit participantii pentru o perioada medie de 12,5 ani.

In acest timp, bolile cardiovasculare au fost diagnosticate la peste 43.000 de participanti, adica 9,6% din total. Cercetatorii au constatat ca cei care beau doua-trei cesti de cafea pe zi au avut cel mai mic risc de a dezvolta boala, iar cei care au consumat cafea macinata, cafea instant si cafea decofeinizata au inregistrat probabilitati reduse de 20%, 9% si, respectiv, 6%.

Cel mai rau obicei pe care il poti avea cand iti bei cafeaua

Pe scurt, consumul a 2-3 cesti de cafea zilnic, indiferent daca este instant, macinata sau decofeinizata, a fost asociat cu un risc mai mic de boli cardiovasculare si de deces. Consumul de cafea cu cofeina, fie ca este macinata sau instant, a fost, de asemenea, legat de un risc mai mic de aritmii, cum ar fi fibrilatia atriala.

Constatarile indica faptul ca aportul de cafea usoara spre moderata de toate tipurile ar trebui considerat ca facand parte dintr-un stil de viata sanatos, iar persoanele cu boli de inima nu trebuie neaparat sa renunte la cafea.

Studiile raporteaza ca un consum moderat de cafea este legat de un risc mai mic de mortalitate si ca un consum zilnic moderat de cafea poate reduce riscul de leziuni renale cu 23%.

Cafeaua poate fi folosita ca antidepresiv? Ce cred expertii

Este buna cafeaua pentru cei care au probleme cu inima?

De-a lungul ultimilor ani, mai mult de 75% dintre medicii din intreaga lume au sfatuit pacientii cu boli cardiovasculare sa evite cafeaua.

Erau disponibile putine informatii cu privire la impactul diferitelor tipuri de cafea asupra sanatatii inimii. Acest lucru i-a determinat pe cercetatorii de la Baker Heart and Diabetes Research Institute din Melbourne, Australia, sa efectueze un studiu observational de amploare care sa ofere unele informatii despre rolul cofeinei asupra rezultatelor cardiovasculare, comparand impactul cafelei decofeinizate si al cafelei cu cofeina.

Cum previi cauza afectiunilor cardiovasculare prin alimentatie

Studiul publicat in European Journal of Preventive Cardiology indica faptul ca tipurile de cafea instant, macinata si decofeinizata, in special la 2-3 cesti pe zi, sunt asociate cu un risc mai mic de boli cardiovasculare si de deces, iar cafeaua cu cofeina reduce semnificativ riscul de aritmie.

„Cafeaua ar trebui considerata parte a unei diete sanatoase. Oamenii NU ar trebui sa inceteze sa mai bea cafea daca dezvolta orice forma de boala cardiaca, inclusiv tulburari de ritm cardiac, decat daca observa o asociere personala specifica intre consumul de cafea si simptomele lor.

Studiul nu arata ca, daca ai o boala de inima, ar trebui sa incepi sa bei cafea, ci mai degraba, daca esti deja consumatoare de cafea, ar trebui sa stai linistita ca aceasta nu este doar sigura, ci si oarecum protectoare”, este notat in studiu.

Cafeaua si sanatatea: cum interpretam acest studiu

Evident, ca orice studiu, aceasta cercetare are rol strict academic. Daca ai diverse afectiuni ar trebui sa consulti medicul inainte de a introduce cafeaua in alimentatia lor.

In lucrarea lor, cercetatorii au identificat mai multe limitari ale studiului de care trebuie sa se tina cont atunci cand se interpreteaza rezultatele.

Consumul de cafea de catre participantii la studiu a fost auto-raportat, ceea ce implica un risc potential de distorsiune de raportare. Participantii puteau sa selecteze un singur tip de cafea in chestionar, dar este posibil ca unii participanti sa fi consumat zilnic mai multe tipuri de cafea. In plus, cercetatorii au presupus ca participantii la studiu nu au schimbat consumul de cafea de la momentul initial pana la cel de monitorizare. Cu toate acestea, este posibil ca unii participanti sa fi consumat mai mult de un tip de cafea de-a lungul timpului.

Cercetatorii au recunoscut, de asemenea, ca sistemul utilizat pentru a urmari starea de sanatate a participantilor este susceptibil la erori de masurare si de raportare. In plus, este posibil ca anumite aritmii, in special ectopia atriala/ventriculara, sa nu fi fost detectate.

Consumul de alcool si de ceai al participantilor a fost luat in considerare in analiza, dar este posibil ca si alte componente ale dietei participantilor sa fi avut un impact asupra rezultatelor lor in materie de sanatate.

Foto: Freepik.com