5 masaje care te ajuta sa slabesti in timp ce te relaxezi

1
De Alice Papuc
14 nov. 2023

Mit sau realitate: masajul ajuta la slabit? In acest caz, care este cel mai bun masaj pentru slabit? Afla in acest articol!

In cautarea unor metode eficiente pentru a scapa de cateva kilograme in plus, multi oameni descopera beneficiile masajului in procesul de slabire. Masajul nu doar ca poate relaxa mintea si corpul, dar poate contribui inclusiv la atingerea obiectivelor de pierdere in greutate. Bineinteles, totul alaturi de un stil de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata si miscare fizica regulata. Descopera care ar putea fi cel mai potrivit masaj pentru slabit in cazul tau!

Drenajul limfatic

Unul dintre cele mai populare tipuri de masaj pentru slabit este drenajul limfatic. Acest masaj special ajuta la eliminarea excesului de lichide si toxine din organism, reducand astfel aspectul “umflat” si stimuland procesul de detoxifiere. Dupa doar cateva sedinte, poti observa cum incepi sa pierzi 1 – 1,5 cm din zonele problematice. De asemenea, te simti mai usoara, retentia de apa fiind semnificativ redusa.

Iti poti face viata mai usoara si mai fericita daca trimiti aceste 5 e-mailuri

Masajul cu ventuze

Masajul cu ventuze este o tehnica antica folosita pentru a imbunatati circulatia sangelui si pentru a elimina toxinele din tesuturi. Prin crearea unui vid cu ajutorul ventuzelor, acest masaj poate imbunatati fluxul sanguin in zonele problematice, ajutand la reducerea celulitei si la tonifierea pielii. De asemenea, masajul cu ventuze poate accelera metabolismul si poate incuraja arderea grasimilor, facilitand procesul de slabire.

Masajul abdominal

Masajul abdominal se concentreaza pe zona abdomenului si poate avea beneficii semnificative in procesul de slabire. Acest tip de masaj poate ajuta la stimularea muschilor abdominali, imbunatatirea digestiei si reducerea balonarii. De asemenea, masajul abdominal poate contribui la eliminarea grasimilor din aceasta zona si poate tonifia muschii, oferindu-ti un aspect mai plat si mai ferm al abdomenului, daca aceste sedinte sunt facute in mod regulat.

Casatoriile de pe Tinder nu rezista din cauza presiunii sociale, conform unui nou studiu

Masajul cu pietre calde

Masajul cu pietre calde este un masaj relaxant si terapeutic, care implica aplicarea pietrelor incalzite pe anumite puncte strategice ale corpului. Acest tip de masaj poate ajuta la relaxarea muschilor tensionati, reducerea stresului si imbunatatirea circulatiei sanguine. Prin imbunatatirea fluxului de sange, masajul cu pietre calde poate contribui la arderea caloriilor si la eliminarea toxinelor din corp, fiind un ajutor in procesul de slabire. De asemenea, te vei simti mult mai relaxata, te vei odihni mai bine si te vei putea focusa pe obiectivele tale.

Masajul reflexogen si presopunctura

Acest tip de masaj presupune aplicarea presiunii asupra anumitor puncte de pe corp pentru a echilibra fluxul de energie si pentru a imbunatati functionarea organelor. Acesta te poate ajuta la reducerea poftelor de mancare nesanatoase si la gestionarea stresului, facilitand astfel procesul de slabire.

Foto: Freepik.com